« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Italia pendinte la CEDO: prezumția de nevinovăție, prescripția pentru atragerea răspunderii penale, afirmații ale instanței și dreptul la un proces echitabil
15.05.2017 | Mihaela MAZILU-BABEL, Valeria BĂLĂNEL

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Valeria Bălănel

Valeria Bălănel

Secția întâi, CEDO
Cererea nr.  48049/15
Carlo SOLIMENE, I.Fabio CICCIMARRA împotriva Italiei
depusă la data de 15 septembrie 2015 și comunicată la data de 23 martie 2017

1. Obiectul cauzei (precum este redat de Curte și tradus de noi)
Reclamanții sunt ofițeri de rang înalt care au fost acuzați pentru o serie de infracțiuni, privind rolul acestora într-o serie de operațiuni polițienești privind o demonstrație „antiglobalizare” care a avut loc la Napoli în 2001.
Procedurile penale care au urmat au încetat în urma intervenirii termenului de prescripţie pentru atragerea la răspundere penală pentru toate infracțiunile în cauză.

2. ÎNTREBARE ADRESATĂ PĂRȚILOR:
A fost respectată în cauză prezumția de nevinovăție garantată de articolul 6 § 2 al Convenției (a se vedea Allen v. Regatul Unit [GC], nr. 25424/09, §§ 92-104, CEDO 2013)?
În special, reflectă deciziile instanțelor naționale opinia potrivit căreia reclamanții erau vinovați, în ciuda lipsei unei stabiliri oficiale a vinovăției acestora?

3. Jurisprudența CEDO invocată în întrebarea adresată (traducere realizată de COE, disponibilă pe pagina HUDOC):

92. Obiectul și scopul Convenției, ca instrument de protecție a ființelor umane, cer ca prevederile sale să fie interpretate și aplicate astfel încât să facă garanțiile sale practice și efective (a se vedea, printre altele, Soering c. Marii Britanii, 7 iulie 1989, § 87, seria A nr. 161 și Al Skeini și alții c. Marii Britanii [GC], nr. 55721/07, § 162, CEDO 2011). Curtea a precizat în mod expres că acest lucru se aplică dreptului consacrat de articolul 6 § 2 (a se vedea, de exemplu, Allenet de Ribemont împotriva Franței, 10 februarie 1995, § 35, seria A nr. 308 și Capeau, citată mai sus, § 21) .

93. Articolul 6 § 2 garantează oricărei persoane „dreptul de a fi prezumată nevinovată până ce vinovăția sa este stabilită în conformitate cu legea”. Privit ca o garanție procedurală în contextul unui proces penal în sine, prezumția de nevinovăție impune exigențe în ceea ce privește, printre altele, sarcina probei (a se vedea Barberà, Messegué și Jabardo v. Spania, 6 decembrie 1988, § 77, seria A nr. 146 și Telfner v. Austria, nr. 33501/96, § 15, 20 martie 2001); prezumții legale de fapt și de drept (a se vedea Salabiaku împotriva Franței, 7 octombrie 1988, § 28, seria A nr. 141-A și Radio France și alții împotriva Franței, nr. 53984/00, § 24, CEDO 2004-II); dreptul de a nu se autoincrimina (a se vedea Saunders c. Marii Britanii, 17 decembrie 1996, § 68, Culegere de hotărâri și Decizii 1996-VI și Heaney și McGuinness v. Irlanda, nr. 34720/97, § 40, CEDO 2000-XII ); publicitatea eventuală dinainte de proces (a se vedea Akay c. Turciei (dec.), nr. 34501/97, 19 februarie 2002 și G.C.P. v. România , nr. 20899/03, § 46, 20 decembrie 2011) și exprimarea prematură, de către instanța de judecată sau de către alți funcționari publici, a vinovăției inculpatului (a se vedea Allenet de Ribemont, citată mai sus, §§ 35-36 și Nešťák v. Slovacia, nr. 65559/01, § 88, 27 februarie 2007).

94. Cu toate acestea, în conformitate cu necesitatea de a asigura caracterul practic și eficient al dreptului garantat de articolul 6 § 2, prezumția de nevinovăție are, de asemenea, un alt aspect. Scopul său general, sub acest al doilea aspect, este de a proteja persoanele care au fost achitate de o acuzație penală, sau cu privire la care procedurile penale au fost întrerupte, de a fi tratate de către funcționari și autorități publice ca și cum acestea sunt, de fapt, vinovate de respectiva infracțiune. În aceste cazuri, prezumția de nevinovăție a operat deja, prin aplicarea la proces a diferitelor exigențe procedurale inerente, care au prevenit o condamnare nedreaptă. Fără o protecție pentru a asigura respectarea achitării sau decizia întreruperii în orice alte proceduri ulterioare, garanțiile unui proces echitabil, prevăzute la articolul 6 § 2 ar putea risca să devină teoretice și iluzorii. Ce este, de asemenea, în joc o dată procedura penală încheiată, este reputația persoanei și modul în care persoana este percepută de către public. Într-o anumită măsură, protecția asigurată în conformitate cu articolul 6 § 2 în acest sens, se poate suprapune cu protecția oferită de articolul 8 (a se vedea, de exemplu, Zollman c. Marii Britanii (dec.), nr. 62902/00, ECHR 2003 – XII și Taliadorou și Stylianou c. Cipru, nr. 39627/05 și 39631/05 , §§ 27 și 56-59, 16 octombrie 2008).
(ii) Aplicabilitatea Articolului 6 § 2

95. Așa cum sugerează termenii articolului în sine, articolul 6 § 2 se aplică în cazul în care o persoană este „acuzată de o infracțiune penală”. Curtea a subliniat în mod repetat că acest lucru este un concept autonom și trebuie interpretat în funcție de cele trei criterii stabilite în jurisprudența sa, și anume calificarea procedurii în dreptul intern, natura sa esențială, precum și gradul de severitate a pedepsei (vezi, printre multe alte autorități cu privire la conceptul de „acuzație în materie penală”, Engel și alții v. Olanda, 8 iunie 1976, § 82 , seria A nr. 22 și Phillips împotriva Marii Britanii, nr. 41087/98, § 31, CEDO-2001 VII). Pentru a evalua orice plângere în temeiul articolului 6 § 2, este necesar să se verifice, în primul rând, dacă procedura contestată implică o acuzație în materie penală, în sensul jurisprudenței Curții.

96. Cu toate acestea, în cazurile care implică cel de-al doilea aspect al protecției oferite de articolul 6 § 2, care apare atunci când procedurile penale s-au terminat, este clar că aplicarea testului de mai sus este nepotrivită. În aceste cazuri, procedura penală este încheiată, cu excepția cazului în procedurile judiciare ulterioare dau naștere la o nouă acuzație în materie penală în sensul autonom al Convenției și, astfel, dacă articolul 6 § 2 se aplică, motivele sunt diferite.
97. Părțile nu au sugerat că procedura de acordare de despăgubiri ar fi dat naștere la o „acuzație în materie penală”, în sensul autonom al Convenției. Prin urmare, este în joc cel de-al doilea aspect al protecției oferite de articolul 6 § 2, iar Curtea va examina, în consecință, aplicabilitatea articolului 6 § 2 la procedurile judiciare ulterioare.

98. Curtea, în trecut, a fost chemată să ia în considerare punerea în aplicare a articolului 6 § 2 la hotărârile judecătorești pronunțate după încheierea procedurilor penale, fie prin încetarea urmăririi penale sau după o achitare, în cadrul unor proceduri care priveau, printre altele :
(a) obligația unui fost acuzat de a suporta cheltuielile de judecată și cheltuielile de urmărire penală (a se vedea Minelli împotriva Elveției, 25 martie 1983, §§ 30-32, seria A, nr. 62, și McHugo c. Elveției (dec.), nr. 55705/00, 12 mai 2005);
(b) o cerere de despăgubiri pentru arestarea preventivă sau alte neplaceri cauzate de procedura penală (a se vedea Englert, citată mai sus, § 35; Nölkenbockhoff v. Germania, 25 august 1987, § 35, seria A nr. 123; Sekanina, citată mai sus, § 22; Rushiti, citată mai sus, § 27 ; Mulaj și Sallahi c. Austriei (dec.), nr. 48886/99, 27 iunie 2002 ; O. , citat mai sus, §§ 33-38 ; Hämmer, citată mai sus , § § 41-46 ; Baars c. Olandei, nr. 44320/98, § 21, 28 octombrie 2003, Capeau c. Belgiei (dec.), nr. 42914/98, 6 aprilie 2004, Del Latte v. Olanda, nr. 44760/98, § 30, 9 noiembrie 2004; A.L. c. Germaniei, nr. 72758/01, §§ 31-33, 28 aprilie 2005, Puig Panella, citată mai sus, § 50 ; Tendam, citat de mai sus, §§ 31 și 36 ; Bok c. Olandei, nr. 45482/06, §§ 37-48, 18 ianuarie 2011 și Lorenzetti împotriva Italiei, nr. 32075/09, § 43, 10 aprilie 2012) . ;
(c) cererea unui fost acuzat de rambursare a costurilo de apărare (a se vedea Lutz v. Germania, 25 august 1987, §§ 56-57, seria A nr. 123; Leutscher v. Olanda, 26 martie 1996, § 29, Culegere 1996 II ; Yassar Hussain, citată mai sus, § 19 și Ashendon și Jones împotriva Marii Britanii, nr. 35730/07 și 4285/08, §§ 42 și 49, 15 decembrie 2011) ;
(d) cereres de despăgubire pentru daunele cauzate de o cercetare sau urmărire penală ilegală sau ilicită (a se vedea Panteleyenko v. Ucraina, nr. 11901/02, § 67, 29 iunie 2006 și Grabchuk c. Ucrainei, nr. 8599/02, § 42 , 21 septembrie 2006) ;
(e) angajarea răspunderii civile și plata de despăgubiri victimei (a se vedea Ringvold v. Norvegia, nr. 34964/97, § 36, CEDO 2003 II ; Y. împotriva Norvegiei, nr. 56568/00, § 39, CEDO 2003-II; Orr, citată mai sus, §§ 47-49 ; Erkol împotriva Turciei, nr. 50172/06, §§ 33 și 37, 19 aprilie 2011 ; Vulakh și alții v. Rusia, nr. 33468/03, § 32, 10 ianuarie 2012; Diacenco v. România, nr. 124/04, § 55, 7 februarie 2012; Lagardère împotriva Franței, nr. 18851/07, §§ 73 și 76, 12 aprilie 2012 și Constantin Florea v. România, nr. 21534/05, §§ 50 și 52, 19 iunie 2012) ;
(f) respingerea pretențiilor civile ale reclamantului împotriva asigurătorilor (a se vedea Lundkvist c. Suediei (dec.), nr. 48518/99, CEDO 2003-XI și Reeves v. Norvegia (dec.), nr. 4248/02, 8 iulie 2004) ;
(g) menținerea în vigoare a unui ordin de plasament al copilului, după ce parchetul a decis să nu formuleze acuzații împotriva părintelui cu privire la abuz asupra copilului (a se vedea O.L. c. Finlandei (dec.), nr. 61110/00, 5 iulie 2005) ;
(h) proceduri disciplinare sau de concediere (a se vedea Moullet c. Franței (dec.), nr. 27521/04, 13 septembrie 2007, Taliadorou și Stylianou, citată mai sus, § 25, Šikić, citată mai sus, §§ 42-47 și Çelik (Bozkurt) împotriva Turciei, nr. 34388/05, § 34, 12 aprilie 2011) și
(i) revocarea dreptului reclamantului la locuință socială (a se vedea Vassilios Stavropoulos împotriva Greciei, nr. 35522/04, §§ 28-32, 27 septembrie 2007).

99. Într-o serie din aceste cazuri, Curtea a constatat în favoarea aplicabilității articolului 6 § 2. În trei cauze vechi, Curtea a explicat de ce articolul 6 § 2 s-a aplicat în ciuda absenței unei acuzații penale prin aceea că hotărârile privind dreptul reclamanților la rambursarea costurilor și despăgubiri sunt „consecințe și fenomene necesare” sau ” o urmare directă a” încheierii procedurilor penale (a se vedea Englert, citată mai sus, § 35; Nölkenbockhoff, citată mai sus, § 35 și Lutz, citată mai sus, § 56). În mod similar, într-o serie de cauze ulterioare, Curtea a concluzionat că legislația și practica ” legau cele două chestiuni – răspunderea penală a inculpatului și dreptul la despăgubire – într-un asemenea grad, încât decizia cu privire la acest din urmă aspect ar putea fi considerată ca o consecință și, într-o oarecare măsură, concomitentă, a deciziei inițiale”, rezultând în aplicabilitatea articolului 6 § 2 în procesul de acordare de despăgubiri (a se vedea Sekanina, citată mai sus, § 22; Rushiti, citată mai sus, § 27 și Weixelbraun, citată mai sus, § 24).

100. Dezvoltând acestei idei în cauze ulterioare, Curtea a constatat că cererea de despăguburi a reclamanților „nu doar urmează acțiunii penală în timp, dar este, de asemenea, legată de această procedură în legislație și practică, în ceea ce privește atât competența, cât și subiectul”, creând o legătură între cele două seturi de proceduri, cu rezultatul că articolul 6 § 2 se palică (a se vedea O., citată mai sus, § 38 și Hämmern, citată mai sus, § 46).
101. În cauzele referitoare la dreptul victimei la despăgubire din partea solicitantului, care a fost anterior găsit nevinovat, Curtea a statuat că în cazul în care decizia privind despăgubirea civilă conținea o declarație asupra răspunderii penale, aceasta ar crea o legătură între cele două proceduri care ar antrena aplicarea articolului 6 § 2 în ceea ce privește hotărârea privind cererea de despăgunire (a se vedea Ringvold, citată mai sus, § 38, Y., citată mai sus, § 42 și Orr, citată mai sus, § 49).

102. Mai recent, Curtea și-a exprimat opinia că după întreruperea procedurilor penale prezumția de nevinovăție presupune ca lipsa condamnării penale a unei persoane să fie păstrată în orice alte proceduri de orice natură (a se vedea Vanjak, citată mai sus, § 41 și Šikić, citată mai sus, § 47). Aceasta a indicat, de asemenea, că dispozitivul sentinței de achitare trebuie să fie respectat de către orice autoritate referindu-se, în mod direct sau indirect, la răspunderea penală a persoanei interesate (a se vedea Vassilios Stavropoulos, citată mai sus, § 39 ; Tendam, citată mai sus, § 37 și Lorenzetti, citată mai sus, § 46).
(iii) Concluzie

103. Prezenta cauză se referă la aplicarea prezumției de nevinovăție în cadrul procedurilor judiciare în urma anulării de către CACD a condamnării reclamantei, dând naștere la o achitare. Având în vedere obiectivele din articolul 6 § 2 discutate mai sus (a se vedea punctele 92-94) și abordarea care se desprinde din analiza jurisprudenței sale, Curtea va formula principiul prezumției de nevinovăție, în acest context, după cum urmează: prezumția de nevinovăție înseamnă că, în cazul în care a existat o acuzație penală și procedurile penale s-au încheiat printr-o achitare, persoana care a fost subiectul procedurilor penale este nevinovată în fața legii și trebuie să fie tratată într-o manieră compatibilă cu această stare de nevinovăție. În acest sens, prin urmare, prezumția de nevinovăție va subzista după încheierea procedurilor penale, pentru a se asigura că, în ceea ce privește orice acuzație care nu a fost dovedită, nevinovăția persoanei în cauză este respectată. Această preocupare imperativă se află la baza abordării Curții cu privire la aplicabilitatea articolului 6 § 2, în aceste cazuri.
104. Ori de câte ori problema aplicabilității articolului 6 § 2 apare în cadrul unei proceduri ulterioare, solicitantul trebuie să demonstreze existența unei legături, astfel cum se menționează mai sus, între procedurile penale încheiate și procedurile ulterioare. O astfel de legătură este probabil să fie prezentă, de exemplu, în cazul în care procedurile ulterioare necesită examinarea rezultatului procedurii penale anterioare și, în special, în cazul în care acestea obligă instanța de a analiza hotărârea penală, să se angajeze într-un comentariu sau evaluare a probelor din dosarul penal, pentru a evalua participarea reclamantului la unele sau toate evenimentele care au condus la acuzația penală, sau să comenteze cu privire la indicațiile de subzistență ale posibilei vinovății a reclamantului.

Valeria Bălănel (traducere)
Student, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea din Pitești

dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator și selecție)

Cuvinte cheie: , , ,
Secţiuni/categorii: CEDO, Drept penal

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD