« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti

Categoria înalților funcționari publici. Tendințe actuale
15.05.2017 | Irina ALEXE

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Irina Alexe

Irina Alexe

Scopul prevăzut de lege, pentru care a fost înființată categoria înalților funcționari publici, a fost acela de a asigura managementul de nivel superior în administrația publică centrală și în autoritățile administrative autonome[1]. Felul în care guvernanții au înțeles să aplice legislația de nivel superior, referitoare la înaltul funcționar public, precum și să modifice acele norme care constituiau garanțiile asigurării, în acest domeniu, a unui serviciu public de calitate, stabil și profesionist, pot conduce la concluzia că, în viitorul apropiat, categoria înalților funcționari publici ar putea fi desființată.

Încercăm să aflăm răspuns la întrebări de genul dacă a fost greșit profilată categoria înalților funcționari publici, la momentul creării sale, dacă această finalitate a fost favorizată sau determinată de interferența dintre politică și administrație ori dacă guvernanții au fost sau nu pregătiți să accepte și să conlucreze cu o astfel de categorie de funcționari publici.

După cum este cunoscut, potrivit legii[2], categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una dintre următoarele funcţii publice: secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului, secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, prefect, secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, subprefect şi inspector guvernamental. În România legea nu defineşte în mod expres înaltul funcţionar public, lăsând doctrina să formuleze o astfel de definiţie.

În opinia noastră, înaltul funcţionar public reprezintă acea categorie de funcţionari publici, apolitici, care ocupă, prin concurs naţional, o funcţie publică din categoria înalţilor funcţionari publici, realizând managementul de nivel superior în administraţia publică centrală şi în autorităţile administrative autonome şi asigurând stabilitatea funcţionării autorităţii sau instituţiei publice. Analizând această definiţie se pot desprinde câteva trăsături specifice înaltului funcţionar public, astfel:

a) reprezintă o categorie de funcţionari publici, bazată pe carieră, numită prin concurs naţional, pe criterii de profesionalism;

b) rolul înaltului funcţionar public este de a realiza managementul de nivel superior în administraţia publică centrală şi în autorităţile administrative autonome şi de a asigura stabilitatea funcţionării autorităţii sau instituţiei publice în cazul schimbărilor politice;

c) înaltul funcţionar public este apolitic şi beneficiază de stabilitate în funcţia publică tocmai pentru a asigura stabilitatea autorităţii sau instituţiei publice. Cu toate acestea, după cum am mai subliniat și cu alte ocazii, categoria înalţilor funcţionari publici este categoria cea mai expusă influenţelor politice, iar primii funcţionari înlocuiţi din funcţie atunci când se schimbă puterea politică sunt tocmai înalţii funcţionari publici.

În procesul de preaderare a României la Uniunea Europeană, dar şi ulterior, Comisia Europeană şi-a focalizat atenţia asupra reformei serviciului public din România, în condiţiile în care acest serviciu este cel care trebuie să asigure standarde ridicate atât pentru cetăţenii proprii, cât şi pentru oricare dintre cetăţenii statelor membre ale Uniunii care se află implicaţi sau sunt interesaţi să se implice într-o relaţie cu autorităţile române. La rândul său, reforma serviciului public se află într-o legătură directă cu procesul de modernizare a funcţiei publice şi cu evoluţiile calitative la nivelul corpului funcţionarilor publici.

În acest sens, rapoartele Comisiei Europene au evidenţiat faptul că este necesară o gestionare adecvată a resurselor umane din administraţia publică, iar aceasta trebuie să constituie o prioritate a procesului de reformă a administraţiei publice centrale şi locale[3]. Constatarea Comisiei Europene trebuie privită doar în sensul evidenţierii unei carenţe în gestionarea resursei umane în administraţia publică românească, căci altfel ideea că managementul resurselor umane constituie o cheie a succesului în orice domeniu este larg cunoscută. Efectul acestor raportări asupra activităţii administraţiei publice naţionale este evidenţiat de denumirea documentului adoptat la acel moment de Ministerul Afacerilor Interne[4], intitulat „Agenda Europeană a Ministerului Administraţiei şi Internelor”[5], document care consemna lansarea în dezbatere publică a pachetului de proiecte de lege privind reforma administraţiei publice, între aceste proiecte regăsindu-se şi acela de modificare şi completare a Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici[6].

Ideea că reforma funcţiei publice a fost generată într-o măsură substanţială datorită procesului de aderare la Uniunea Europeană şi de integrare a României în Uniune este pe deplin evidenţiată în expunerea de motive a proiectului de lege devenit Legea nr. 251/2006[7]. În expunerea de motive se precizează că „modificarea şi completarea cadrului normativ în domeniul funcţiei publice se realizează şi se impune în scopul îndeplinirii măsurilor cuprinse în Planul de măsuri prioritare pentru integrarea europeană” şi pentru îndeplinirea „criteriilor de aderare la Uniunea Europeană, în scopul creşterii capacităţii administraţiei publice româneşti de a răspunde la nevoile unui mediu complex şi dinamic prin dezvoltarea unui corp al funcţionarilor publici profesionist, stabil şi neutru politic”[8].

Aspecte semnificative[9] în ceea ce priveşte subiectul abordat rezultă din alte menţiuni cuprinse în expunerea de motive: proiectul creează cadrul legal care să permită elaborarea legislaţiei secundare privind măsurile speciale de protecţie pentru categorii de funcţionari publici care desfăşoară activităţi cu grad ridicat de risc profesional sau în sectoare vulnerabile la corupţie; la elaborarea proiectului de lege au constituit surse de documentare reglementările în domeniu din ţările Uniunii Europene, precum şi recomandările experţilor străini; s-a încercat valorificarea observaţiilor din Raportul de evaluare întocmit de GRECO, Raportul FREEDOM HOUSE şi observaţiilor şi propunerilor formulate de societatea civilă.

În adoptarea proiectului de lege s-a ţinut cont de sugestiile şi constatările cuprinse în Raportul comprehensiv de monitorizare a României pentru anul 2005 cu privire la cariera funcţionarilor publici şi de iminenţa următorului raport de monitorizare. Apreciem relevant Avizul Consiliului Legislativ cu privire la proiectul de lege şi la scopul promovării acestuia. În acest sens, se arată că proiectul este „menit a asigura prestigiul[10] funcţiei publice, creşterea calităţii serviciului public, eliminarea birocraţiei şi a faptelor de corupţie din administraţia publică, atât în contextul procesului de reformă a administraţiei publice, cât şi prin prisma recomandărilor exprimate de experţii Uniunii Europene în această materie”[11].

Un alt aspect important, evidenţiat corect, însă poate puţin impropriu în cuprinsul avizului Consiliului Legislativ, priveşte raportul dintre dreptul Uniunii Europene şi dreptul naţional: „Fără a prezenta conotaţii de drept european[12], întrucât o asemenea problematică ţine de competenţa exclusivă a autorităţilor naţionale de la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, proiectul asigură echilibrul între drepturile şi responsabilităţile pe care le implică serviciul public şi stabileşte garanţii privind integritatea profesională a celor care exercită funcţii publice”. Consemnarea Consiliului Legislativ evidenţiază o serie de aspecte importante: un prim aspect constă în aceea că modificarea statutului funcţionarilor publici nu este un efect al transpunerii prevederilor europene, aplicabile la data respectivă; un al doilea aspect, intim legat de primul, este că se recunoaşte oarecum tacit că, deşi nu este un efect al dreptului comunitar, întrucât domeniul ţine de competenţa exclusivă a statelor, totuşi nu se poate nega influenţa Uniunii Europene asupra politicilor adoptate în materie; un al treilea aspect, constă în aceea că adoptarea proiectului şi stabilirea unor standarde privind serviciul public şi integritatea profesională a funcţionarilor reprezintă standarde recunoscute şi acceptate la nivelul statelor membre şi al Uniunii Europene.

Este dincolo de orice îndoială că actualele reglementări au o calitate superioară faţă de cele iniţiale ale Legii nr. 188/1999, ele fiind considerate, în general, apte pentru a genera un corp de funcţionari publici profesionist. Cu toate acestea, sistemul rămâne deficitar, deoarece în administraţie încă se menţine deseori un formalism combinat cu o politică de resurse umane cel puţin neperformantă, dacă nu chiar ilegală[13].

Apreciem necesar să precizăm şi faptul că, după anul 2008, procesul de reformare a administraţiei a inclus şi o serie de măsuri pentru reducerea costurilor administrative şi pentru raţionalizarea cheltuielilor publice, măsuri care au condus la desfiinţarea sau reorganizarea unor agenţii, la blocarea ocupării prin examen sau concurs a majorităţii posturilor vacante, precum şi la reduceri salariale.

Concluzia Analizei funcţionale a administraţiei publice din România[14], elaborată în anul 2011, a reliefat că reducerile de personal din administraţie, în cadrul măsurilor de austeritate, s-au operat orbeşte şi că acestea ar fi trebuit să fie realizate din structurile mai puţin eficiente, ajungându-se astfel în situaţia în care unele structuri au nevoie de mai mulţi funcționari publici pentru a fi eficiente. De asemenea, s-a atras atenţia asupra faptului că salarizarea funcţionarilor publici este problematică, deoarece aplicarea legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice ar putea să dureze mai mulţi ani, în funcţie de bugetul alocat, sugerându-se că aceasta nu este echitabilă, salariile nefiind corelate cu activităţile desfăşurate şi cu nivelul de responsabilitate corespunzător funcţiilor publice, constituind o barieră în calea performanţei administraţiei publice, concluzie cu care suntem de acord.

Dorim să precizăm și faptul că, potrivit datelor statistice furnizate de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici[15] cu ocazia prezentării Raportului privind managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici în anul 2012[16], la sfârşitul anului 2012 numărul funcţiilor publice din categoria înalţilor funcţionari publici, era de 230 funcţii publice de stat.

Raportându-se la natura autorităţii sau instituţiei publice în cadrul cărora funcţiile publice sunt stabilite, legea[17] clasifică funcţiile publice în funcţii publice de stat, funcţii publice teritoriale şi funcţii publice locale[18].

Dacă pentru prima şi a treia categorie de funcţii publice, de stat şi, respectiv, locale, suntem de acord cu formularea legiuitorului, pentru cea de-a doua categorie, a funcţiilor publice teritoriale, care se stabilesc în cadrul instituţiei prefectului, dorim să facem câteva scurte precizări, prin prisma noilor reglementări care vizează locul prefectului şi al subprefectului, ca înalţi funcţionari publici, dar şi al instituţiei prefectului, în sistemul administrativ românesc.

Astfel, ne punem întrebarea dacă, potrivit legii, prefectul și subprefectul ocupă funcţii publice de stat sau funcţii publice teritoriale. Recent, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012[19] şi Legii nr. 71/2013[20], prefectul, care este reprezentantul Guvernului pe plan local, funcţionează în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, nu a Ministerului Afacerilor Interne, cum era până la acel moment.

Prin aceeaşi lege, dar şi prin hotărârea Guvernului[21] emisă în aplicarea sa, s-a stabilit că activitatea instituţiei prefectului este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, care are şi rolul de a îndruma activitatea prefecţilor şi a instituţiei prefectului cu privire la exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege. Totodată, cele 42 de instituţii ale prefectului au fost înscrise în anexa nr. 2.A. a hotărârii menţionate, intitulată Unităţi, instituţii şi structuri aflate în subordinea/în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Dacă funcţiile publice din cadrul instituţiilor prefectului sunt funcţii publice teritoriale, iar instituţia prefectului a fost înfiinţată, sub conducerea prefectului, pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor ce îi revin, apreciem, în contextul amintit, că prefectul ocupă o funcţie publică de stat.

În ceea ce-l priveşte pe subprefect care, potrivit legii, îl ajută, la fel ca şi instituţia prefectului, pe prefect, pentru îndeplinirea atribuţiilor şi prerogativelor ce îi revin, este discutabil dacă funcţia respectivă trebuie prevăzută în instituţia prefectului, ca funcţie publică teritorială şi dacă nu cumva, prin prisma dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 188/1999, această funcţie, care face parte din categoria înalţilor funcţionari publici, ar trebui să fie încadrată ca funcţie publică de stat. Această dilemă, apărută în condiţiile în care legiuitorul, modificând, aşa cum am arătat, locul prefectului în sistemul administrativ, nu face nicio precizare în ceea ce-l priveşte pe subprefect, este parţial rezolvată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici care a prevăzut şi avizat funcţiile din categoria înalţilor funcţionari publici ca funcţii publice de stat.

Pentru toate aceste considerente, prezentate și anterior[22], în continuare ne vom opri cu analiza doar la penultimul act normativ prin care, în vara acestui an, Guvernul a modificat și completat din nou, prin ordonanță de urgență, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, precum și la implicațiile acestuia asupra categoriei înalților funcționari publici.

Ne vom referi astfel la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2013[23], prin care între cazurile de încetare de drept a raportului de serviciu al funcționarului public a fost introdus, doar pentru o anumită parte a înalților funcționari publici, și ne referim aici la unii dintre inspectorii guvernamentali, un nou caz de încetare de drept a raportului de serviciu[24]. Astfel, raportul de serviciu al funcționarului public încetează de drept la împlinirea unui termen de 3 luni de la data numirii prin mobilitate în funcția publică corespunzătoare categoriei de înalți funcționari publici de inspector guvernamental.

Emiterea ordonanței de urgență a fost motivată de Guvern, în preambulul acesteia, prin eficientizarea actului administrativ, prin ajustarea și reașezarea structurilor funcționale de o manieră flexibilă, care să permită îndeplinirea cu eficiență a atribuțiilor instituționale și prin necesitatea eliminării riscului unor potențiale presiuni suplimentare asupra cheltuielilor bugetului general consolidat. Deziderate nobile, având în vedere, pe de o parte, misiunea administrației, iar, pe de altă parte, constrângerile bugetare cu care aceasta s-a confruntat în ultimii ani.

Sunt criticabile însă, în opinia noastră, atât maniera de reglementare a unui astfel de caz de încetare de drept a raportului de serviciu, cât și reglementarea în sine. Dacă, analizând dimensiunea managerială a unei astfel de reglementări, am putea să găsim argumente firave care să o susțină (deși, în opinia noastră, exprimată și cu alte ocazii, nu desființarea subcategoriei inspectorilor guvernamentali este soluția optimă pentru rezolvarea problemelor cu care aceasta se confruntă, ci reglementarea atribuțiilor, precum și utilizarea și valorificarea experienței profesionale a acestor înalți funcționari publici, în interesul administrației), analizând dimensiunea juridică a acestei reglementări, subliniem, în cele ce urmează, mai multe aspecte criticabile, care vizează inclusiv constituționalitatea reglementării.

Lăsând la o parte faptul că, potrivit dispozițiilor constituționale[25], Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, semnalăm doar faptul că, de la începutul anului 2013 și până în acest moment, au fost emise peste o sută de ordonanțe de urgență.

De asemenea, considerăm necesar să reiterăm interdicția prevăzută în mod expres în legea fundamentală, potrivit căreia ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție[26]. Unul dintre aceste drepturi fundamentale, reglementat de art. 41 din Constituție, intitulat Munca și protecția socială a muncii, îl constituie dreptul la muncă. Considerăm astfel că reglementarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu al înaltului funcționar public nu putea fi realizată prin ordonanță de urgență, deoarece afectează dreptul la muncă al inspectorului guvernamental, fiind de notorietate faptul că un înalt funcționar public nu poate refuza, decât în anumite condiții prevăzute în mod expres în lege, mobilitatea dintr-o altă funcție din categoria înalților funcționari publici în funcția de inspector guvernamental.

Totodată, trebuie să mai subliniem și faptul că mobilitatea se dispune, potrivit legii[27] pentru eficientizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice sau în interesul funcţionarului public, pentru dezvoltarea carierei în funcţia publică. Niciunul din cele două cazuri prevăzute în mod expres de lege nu ar putea conduce la concluzia că mobilitatea este o pedeapsă aplicată înaltului funcționar public, reglementată în modul cel mai drastic prevăzut de lege, adică prin încetarea de drept a raportului de serviciu. La această concluzie ar putea conduce doar reglementarea instituită prin ordonanța de urgență, la art. 98 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 188/1999, fără motivare și fără a avea legătură cu ansamblul reglementării sau cu gravitatea celorlaltor cazuri de încetare de drept a raportului de serviciu al funcționarului public.

Astfel, raportul de serviciu al unui înalt funcționar public încetează de drept la expirarea unei perioade de trei luni de la numirea acestuia, prin mobilitate, în funcția de inspector guvernamental, indiferent de pregătirea profesională, de investițiile pe care statul le-a făcut în dezvoltarea carierei înaltului funcționar public și indiferent dacă acel înalt funcționar public a avut sau nu performanțe în activitatea pe care a desfășurat-o în înalta funcție publică pe care a ocupat-o prin concurs național.

Criticabil este, în opinia noastră, și faptul că prin ordonanța de urgență acest caz de încetare de drept a raportului de serviciu a fost instituit doar pentru o parte a înalților funcționari publici, adică pentru o parte a inspectorilor guvernamentali, cei numiți în funcția de inspector guvernamental prin mobilitate, nu și pentru inspectorii guvernamentali numiți în funcție prin transfer sau prin celelalte modalități prevăzute de lege și nici pentru cazurile în care mobilitatea se aplică pe alte funcții din categoria înalților funcționari publici, cum ar fi, de exemplu, funcția de prefect, subprefect, secretar general sau secretar general adjunct. Considerăm astfel că, prin această reglementare, sunt încălcate și dispozițiile alin. (1) al articolului 16 din Constituție, intitulat Egalitatea în drepturi, potrivit cărora cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

Ne-am întrebat, pe bună dreptate, cum de o astfel de reglementare nu a fost atacată la Curtea Constituțională de către Avocatul Poporului și cum a putut să fie acceptată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici care, potrivit legii[28], a fost înființată tocmai pentru a crea și dezvolta un corp de funcționari publici profesionist, stabil și imparțial și care are ca atribuție să elaboreze și să avizeze proiectele de acte normative privind funcția publică și funcționarul public, sau de Ministerul Justiției care are atribuția de a analiza și aviza din punct de vedere al constituționalității și legalității proiectele de acte normative elaborate de alte ministere[29].

Pentru prima dintre întrebări nu am găsit încă răspuns. Răspunsurile la ultimele două întrebări le aflăm din Monitorul Oficial în care a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2013, constatând ca actul normativ nu poartă și semnătura președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și din Avizul Consiliului Legislativ[30] cu privire la proiectul de act normativ devenit ordonanța de urgență criticată, din care rezultă că textul criticabil a fost introdus în proiect după obținerea avizelor, știut fiind că, procedural, avizul Consiliului Legislativ este solicitat după depunerea proiectului de act normativ la Guvern, avizat de ministere. Dacă textul ar fi existat în proiectul trimis pentru avizare Consiliului Legislativ, acesta s-ar fi referit la modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 și nu doar la modificarea art. 112 din Legea nr. 188/1999, așa cum se precizează la pagina 4 din aviz.

Precizam, în debutul prezentării, că, în opinia noastră, felul în care guvernanții au înțeles să aplice legislația de nivel superior, referitoare la înaltul funcționar public, precum și să modifice acele norme care constituiau garanțiile asigurării, în acest domeniu, a unui serviciu public de calitate, stabil și profesionist, pot conduce la concluzia că, în viitorul apropiat, categoria înalților funcționari publici ar putea fi desființată, iar un argument pentru susținerea acestei concluzii este cel că, imediat după apariția ordonanței de urgență, la data de 31 iulie 2013, au fost emise și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, mai multe decizii ale prim-ministrului, prin care mai mult de 50 de inspectori guvernamentali au fost eliberați din înaltele funcții publice pe care le ocupau în condițiile legii[31]. Cu siguranță că înalții funcționari publici pentru care s-a dispus măsura eliberării din înalta funcție publică vor contesta, procedural, actele emise și avem convingerea că, așa cum au procedat de fiecare dată, instanțele competente vor analiza fiecare cauză în parte și o vor soluționa potrivit legii.

Am arătat și cu alte ocazii[32]atât instanțele naționale, cât și cele europene au sancționat, de fiecare dată, comportamentul abuziv al autorităților cu privire la funcționarii publici. Rămâne însă întrebarea de ce, deși sancționate, autoritățile nu înțeleg să respecte acele garanții care conduc în final la asigurarea serviciu public de calitate, stabil și profesionist și nu găsesc echilibrul rezonabil între măsurile dispuse și efectele, inclusiv de natură materială, ale acestora.

De asemenea, discuțiile din ultimul an din spațiul public, referitoare atât la stabilirea locului și rolului prefectului și al subprefectului în sistemul administrativ românesc, precum și cele generate de eventualele modificări constituționale conduc la ideea că prefectul și subprefectul ar putea să fie eliminați din categoria înalților funcționari publici. Semnalăm și faptul că pe site-ul oficial al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici a fost postat un document de politică publică[33] care își propune să clarifice statutul, rolul și atribuțiile prefectului în sensul creșterii eficienței reprezentării Guvernului la nivel local, iar din studierea acestuia nu rezultă că varianta optimă pentru soluționarea problemelor ar fi cea lansată în spațiul public.

Așteptăm însă să vedem care vor fi deciziile Guvernului și ale Parlamentului în ceea ce privește stabilirea locului și rolului înalților funcționari publici și dacă aceste autorități vor decide să mai confere sau nu reguli speciale, în statutul funcționarului public, categoriei înalților funcționari publici.



[1] A se vedea art. 16 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare.
[2] A se vedea art. 12 din Legea nr. 188/1999.
[3] Cu titlu de exemplu, a se vedea Raportul comprehensiv al Comisiei Europene din octombrie 2005.
[4] Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012, denumirea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aplicabilă la momentul invocat, a fost înlocuită cu Ministerul Afacerilor Interne. Chiar şi referindu-ne în acest paragraf la o perioadă anterioară, vom utiliza denumirea actuală a instituţiei, Ministerul Afacerilor Interne.
[5] Agenda Europeană a Ministerului Administraţiei şi Internelor – www.mai.gov.ro
[6] Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici – până în anul 2005.
[7] Legea nr. 251/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2006.
[8] Expunere de motive.
[9] În cuprinsul Expunerii de motive sunt evidenţiate şi modificările referitoare la categoria înalţilor funcţionari publici, care urma să includă şi funcţiile de prefect şi subprefect.
[10] Deşi lăudabilă iniţiativa normativă în perioada procesului de aderare şi de integrare în Uniunea Europeană, în timp, eficacitatea acesteia a fost ridicol de scăzută datorită mai multor factori: instabilitatea politică, persistenţa unor practici şi mentalităţi neadaptate la noile standarde, succesiunea prea frecventă a actelor normative în aceeaşi sferă de raporturi sociale, promovarea unor acte normative contrare prevederilor constituţionale etc.
[11] Aviz referitor la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, nr. 92/23.01.2006.
[12] Expunerea de motive utilizează conceptul de „drept comunitar” însă, având în vedere transformarea acestui concept în „drept european”, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, vom utiliza acest nou concept.
[13] Pentru detalii a se vedea Irina Alexe, Mobilitatea înalților funcționari publici – modalitate de modificare sau de încetare a raporturilor de serviciu?, în Revista de Drept Public nr. 4/2009, Editura C.H. Beck, București, 2009, p. 43-51; de același autor: Aspecte privind mobilitatea înalților funcționari publici reflectate de jurisprudența instanțelor din România, în Revista de Drept Public nr. 1-2/2012, Editura Universul Juridic, București, 2012, p. 90-102; Principiul neutralității politice în privința numirii înalților funcționari publici, în Bălan Emil, Iftene Cristi, Troanţă Dragoş, Varia Gabriela, Văcărelu Marius (coordonatori), Administraţia şi puterea politică. Tendinţe şi evoluţii în spaţiul public european, Bucureşti, Comunicare.ro, 2013, p. 122-136.
[14] Analiza funcţională a administraţiei publice din România este un proiect finalizat în anul 2011 de experţi ai Băncii Mondiale, coordonat de Secretariatul General al Guvernului României, proiect de a condus la realizarea unor rapoarte pe sectoare ale administraţiei publice din România, precum mediu, educaţie, finanţe publice, agricultură şi altele, şi Raport-concluzie privind probleme comune pe toate sectoarele – Banca Mondială, 2011, Public Administration Reform: An Overview of Cross-Cuttig Issues, p. 1, 17-18.
[15] Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 188/1999, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici întocmeşte anual Raportul privind managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, pe care îl prezintă Guvernului.
[16] Raportul este disponibil la adresa aceasta.
[17] Art. 8 din Legea nr. 188/1999 stabileşte următoarele: „(1) Funcţiile publice de stat sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în cadrul autorităţilor administrative autonome. (2) Funcţiile publice teritoriale sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. (3) Funcţiile publice locale sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora.”.
[18] Pentru o critică a acestei clasificări legale, a se vedea Dumitru Brezoianu, Instituţii de drept administrativ, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2009, p. 248-249. Autorul îşi exprimă opinia potrivit căreia denumirea dată acestor categorii de funcţii este improprie, întrucât utilizarea, pentru una dintre categorii, a sintagmei „de stat” ar însemna că funcţiile cuprinse în celelalte două categorii nu ar fi de stat, iar utilizarea sintagmei „teritoriale” pentru cea de-a doua categorie ar sugera ideea că s-ar desfăşura pe un anumit teritoriu, ceea ce este valabil pentru toate cele trei categorii, şi propune clasificarea funcţiilor publice, în funcţii centrale, funcţii judeţene şi funcţii locale.
[19] Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012.
[20] Legea nr. 71 din 28 martie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 29 martie 2013.
[21] Hotărârea Guvernului nr. 156/2013 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne şi pentru modificarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 15 aprilie 2013.
[22] A se vedea comunicarea științifică intitulată Statutul actual al prefectului. Modificări recente. Perspective, prezentată de autoare la Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu” şi a Universității Româno-Germane din Sibiu, având ca temă „Revizuirea Constituției – realități, oportunități, perspective juridico-economice” organizată la Sibiu, în perioada 17-18 mai 2013. 
[23] Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2013, pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, a numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 29 iunie 2013. Ulterior, Legea nr. 188/1999 a mai fost modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 29 august 2013.
[24] A se vedea textul art. 7 lit. C pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2013, prin care a fost introdusă o nouă literă, litera i) în textul art. 98 alin.(1) din Legea nr. 188/1999.
[25] A se vedea textul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată.
[26] A se vedea textul art. 115 alin. (6) din Constituția României, republicată.
[27] A se vedea textul art. 87 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
[28] A se vedea dispozițile art. 21 și ale art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare completările ulterioare.
[29] A se vedea dispozițile art. 6 pct. II.6 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009, cu modificările și completările ulterioare.
[30] Avizul nr. 633/27.06.2013 al Consiliului Legislativ, referitor la proiectul de Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, precum și pentru stabilirea numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile sau autoritățile publice, din subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Guvernului sau a ministerelor, disponibil pe site-ul oficial al Camerei Deputaților.
[31] A se vedea Monitoarele Oficiale ale României, Partea I, nr. 476-478 din 31 iulie 2013.
[32] Pentru detalii a se vedea Irina Alexe, Noțiunile de funcție publică și funcționar public în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Legătura cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în Revista Pandectele Române, nr. 2/2013, p. 66-74, precum și nota 13.
[33] A se vedea Propunerea de politică publică privind statutul prefectului și subprefectului, disponibilă pe site-ul acesta.


dr. Irina Alexe

* Notă: Articolul a apărut în Bălan Emil, Iftene Cristi, Troanţă Dragoş, Varia Gabriela, Văcărelu Marius (coordonatori),  Administraţia publică – între misiuni și constrângeri bugetare – Dimensiuni juridice și manageriale,  Bucureşti, Editura Wolters Kluwer, 2014, ISBN: 987-606-8201-65-8, p. 136-144.

Cuvinte cheie: , , , ,
Secţiuni: C. administrativ, RNSJ, SELECTED TOP LEGAL, Studii | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD