Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări – considerații practice asupra unor elemente de neconstituționalitate
16 mai 2017 | Petru HOBINCU
Petru Hobincu
Rezumat
Taxa locală pentru eliberarea autorizației de foraje și excavări și implicit emiterea autorizației în cauză s-a aplicat diferențiat și a generat sarcini fiscale considerabile pentru contribuabilii din industria extractivă. În multe cazuri aceste obligații au fost stabilite în mod nelegal, astfel că propunem o citire a reglementării din direcția practicii judiciare de drept comun și a celei constituționale. Analizăm aici taxa de excavare din perspectiva a două momente legislative: taxa așa cum era reglementată și aplicată până în ianuarie 2016 și cum apare ea în noul Cod fiscal.
1. Modul de calcul “normativ”, dar nelegal. Consecințe
Prezentul demers este util, având în vedere că obligațiile la bugetele locale acumulate până în prezent de diversele tipuri de exploatări (mine, cariere, balastiere) reprezinta încă sume consistente[1] acumulate în debit de aceste societăți, multe neachitate de ani de zile, deci purtătoare de accesorii, iar unele în litigiu, în urma unei practici neuniforme în aplicarea textului de lege, având cauze în lipsa de coerență a normei cu restul legislației din domeniu și mai ales cu Constituția.
Ne vom referi așadar la perioada ante 2016 și post 2016 pentru o mai rapidă trimitere. Tot pentru ușurința exprimării am utilizat generic sintagma taxa de excavare pe cuprinsul acestui articol.
Până în ianuarie 2016, prin efectul art. 267 alin. (4) Cod fiscal, taxa locală de excavare “se calcula înmulţind numărul de metri pătraţi de teren afectat de foraj sau de excavaţie cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 5 lei”.
Aplicarea acestei taxe s-a efectuat pana în 2016 prin efectul Hotărârii de Guvern nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, și anume pct. 134, care la alin. (4) menționa că taxa se calcula asupra oricărui metru pătrat sau fracțiune de metru pătrat afectat de oricare dintre operațiunile prevăzute la alin. (1) din Norme (alineat care relua enumerarea din Codul fiscal a operațiunilor și activităților vizate).
Aici cred ca trebuie reprodus integral textul de la art. 267 alin. (4) (varianta ante 2016), deoarece facem trimitere la el, dar nu îl cităm niciunde!
Practica la nivel local era următoarea: (i) unele primarii emiteau de regulă doar autorizație de construire în temeiul art. 2 alin. (4) lit. d)[2] din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, iar (ii) alte primării emiteau ambele autorizații, cea de construire și separat autorizația de foraje și excavări, dar taxau exclusiv conform Codului fiscal 2015 și hotărârilor de consiliu local.
Prin această formulare a Normei metodologice se acredita practic ideea că taxarea se aplică nu doar pentru excavările și forajele necesare „lucrărilor de cercetare şi prospectare a terenurilor în etapa efectuării studiilor geotehnice şi a studiilor”(formulare reparatorie a Codului fiscal 2016 inspirată din Legea nr. 51/1991), ci pentru „toate operațiunile” enumerate în codul anterior anului 2016 și în norme, dar luate individual. Curtea de Conturi a urmat aproape fără excepție linia interpretării normei de aplicare a Codului fiscal anterior anului 2016 ca fiind text de lege aplicabil, iar unitățile administrativ-teritoriale au pus în executare operațiunea de impunere și colectare a acestor taxe, pe aceste baze considerate legitime. Unele instanțe au consolidat prin decizii de control judiciar acest mod de aplicare[3].
Aparența de legitimitate provenea din textul normei înseși și din autoritatea și competența de control a Curții de Conturi în sine, exprimată prin rapoartele auditorilor externi ai Curții asupra modului de stabilire și colectare și a acestei taxe locale și deciziile luate în temeiul lor. Această cauză „a relelor” nu este examinată în acest articol, existând și pe acest aspect practică neunitară, instanțe de control judiciar, care au acceptat incursiunea normei secundare peste domeniul legii[4] și, altele, care, după analizarea operațiunilor antemenționate, au sancționat adaosul normelor la lege ca neavenit[5].
Această taxă, în loc să fie un instrument de a valorifica efectul unor operațiuni de cercetare și prospectare, a devenit, până în 2016 cel puțin, un instrument de a supraîncărca fiscal o întreagă activitate economică, o întreagă industrie.
De remarcat că, în cazul operatorilor economici cu specificul exploatărilor de carieră sau al balastierelor, activitățile de exploatare și excavare erau și sunt reglementate foarte tehnic și precis de Legea minelor nr. 85/2003, iar autoritatea competentă în domeniul minier (administrarea generică a Licențelor și Permiselor de Exploatare, a cantităților exploatate și implementarea programelor și proiectelor miniere) este Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM, conform art. 3 pct. 4 din Legea minelor nr. 85/2003). Această lege specială avea și are prevăzută o fiscalitate proprie: redevențe și taxe – obligații fiscale controlate de ANRM și ANAF si care se varsă de către contribuabil la bugetul de stat (art. 44 și art. 45 din Legea minelor).
De reținut și că unul dintre efectele benefice ale reglementării în vigoare din ianuarie 2016 este și repararea parțială a generalizării, normele metodologice actuale la art. 144 (Titlul IX, Capitolul V) fiind mult mai succinte și limitate la conținutul textului din cod, conform cerințelor principiale ale tehnicii legislative[6]. În noua reglementare nu se mai face trimitere către taxarea oricăror operațiuni enumerate.
Ar trebui sa introducem și noul text undeva!
De aceea, în continuare ne vom referi doar la acele aspecte încă actuale și nereparate de Codul fiscal 2016 și care promit aceleași efecte.
II. Criteriul “afectării terenului” și efectele acestuia, bază de impozitare menținută în Codul fiscal 2016
Baza de calcul a acestei taxe o constituie suprafața de teren afectată de operațiunile menționate în cod. În întreaga legislație fiscală și minieră consultată de noi, nu am întâlnit niciun mod sau standard de determinare matematică, tehnică, financiară, logică sau, pur și simplu legală a
(i) “terenului afectat de foraj sau de excavație” (art. 267 alin. (4) până în anul 2016), respectiv a
(ii) “metrilor pătraţi de teren ce vor fi efectiv afectaţi la suprafaţa solului de foraje şi excavări”. (art 474 alin. (10) Cod fiscal 2016)
precum și
(iii) ”contribuabilii au obligaţia să declare suprafaţa efectiv afectată de foraje sau excavări, iar în cazul în care aceasta diferă de cea pentru care a fost emisă anterior o autorizaţie, taxa aferentă se regularizează astfel încât să reflecte suprafaţa efectiv afectată.” (art 474 alin. (11) Cod fiscal 2016).
În documentarea efectuată, am consultat întreaga bază națională de date a Rapoartelor disponibilă pe website-ul oficial al Curții de Conturi a României, consultată și analizată pentru perioada 2010-1012.
În unele rapoarte județene la nivelul anului 2012, s-au constatat de către auditorii externi ai Curții de Conturi, necalculări sau neîncasări ale taxei, dar nu s-au sugerat în niciun chip modalități de calcul a taxei de excavare sau de utilizare ori interpretare a “criteriului” menționat în textul de lege analizat, iar în alte județe analizate situația este similară[7].
A existat însă și o altă tendință, și anume aceea de a aplica și explica cumva “criteriul” lacunar din art. 267 alin. (4) Cod fiscal (păstrat în cuprinsul art. 474 alin. (11) Cod fiscal 2016), și anume tendința de a căuta la alte instituții și pe domeniul altor legi speciale, obiectivitatea pierdută din vedere de legiuitorul fiscal.
Pe această cale s-a ajuns la următoarele interpretări: utilizarea de date aflate în arhiva A.N. Apele Române[8], determinarea taxei prin aplicarea la suprafețele menționate în certificatele de urbanism emise pentru eliberarea autorizației de excavare [9] sau calcularea taxei la perimetrul minier prin analogie cu Legea minelor (această ultimă tendință observată de noi fiind sancționată pe calea contenciosului administrativ, de exemplu prin efectul Deciziei 653/CA/2009-R, Jurindex 2010358533 Curtea de Apel Oradea, dar și alte decizii[10]).
Cauza acestor inadvertențe la nivel local, dar și la nivel național (Curtea de Conturi, prin camerele locale și diversele unități administrativ-teritoriale) are un singur numitor comun: neconstituționalitatea normei juridice analizate, cu efecte fiscale care încă se produc în zona industriei extractive prin arieratele acumulate și datorită criteriului formulat în mod deficitar.
Condiția “terenului afectat” de alte operațiuni este întâlnită adesea în legislația de mediu, dar fără incidență în materia fiscală a taxei locale de excavare. Nu cunoaștem criterii sau standarde existente, pe baza cărora s-ar putea face o legală și onestă evaluare a “afectării“ și nici ce specializări ar trebui să aibă evaluatorul, expertul sau funcționarul public din compartimentul de specialitate al UAT care deduce o asemenea afectare.
Unele instanțe au observat acest aspect și au luat decizii în consecință, făcând trimitere la necesitatea unei expertize de specialitate pentru suprafața afectată, fără însă a putea numi specialitatea necesară[11].
Norma fiscală analizată aici – și aici conceptul de afectare are același impact asupra ambelor momente ale Codului fiscal (ante și post 2016) – deși imperativă și de strictă interpretare, s-a dovedit că, în practică, a generat din modul de aplicare (i) neimpunerea și necolectarea taxelor locale (ii) greșita impunere[12] sau (ii) identificarea de criterii-substitut și analogii pentru impunere și colectare, în esență nelegale și sancționate sau nu de instanțele de judecată, care la rândul lor au avut o practică inconsecventă.
Efectul caracterului arbitrar al acestei lipse de criterii este acela că autoritățile locale sau cele de control fiscal, încearcă să aplice legea fiecare „în legea lui”: în Suceava și Bihor s-au utilizat concepte din Legea minelor, în Vrancea concepte din Legea apelor, iar în Gorj, cele aferente legislației din construcții[13].
Conceptul de teren afectat de foraj sau excavație nu constituie, prin simpla edictare, un sistem de condiții obiective, logice și care, explicat de norma metodologică sau pus în aplicare, să poată fi aplicat în mod echitabil în același mod, aceleiași categorii de contribuabili aflați în situații identice sau similare. Chiar dacă suprafața terenului este diferită de la caz la caz, calculul obligației fiscale trebuie sa fie supus aceleiași metodologii, păstrându-se astfel caracterul proporțional, tehnic și echitabil al obligației fiscale[14].
III. Taxa de excavare și confruntarea sa cu condițiile principiului justei așezări fiscale ca principiu structural[15]
Justa așezare fiscală a fost analizată conceptual de către Curtea Constituțională într-un mod relativ unitar, păstrându-se întreaga jurisprudență constituțională, având în vedere că principiul a fost reglementat la fel în Constituțiile din 1991 și 2003, până în prezent Curtea făcând adesea uz de trimiteri la practica din 1991.
În privința taxei de excavare, fluiditatea nepermisă a criteriului din legea fiscală – care i-a adus și pe unii dintre contribuabili în conflict cu autoritatea locală – este generată de caracterul neconstituțional al legiferării modalității de calcul: norma este lipsită de un criteriu obiectiv determinat și în final fiscalitatea este supusa arbitrariului, generând tratamente fiscale radical diferite[16], discriminatorii pentru situații identice sau cel puțin similare (același tip de contribuabil), astfel încât modalitatea de reglementare al acestui “criteriu” este neconformă cu principiul justei așezări fiscale.
Așadar, noi susținem că, criteriul constituțional subsumat principiului justei așezări fiscale, și anume regula criteriului obiectiv determinat[17] de legiuitor și deci nearbitrar, nu este respectat de această normă juridică care produce efecte financiare, fiscale și judiciare.
Considerăm de asemenea că am dovedit cu rapoartele de control de mai sus că, la nivel național, la nivelul autorităților locale, cât și la nivelul Curții de Conturi a României, există modalități de calcul variabile de la județ la județ, de la o Cameră de Conturi la alta, întrucât efectul lipsei criteriului obiectiv determinat din norma fiscală atacată generează și un mod de calcul diferit pentru aceeași categorie de contribuabili[18].
De aici întreg dezechilibrul în aplicare, precum și discriminarea în cadrul aceleiași categorii de contribuabili, iar practica Curții Constituționale sancționează efectul inechitabil al criteriilor utilizate: “o fiscalitate care se îndepărtează de regulile general admise, cât privește baza și cotele impozabile, categoriile de venituri etc., devine o fiscalitate discriminatorie dacă introduce criterii care afectează egalitatea în drepturi a cetățenilor. Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni.” (Decizia nr. 6/25.02.1993).
Va împiedica reglementarea fiscala din 2016 această aplicare neuniformă și neunitară? Codul fiscal (în ambele momente analizate în raport cu anul 2016) plasează taxa locală de excavare în zona suprafeței afectate, fără a mai exista un alt act normativ sau normă cu valoare egală ori superioară care să clarifice baza de impunere.
Criteriul utilizat nefiind obiectiv, rațional și clar definit, autoritățile competente au intrat și vor rămâne pe terenul legislativ, în mod nepermis, urmând ca practica post 2016 să ilustreze sau nu dacă noua reglementare a reușit să corecteze modul de calcul al acestei taxe. Noi credem că se vor genera din nou soluții diferite la nivel local și național, soluții de natură supra-legislativă nepermise de art. 61 Constituție. Iar acest mod de aplicare va genera sarcină fiscală neunitară și excesivă, precum și litigii.
Contribuabilul căruia i se adresează această normă este operator economic având Licență sau Permis de Exploatare emis de ANRM. Este singurul mod legal de a exploata resurse minerale, fie că se face prin excavare, fie că activitatea presupune forare sau ambele operațiuni. În această zonă este pe deplin aplicabilă și suficientă Legea minelor în raport cu ANRM și în aceeași situație – de exemplu, exploatările de suprafață, care sunt cele mai numeroase – se află toți contribuabilii menționați de Curtea de Conturi în Rapoartele analizate la punctul anterior. Așadar, și soluțiile de impunere ar trebui sa fie și ele identice sau, cel puțin, să utilizeze aceeași bază de calcul.
Aceeași modalitate de taxare și plată este un deziderat principial al normei fiscale, dacă aceasta este în echilibru cu normele constituționale pe care norma fiscală și obligația fiscală trebuie să se sprijine.
În același timp, baza de impunere care influențează modul de calcul trebuie să se supună unui complex de condiții precise, care nu se regăsesc în norma analizată[19].
Pe de alta parte, aceleiași situații economice legată de excavare (exploatări de suprafață, cel mai adesea) trebuie să i se aplice o impunere în același mod, același calcul, singura variație acceptabilă fiind dată de dinamica bazei de calcul (suprafața) așa cum prevede legea[20].
Nu ne aflăm în această ipoteză, criteriul terenului afectat generând fiscalitate discriminatorie, inegală în situații identice sau similare și neavând la îndemână o bază de calcul precisă[21]. Or, din aplicarea acestei norme se poate vedea, conform situației activității Curții de Conturi prezentate mai sus, varietatea de “soluții de compromis” pe care le-au încercat diferite autorități pentru a suplini deficiențele bazei de calcul reglementate de Codul fiscal și înainte, și după 2016.
În acest mod, la situații identice în care se află același tip de contribuabil se ajunge la soluții radical diferite, aplicându-se baze de calcul, de fapt, nereglementate.
În consecință, obligația de plată a obligației fiscale nu este în directă relație cu modul de calcul și cu baza de impozitare, rezultând modalități diferite de impunere și plată nu în raport de situația reală a contribuabilului, ci în raport cu modalitățile de înțelegere și aplicare în plan local a normei fiscale[22].
Lipsa condițiilor, în fapt generalitatea așa-zisei baze de calcul – neexplicându-se nicicum ce înseamnă “teren afectat”, ce anume înseamnă “teren afectat de excavare” și cum se determină tehnic sau empiric afectarea în mod legal – contravine valorilor constituționale care prezumă că baza de impunere este elaborată pe criterii raționale, logice, iar caracterul rezonabil al fiscalității decurge tocmai din faptul că aceeași normă aplicată aceleiași categorii generează aceleași efecte fiscale[23].
IV. Încălcarea principiului previzibilității normei juridice – art. 1 alin. (5) Constituție
Curtea Constituțională a statuat în mai multe rânduri ca “orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se și previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat” (Decizia nr. 418/03.07.2014 paragraf 35; precum și o practică constantă a Curții, însemnând Deciziile nr. 189/02.03.2006, 307/02.04.2006, 903/06.07.2011, 1/11.01.2012 și 26/18.01.2012).
Protecția și exploatarea resurselor minerale este reglementată distinct în Constituție și în legislația secundară. Domeniul este unul care ține de bunurile de interes public (art. 136 alin. (3) Constituție), pentru care autoritatea competentă, ANRM, acordă doar licențe și permise de exploatare. Este un domeniu de interes național prin efectul art. 135 alin. (2) lit. d) Constituție.
Așadar, taxa de excavare din Codul fiscal este o taxă locală aflată în strânsă legătură cu gestionarea bunurilor de interes public și în aria de contingență a exploatării acestor resurse, dar în concordanță cu interesul național. Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege (art. 137 alin. (1) Constituție).
Așadar, legea fiscală – în situația noastră, cele două articole din Codurile fiscale succesive – “ar trebui sa fie suficient de precisă și de clară pentru a putea fi aplicată; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela la nevoie la sfaturile unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat” (Decizia nr 1/11.01.2012 pct. II par. 3 alin. (3)).
Având în vedere criteriul afectării și modul de receptare al acestuia prezentat mai sus, putem aprecia următoarele:
(I) “terenul afectat de excavare” sau “terenul ce va fi efectiv afectat la suprafaţa solului de foraje şi excavări” în cazul nostru nu poate fi determinat ca suprafață prin efectul normei fiscale atacate. Nu sunt prevăzute criterii legale sau standarde pe care experți sau evaluatori acreditați să le poată utiliza pentru a putea face o asemenea apreciere sau măsurătoare.
(ii) legiuitorul nu explică ce înseamna starea de afectare a terenului pe care are loc excavația. Ce este oarecum clar este că suprafața de teren, odată dedusă, trebuie sa fie afectată într-un alt mod decât cel prevăzut în domeniul legislației de mediu și al administrării apelor. Numai asupra acestei afectări poartă sarcina fiscală reglementată, dar ce gen de afectare a dorit să protejeze legiuitorul prin instituirea taxei locale, fără a se intra pe terenul tarifelor și redevenței specifice acestei industrii?
(iii) după cum am arătat mai sus, în lipsa criteriului obiectiv, precaritatea reglementării acestei taxe locale duce în practică la soluții divergente care nu pot fi deopotrivă legale: în Suceava și Bihor se utilizează concepte din Legea minelor, în Vrancea, concepte din Legea apelor, iar în Gorj, cele aferente legislației din construcții.
În opinia noastră, această normă încalcă și art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât supremația legii nu poate fi asigurată prin norme improprii, exprimări defectuoase sau generice, inaplicabile. Lipsa de calitate a normei juridice are un efect suplimentar asupra autorităților publice locale sau centrale, care se văd în situația de a adăuga la textul de lege, trecându-se și de bariera constituțională a art. 61 din legea fundamentală, domeniul legiferării fiind rezervat exclusiv și ca regulă, Parlamentului.
* * * * *
V. Quo vadis?
Un ajutor pentru contribuabili, pentru industria extractivă în întregul ei și pentru autoritățile cu atribuții fiscale implicate, constă într-un complex de modificări legislative, astfel că de lege ferenda întrevedem următoarele soluții:
1. definirea conceptului de afectare a suprafeței terenului astfel încât să se ofere criterii tehnice de apreciere și această suprafață să nu se mai confunde cu perimetrul minier sau zona/perimetrul de exploatare;
2. fiind o activitate corelată cu prospectarea și studiile geotehnice, ar trebui stabilită competența de măsurare și determinare a afectării în sarcina personalului specializat A.N.R.M., la solicitarea expresă a unităților administrativ-teritoriale;
3. stabilirea în sarcina unităților administrativ teritoriale a obligației de a apela la A.N.R.M. pentru constatarea afectării și pentru emiterea autorizației de excavare după constatarea stării inițiale a terenului, important mai ales pentru exploatările istorice.
[1] Importanța în cifre, pentru mai buna înțelegere a acestui tip de taxare, este dată de debitele unor entități mari din domeniul extractiv. La nivelul anului 2013, Complexul Energetic Turceni datora unei singure comune din zona perimetrului său minier suma de 140 milioane lei, iar în 2014, Complexul Energetic Oltenia datora peste 400 milioane lei către patru unități administrativ-teritoriale. Perimetrele de exploatare în discuție sunt de ordinul miilor de kilometri pătrați.
[2] Textul legii “Prin exceptare de la prevederile alin. (2) se pot emite autorizaţii de construire şi fără documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, pentru: … d) lucrări de cercetare şi de prospectare a terenurilor – foraje şi excavări – necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice, exploatărilor de cariere, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări.”
[3] Decizia nr. 2172/09.06.2015, Curtea de Apel Craiova, sursa www.rolii.ro (Nota: toate referințele la practică din articol au ca sursa rolii.ro în afara Deciziilor CCR și Decizia 653/CA/2009-R emisă de Curtea de Apel Oradea care provine din Jurindex).
[4] Decizia nr. 4104/15.05.2014, Curtea de Apel Cluj. “Astfel cum corect a reținut instanța de fond, Curtea constată că autorizația de foraje și excavări se eliberează pentru fiecare m.p. afectat de operațiunile prevăzute la alin. (1) al pct. 134 din H.G. nr. 44/2004, aceasta nelimitându-se la efectuarea studiilor geotehnice și prospecțiunilor geologice, proiectare și deschidere a exploatărilor, enumerarea având un caracter exemplificativ.”
[5] Decizia civilă nr. 3187/02.12.2015, Tribunalul Buzău. Contestație la executare. Instanța a reținut că “această taxă se achită pentru autorizarea execuției de foraj și excavații, procedeu ce are loc înainte de începerea exploatării propriu-zise și nu constituie o taxa pentru suprafața ocupată pentru activitatea de exploatare a resurselor minerale, o astfel de taxa fiind reglementată de Legea nr. 85/2003; că suma pretinsa societății a fost calculată pentru întreaga suprafața de 2,7 ha, pentru care societății i s-a permis exploatarea, aspect care contravine dispozițiilor legale, prevederile art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 fac referire la terenul afectat de foraje sau excavații; ca această taxă nu se calculează asupra întregii suprafețe exploatate, ci doar a celei necesare pentru efectuarea lucrării de foraj sau excavație necesare recoltării probelor.”
[6] Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative art. 78 și art. 81.
[7] Raport județean 2012: Argeș fila 15, Buzău fila 11, Cluj fila 21, Constanța fila 23, Gorj fila 17, Maramureș fila 15, Neamț fila 8, Olt fila 11, Prahova fila 20, Suceava fila 17. La fel în Raportul județean din 2011, Constanța fila 18. sursa: www.curteadeconturi.ro/Publicatii
[8] Raportul 2012 din jud. Vrancea – pagina 14 se menționează că “Nicio societate comercială care a desfășurat activități de exploatare a agregatelor minerale (pietriș și nisip) nu a solicitat de la administrația locală autorizație de foraje și excavări. În aceste condiții s-a procedat la stabilirea din oficiu a taxei datorate bugetului local pentru eliberarea autorizației pe perioada 2008-2012, pe baza datelor transmise de Administrația Națională “Apele Române – Administrația Bazinală de Apă “Siret” Bacău – Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea (la solicitarea Camerei de Conturi Vrancea).” sursa: www.curteadeconturi.ro/Publicatii.
[9] Raportul 2011 din jud. Gorj – pagina 13-14 se menționează că “UATM Motru nu a întreprins măsurile legale pentru autorizarea activității de exploatare a cărbunelui de către unitățile care exploatează cărbunele pe teritoriul municipiului și implicit pentru stabilirea, urmărirea și încasarea la bugetul local a taxei pentru eliberarea autorizației de excavare, deși prin hotărâre a consiliului local s-a prevăzut încasarea unei astfel de taxe. Având în vedere suprafața înscrisă de societățile de exploatare prin cererile de emitere a certificatelor de urbanism solicitate, a fost estimată o taxă pentru eliberarea autorizației de excavare…”sursa: www.curteadeconturi.ro/Publicatii.
[10] Decizia nr. 2208/14.09.2015, Curtea de Apel București și Decizia nr. 67/08.02.2013, Curtea de Apel Craiova.
[11] Decizia 469/23.02.2015, Curtea de Apel Pitești “De asemenea, având în vedere că determinarea cuantumului taxei de autorizare trebuie realizat prin raportare la metri pătrați care au fost afectați efectiv exploatării, Curtea apreciază că se impune administrarea unei probe de expertiză de specialitate prin care să se stabilească suprafața de teren care a fost afectată efectiv ca urmare a operațiunilor de excavare realizate în baza permiselor de exploatare nr. xxxxx/11.02.2011 și nr. xxxxx/21.03.2012, urmând ca determinarea cuantumului taxei de foraj să se realizeze prin raportare la suprafața identificată de expert, iar nu prin raportare la suprafața totală menționată în permisele de exploatare”.
[12] Decizia nr. 6644/12.06.2013, Curtea de Apel Alba Iulia. Și Decizia nr. 5730/12.10.2012, Curtea de Apel București “Din decizia contestată ar fi trebuit să rezulte, diferențiat pe fiecare sondă, pe de o parte, care este operațiunea care a generat obligația societății de a solicita autorizația de foraje sau excavări și, implicit, obligația de plata a taxei de foraje sau excavări. Din aceasta analiză ar fi trebuit sa rezulte, pe de altă parte, și care este suprafața de teren afectată de fiecare operațiune care, în opinia organului fiscal, determină obligațiile de solicitare a autorizației de foraje sau excavări și de plata a taxei aferente.”
[13] Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că: “criteriul pe baza căruia se stabilește (…) nivelul dobânzilor (pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare n.n.) este un criteriu obiectiv determinat de nivelul dobânzii de referință al BNR, iar nu de liberul arbitru al Guvernului” (Decizia nr. 106/11.03.2003).
[14] În acest sens, Curtea Constituțională: “… principiul constituțional amintit implică un complex de condiții de care legiuitorul este ținut atunci când instituie anumite obligații fiscale în sarcina contribuabililor. Așa cum Curtea statua prin Decizia nr. 6/25.02.1993, fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă și echitabilă și să nu diferențieze […] pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni. Prin urmare, așezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuși principiul egalității cetățenilor în fața legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situații identice și să țină cont, în același timp, de capacitatea contributiva a contribuabililor…” (Decizia nr. 1394/26.10.2010).
[15] Articolul subsemnatului cu titlul Justa așezare fiscală ca principiu structural a apărut pe websiteul Societății de Științe Juridice, JURIDICE.ro la data de 06.05.2015. Utilizând jargonul și conceptele unor decizii ale Curții Constituționale, identificăm următoarea posibilă structură a principiului așezării juste a sarcinilor fiscale: 1. principiu subordonat legalității, egalității, echității și justiției sociale și integrat în cadrul general al fiscalității; 2. fiscalitatea trebuie să fie proporțională, rezonabilă, echitabilă și nediscriminatorie; 3. nivelul de fiscalitate trebuie determinat conform unor criterii financiare obiective, raționale; 4. sarcina fiscală trebuie prevăzută în detaliu, menționând în mod cumulativ și expres: baza impozabilă certă, categoria de venit, suma datorată și modul de calcul; contraprestația în cazul taxelor; 5. principiul include un complex de condiții, printre care și capacitatea contributivă a contribuabililor.
[16] În acest sens, Curtea Constituțională: “Legea privind Codul fiscal se aplică tuturor contribuabililor ce se află în situația stabilită de ipoteza normei, fara să instituie discriminări sau privilegii pe criterii arbitrare.” (Decizia nr. 46/ 12.02.2013).
[17] În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că: modalitatea de calcul a unei datorii fiscale bazate pe “determinări financiare obiective” nu constituie un mod de stabilire abuzivă a unor obligații exorbitante în sarcina debitorilor (Decizia nr. 142/08.04.2003).
[18] În acest sens, Curtea Constituțională: “Guvernul, în calitatea sa de legiuitor delegat, a acționat în limitele acestei competențe prin stabilirea unei baze impozabile certe care să asigure un tratament echitabil și corect pentru toți, neputându-se reține că astfel ar fi contravenit principiului așezării juste a sarcinilor fiscale.” (Decizia nr. 1286/14.10.2010 și Decizia nr. 77/ 2012 M.Of. nr. 269/24.04.2012).
[19] În acest sens, Curtea Constituțională: “Așadar, legiuitorul trebuie să manifeste o grijă deosebită atunci când determină categoria de venit asupra căreia poarta sarcina fiscală, suma concretă asupra căreia se datorează și modul concret de calcul al sarcinii fiscale.” (Decizia nr. 223/13.03.2012, Decizia nr. 695/28.06.2012).
[20] În acest sens, Curtea Constituțională: “o fiscalitate care se îndepărtează de regulile general admise, cât privește baza și cotele impozabile, categoriile de venituri etc., devine o fiscalitate discriminatorie dacă introduce criterii care afectează egalitatea în drepturi a cetățenilor. Fiscalitatea trebuie sa fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni.” (Decizia nr. 6/25.02.1993).
[21] În acest sens, Curtea Constituțională: “Legea privind Codul fiscal se aplică tuturor contribuabililor ce se află în situația stabilită de ipoteza normei, fără să instituie discriminări sau privilegii pe criterii arbitrare. Întrucât calcularea taxei (…) se face prin aplicarea unei cote fixe în raport cu aceeași baza de impozitare, (..) apreciem că textul de lege criticat este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) și cu cele ale art. 56 din Constituție.” (Decizia nr. 46/ 12.02.2013).
[22] În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că: “principiul așezării juste a sarcinilor fiscale impune ca plata contribuțiilor să se facă în același mod de către toți contribuabilii, prin excluderea oricărui privilegiu sau discriminări” (Decizia nr. 258/16.03.2010), precum și că “principiul așezării juste a sarcinilor fiscale impune ca plata contribuțiilor să se facă în același mod de către toți contribuabilii, prin excluderea oricărui privilegiu sau discriminări, astfel că, la venituri egale, contribuția să fie aceeași”. (Decizia nr. 1304/13.10.2009).
[23] Așa cum Curtea Constituțională statua prin Decizia nr. 6/25.02.1993, fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă și echitabilă și să nu diferențieze […] pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni. Prin urmare, așezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuși principiul egalității cetățenilor în fața legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situații identice și să țină cont, în același timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor…” (Decizia nr. 1394/26.10.2010), precum și că“… fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni”. (Decizia nr. 3/06.01.1994)
Petru Hobincu, Consilier Juridic
Dessewffy & Hobincu și Asociații
* Notă: Materialul a apărut în Revista Română de Drept ak Afacerilor nr. 4/2016 (RRDA nr. 4/2016)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
