Secţiuni » Arii de practică » Business » Drept comercial
Drept comercial
ConferinţeCărţiProfesionişti

Care ar trebui să fie obiectivele legii falimentului personal și care ar trebui să fie efectele asupra cetățenilor care recurg la acesta lege? Prezentare succintă, din această perspectivă, a evoluției legii falimentului personal în Provincia Quebec, Canada. Partea I
18.05.2017 | Maria CRISTEA

Secţiuni: Drept comercial, Insolvență, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust
Maria Cristea

Maria Cristea

Prezentul articol se doreste a fi un raspuns succint la intrebarile din titlu, din perspectiva unui practician al dreptului in provincia Quebec – din postura unui „registraire de la faillite” – echivalentul judecatorului-sindic din sistemul juridic romanesc. De asemenea, in Canada, persoanele fizice au acces la aceasta procedura inca din 1950, ceea ce face ca practica judiciara in materie sa fie una suficient de bogata.

Trebuie insa sa recunosc ca imboldul acestui articol a fost maniera nerezonabila in care, la un moment dat, un articol de specialitate a „stigmatizat” potentialul destinatar al legii falimentului personal – cetateanul roman „prea indatorat”.

Pentru a fi mai explicita, s-a afirmat intr-un articol de catre un magistrat – o opinie personala, e drept – ca aceasta lege nu ar trebui sa fie privita cu atat de mult interes de justitiabili, pentru ca apelul la aceasta procedura va fi un stigmat pentru el si familia sa si va putea avea repercusiuni asupra posibilitatilor sale de a-si pastra/gasi un loc de munca.

Gasesc cel putin regretabil ca profesionistul chemat sa aplice aceasta lege poate sa interpreteze de aceasta maniera efectele unei legi in privinta insolventei personale.

„Insolvabilitatea este un subiect foarte actual. Se pare ca in zilele noastre toti inoata in datorii: tarile, provinciile, guvernele, orasele, institutiile financiare, companiile si, bineinteles, persoanele fizice. Ce nebunie contagioasa a putut sa ne ancoreze in iluzia ca am putea beneficia in exces de bunuri si servicii pe credit, fara a trebui sa platim colectiv pretul?”[1]

In cautarea resurselor pentru redactarea prezentului articol, am gasit aceasta introducere la un articol asupra falimentului personal in Canada, care mi se pare ca reflecta si premisele ce au determinat noile demersuri in aceasta materie in cadrul sistemului de drept roman, acest articol servind ca baza a lucrarii de fata.

Trebuie precizat inca de la inceput ca, in Canada, legea asupra falimentului si insolvabilitatii este o lege federala inspirata din dreptul englez, iar pe teritoriul provinciei Quebec trebuie adaptata si sistemului codificat de inspiratie franceza; mai exact, aceasta lege trebuie aplicata in concordanta cu dispozitiile Codului Civil din Quebec, ceea ce face ca demersul juridic sa fie unul foarte interesant si provocator pentru practicieni.

Legea asupra falimentului si insolvabilitatii a starnit numeroase critici de-a lungul timpului si in Canada, fiind acuzata ca da loc la numeroase abuzuri din partea debitorilor, ca este imorala pentru ca lipseste de efecte drepturile legitime ale creditorilor de a fi platiti de debitorii lor etc. Pentru o lunga perioada de timp aceasta era destinata doar comersantilor, extinzandu-se treptat si la persoanele fizice. Falitul era astfel „aruncat” la periferia societatii, falimentul acestuia reflectand, de fapt, lipsa onestitatii sale si incompetenta sa de a isi gestiona afacerile intreprinderii sale si, mai tarziu, afacerile personale.

Astfel, aceasta lege avea mai mult un caracter penal, iar unul din obiective era sa elimine din reteaua comerciala partenerii indezirabili.

Ulterior, instantele au inceput sa reflecteze asupra evolutiei economice si, astfel, jurisprudenta, izvor de drept in sistemul canadian, a inceput sa repuna in discutie obiectivele legislatiei in materie de faliment si insolvabilitate.

Constant, in hotararile pronuntate, instantele canadiene au retinut ca economia a ajuns sa se bazeze foarte mult pe credit, fara de care aceasta nu poate functiona, ceea ce face ca factorii ce determina succesul sau esecul unei companii sau gestionarea afacerilor personale sa scape de sub controlul administratorilor, respectiv al individului, in ceea ce priveste patrimoniul personal.

Drept urmare, debitorului i se da posibilitatea de a se elibera de obligatiile carora nu le mai poate face fata, mai ales atunci cand indatorarea excesiva nu este in totalitate imputabila acestuia. Instantele canadiene, in special Curtea Suprema a Canadei, au mers pana acolo incat au sanctionat insasi politica institutiilor de creditare, tinand cont de tarele societatii de consum in care traim si in care accesul la credit este mult prea facil si publicitatea asociata acestuia – mult prea agresiva, irezistibila pentru consumator, cum a retinut instanta suprema.

Aceasta orientare a jurisprudentei a determinat schimbarea radicala a perceptiei societatii asupra falimentului; daca anterior insasi cuvantul „faliment” purta povara unor emotii negative fiind echivalent al cuvantului „esec”, acum acesta este asociat sintagmei „a doua sansa”. Instantele au motivat constant hotararile judecatoresti in sensul ca falimentul permite indivizilor impovarati de datorii pe care nu le mai pot gera sa o porneasca de la zero si sa redevina „elemente productive ale societatii”.

Am intalnit constant in hotarari, considerente referitoare la realitatea de zi cu zi a persoanelor care apeleaza la mecanismele prevazute de aceasta lege. Astfel, se retine ca acumularea de datorii la un nivel imposibil de administrat, notificarile repetate ale agentiilor de recuperare de creante, amenintarile si procedurile judiciare intreprinse impotriva celor care se confrunta cu aceste situatii afecteaza multiple aspecte ale vietii acestora si apar: depresia, anxietatea, absenteismul si scaderea productivitatii la locul de munca, pierderea stimei de sine, problemele de sanatate, problemele familiale etc.

Judecatorul chemat sa se pronunte in aceasta materie a retinut pe buna dreptate ca, daca in materie penala obiectivul prioritar in individualizarea si aplicarea pedepselor il reprezinta recuperarea individului pentru societate, cu atat mai mult in materie de insolventa scopul legii nu poate fi interpretat decat in sensul acordarii unei a doua sanse din punct de vedere economic, pentru reintegrarea persoanei in circuitul financiar.

Din experienta proprie, procentele persoanelor care apeleaza la procedura de faliment se impart astfel: datorii pe fondul dependentei de jocurile de noroc – o mare proportie, datorii pe fondul shoppingului compulsiv, datorii pe fondul consumului de droguri si, nu in ultimul rand, un procent considerabil – datorii cumulate in timpul procedurilor judiciare, cu precadere divorturile.

In materie familiala, in practica instantelor judecatoresti canadiene, divorturile se solutioneaza pe baza tranzactiilor incheiate – ori in procedura de mediere, ori prin negociere in cursul instantei, in procent foarte mare de aproximativ 80%, tocmai pentru a evita costurile imense pe care le presupun procedurile clasice.

Costurile procedurilor clasice de divort, in care toate cererile sunt dezbatute in contradictoriu si partile nu reusesc sa cada de acord asupra niciunuia din elementele divortului sunt extrem de ridicate, iar cheltuielile de judecata in aceasta materie se suporta de fiecare parte, indiferent de culpa procesuala. De altfel, in orice procedura judiciara contencioasa, cheltuielile de judecata acordate la sfarsitul procesului nu includ onorariile de avocat (acestea avand proportia cea mai insemnata).

Din aceasta perspectiva, ce ar insemna sa „stigmatizezi” o persoana nevoita sa declare faliment datorita costurilor unui divort, pentru ca cealalta parte si-a permis aceste costuri si a refuzat constant solutionarea amiabila a procesului?

O alta categorie importanta o reprezenta cei cu imprumuturi pentru studii si administratorii societatilor aflate in insolventa, pentru a preintampina ridicarea valului corporativ si atragerea raspunderii personale a administratorului – datoriile companiilor fiind in majoritate datorii fiscale.

Insa, am pastrat la urma aceasta categorie – pentru ca aici se va incadra cel mai des justitiabilul roman – cel mai mare procent il reprezinta debitorii institutiilor de credit. Cu privire la aceasta categorie, pot sa va impartasesc ca in cele cateva mii de dosare solutionate in decursul a 5 ani de practica, nicio institutie de credit, nicio banca nu a formulat vreo contestatie la eliberarea falitului din faliment. Nu am avut in nicio sedinta de judecata, in aceasta perioada, un reprezentant al vreunei banci prezent in sala – nici macar la justitiabilii care erau la al 3-lea faliment, desi, cel care a declarat un prim faliment nu ar fi trebuit sa aiba acces la credit o perioada de 7 ani, institutiile de credit fiind cele care incalcau aceasta regula si acordau din nou carduri si linii de credit.

Chiar daca termenul „faliment” poarta in sine o conotatie negativa, declararea falimentului este ocazia de a porni de la zero, fara ca aceasta sa insemne esec, ci un nou punct de plecare in reabilitarea financiara a unei persoane, la recastigarea libertatii sale economice. Acesta este obiectivul legii falimentului, asa cum se desprinde constant din practica jurisprudentiala a provinciei Quebec.

In concluzia acestei prime parti a articolului, as mentiona ca scopul unei legi a insolventei personale nu poate fi aplicarea unui stigmat asupra justitiabilului ce apeleaza la ea, efectele acesteia putand fi resimtite doar pe taramul accesului la credit si instrumente financiare si sub nicio forma nu poate afecta accesul persoanei la piata muncii sau sa constituie o sursa a respingerii sociale – chiar si pentru simplul motiv ca, in Romania, costurile unui trai decent depasesc multe dintre categoriile de venituri ce pot fi realizate pe piata locala de munca.

In urmatorul articol voi detalia procedura in sine si ce alternative are la indemana persoana fizica supra-indatorata, in lege si in practica, inainte de a declara faliment.



[1] Solange de Billy-Tremblay, MBA, CIRP, de Billy-Tremblay & Associés, Syndic de faillite et professionnel de l’insolvabilité et de la restructuration , „La faillite des particuliers au Canada”


Consilier juridic Maria Cristea

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti