Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Familia pe înțelesul tuturor – Ep. 2: Familia în legislația civilă
12.05.2017 | Cristi DANILEȚ

Secţiuni: Drept constitutional, Drept penal, Dreptul familiei, Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Cristi Danileț

Cristi Danileț

Analizând legislația în materie civilă, am constatat că Legislativul țării a reglementat: familia, familia monoparentală, familia adoptatoare, familia extinsă, familia substitutivă, familia separată. În înțelesul anumitor legi, sunt membri de familie fostul soț, cel care îngrijește o persoană, concubinii, cei care gospodăresc împreună, dar chiar și majorul care trăiește singur.

Legea fondului funciar, 1991, art. 8 alin. (4) Prin familie se înţelege soţii şi copiii necăsătoriţi, dacă gospodăresc împreună cu părinţii lor.

Legea locuințelor trecute la stat, 1995, art. 7 alin. (3) lit. a) și art. 9 alin. (6): membrii familiei chiriașului – soţ, soție, copii minori.

Legea cadrelor militare, 1995, art. 112: În sensul prevederilor prezentei legi, familia cadrelor militare cuprinde soţul, copiii şi părinţii aflaţi în întreţinerea legală a acestora. Art. 8 alin. (2) Poate face excepţie, la cerere, de la prevederile alin. (2) cadrul militar care (…) formează o familie monoparentală.

Legea locuințelor, 1996, art. 17: Prin familie, în sensul prezentei legi, se înţelege soţul, soţia, copiii şi părinţii soţilor, care locuiesc şi gospodăresc împreună.

OUG alocația familială și de susțiere, 2003: Art. 1: Beneficiază de alocaţia familială complementară, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, familiile formate din soţ, sotie şi copiii în vârsta de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc împreună. Art. 5: Beneficiază de alocaţie de susținere familiile formate din persoana singură şi copiii în vârsta de până la 18 ani aflaţi în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta, denumite familii monoparentale. Art. 10: Sunt consideraţi ca făcând parte din familia definită la art. 1 şi 5 şi copiii adoptati, încredinţaţi sau aflaţi în plasament familial ori pentru care s-a instituit tutela, potrivit legii. Art. 15 alin. (1): Componența familiei, filiaţia copiilor şi situaţia lor juridică faţă de reprezentanţii legali se dovedesc cu livretul de familie (Notă: HG nr. 495/2007 reglementează livretul de familie, care face trimitere la Legea nr. 119/1197 ce prevede la art. 2 alin. (1): În sensul prezentei legi, prin familie se înţelege: a) soţul, sotia şi copiii lor sau ai oricăruia dintre ei, având domiciliul comun; b) persoana singură, necăsătorită, văduvă sau divorțată şi copiii acesteia cu care domiciliază şi care se află în întreţinerea sa. (2) Sunt consideraţi ca făcând parte din familie şi copiii adoptați, copiii aflaţi în plasament familial sau încredinţaţi familiei definite la alin. (1), potrivit legii).

Legea adopției, 2004, art. 2: În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: i) familie adoptatoare – soţul şi soţia care au adoptat sau doresc să adopte, în condiţiile prezentei legi; j) familie – părinţii şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora; k) familie extinsă – rudele copilului până la gradul al patrulea inclusiv; l) familie substitutivă – persoanele, altele decât cele care aparţin familiei extinse, care, în condiţiile legii, asigură creşterea şi îngrijirea copilului;

Legea drepturilor copilului, 2004, art. 4: În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: b) familie – părinţii şi copiii acestora; c) familie extinsă – rudele copilului, până la gradul IV inclusiv; d) familie substitutivă – persoanele, altele decât cele care aparţin familiei extinse, inclusiv afinii până la gradul IV şi asistenţii maternali care asigură creşterea şi îngrijirea copilului, în condiţiile legii.

OUG ajutorul public judiciar, 2008, art 5 alin. (1): În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin familie se înţelege soţul/soţia, copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea solicitantului, precum şi copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor şi în întreţinerea solicitantului. (2) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, se consideră membru al familiei şi persoana care are domiciliul ori reşedinţa comună şi gospodăreşte împreună cu solicitantul, copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă ai acesteia în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea solicitantului, precum şi copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor şi în întreţinerea solicitantului.

Codul civil, 2009, Art. 258 alin. (1): Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi (…). (4) În sensul prezentului cod, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie. Art. 259 alin. (1) Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii. (2) Bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie.

Legea alocației pentru susținerea familiei, 2010, art. 2 alin. (1): Beneficiază de alocaţia prevăzută la art. 1 familia formată din soţ, soţie şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc împreună, denumită în continuare familie. (2) Beneficiază de alocaţie şi familia formată din persoana singură şi copiii aflaţi în întreţinerea acesteia şi care locuiesc împreună cu aceasta, denumită în continuare familie monoparentală. (3) Se consideră familie în înţelesul prevederilor alin. (1) şi bărbatul şi femeia necăsătoriţi, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc şi gospodăresc împreună, dacă aceasta se consemnează în ancheta socială.

Legea venitului minim de incluziune, 2016, art. 6 alin. (1): În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: b) familie – constituie o familie persoanele aflate în una dintre următoarele situaţii: 1. soţ şi soţie, căsătoriţi în condiţiile legii, care locuiesc împreună; 2. soţ şi soţie cu copiii lor necăsătoriţi, aflaţi în întreţinere cu vârsta de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învăţământ – cursuri de zi, organizată potrivit legii, cu domiciliul ori reşedinţa comună înscrisă în actele de identitate şi care locuiesc împreună; 3. bărbatul şi femeia necăsătoriţi care trăiesc şi locuiesc împreună, dacă această situaţie se confirmă la verificarea în teren; 4. bărbatul şi femeia necăsătoriţi care trăiesc şi locuiesc împreună, cu copiii lor necăsătoriţi şi/sau ai fiecăruia dintre ei, având vârsta de până la 18 ani sau de până la 26 de ani dacă urmează o formă de învăţământ – cursuri de zi, organizată potrivit legii, care locuiesc împreună, dacă această situaţie se confirmă la verificarea în teren; 5. fraţii fără copii, care gospodăresc împreună şi au domiciliul sau reşedinţa comună, separat de domiciliul ori reşedinţa părinţilor; 6. părintele/părinţii care locuieşte/locuiesc cu copiii lui/lor necăsătoriţi aflaţi în întreţinere, cu vârsta de peste 18 ani şi care au certificat de persoană încadrată într-un grad de handicap/dizabilitate accentuat/ă sau grav/ă; c) familie monoparentală – desemnează familia formată din persoana singură şi copilul/copiii aflaţi în întreţinere, în vârstă de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învăţământ – cursuri de zi, organizată potrivit legii, şi care locuiesc şi gospodăresc împreună. (2) Părinţii şi copiii lor necăsătoriţi în vârstă de peste 18 ani care nu frecventează o formă de învăţământ organizată potrivit legii sau părinţii şi copiii lor necăsătoriţi în vârstă de peste 26 de ani care frecventează o formă de învăţământ organizată conform legii, care locuiesc şi/sau gospodăresc împreună, constituie familii separate. (3) În înţelesul prezentei legi, persoana singură definită la alin. (1) lit. a) (adică persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, locuieşte singură şi nu se mai află în întreţinerea părinţilor, precum şi persoana cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, care locuieşte şi se gospodăreşte singură şi are capacitate de exerciţiu anticipată, potrivit prevederilor art. 40 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil), în calitatea sa de beneficiar al venitului minim de incluziune, se consideră membru de familie.

Judecător dr. Cristi Danileţ

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti