Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Declararea ca neconstituţională a unei soluţii legislative de neincriminare şi interpretarea obligatorie dată de ÎCCJ dispoziţiei din Cp afectată de viciul de neconstituţionalitate. Efecte. Decizia CCR nr. 224/04.04.2017 şi Decizia ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 11/12.04.2017
23.05.2017 | Georgiana TUDOR

Secţiuni: CCR, Content, Dezlegarea unor chestiuni de drept, Drept constitutional, Drept penal, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust
Georgiana Tudor

Georgiana Tudor

În contextul evoluţiei din ultimii ani a jurisprudenţei Curţii Constituţionale cu privire la întinderea controlului de constituţionalitate pe care îl realizează a posteriori, se observă o creştere semnificativă a numărului deciziilor interpretative, precum şi al acelora prin care se declară neconstituţionalitatea unor soluţii legislative.

Dacă ne raportăm numai la deciziile date cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate invocate cu privire la dispoziţiile Noului Cod penal şi ale Noului Cod de procedură penală, este evident că instanţa de contencios constituţional se îndepărtează de rolul tradiţional de „legiuitor negativ”, atribuindu-şi rolul de „colegislator pozitiv şi specific”[1].[2]

Astfel, Curtea Constituţională a declarat ca fiind neconstituţionale o serie de soluţii legislative din Noul Cod de procedură penală:

– soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 70 din Codul de procedură penală, care stabilește că asupra cererii de recuzare a procurorului formulată în faza de judecată, în faza camerei preliminare sau în fața judecătorului de drepturi și libertăți se pronunță procurorul ierarhic superior[3];

– soluția legislativă reglementată de dispozițiile art. 220 alin. (1) din Codul de procedură penală, care permite luarea măsurii arestului la domiciliu, în condițiile în care anterior inculpatul a fost arestat preventiv sau la domiciliu în aceeași cauză, în lipsa unor temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate[4];

– soluția legislativă care exclude obligația informării suspectului/inculpatului despre schimbarea încadrării juridice[5];

– soluția legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, care exclude posibilitatea revizuirii hotărârii de achitare pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit. a)[6];

– soluția legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 457 alin. (2) din Codul de procedură penală, care exclude cazul de revizuire prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. a)[7];

– soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală[8].

În ceea ce priveşte deciziile interpretative, prin acestea se constată constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea, însă într-o anumită interpretare a textului de lege supus controlului de constituţionalitate. În acest mod, textul de lege este salvat, în sensul că el va putea fi în continuare aplicat, însă în interpretarea obligatorie stabilită de Curtea Constituţională, respectiv cu eliminarea acelei interpretări constatate ca fiind neconstituţională[9].

Interpretarea textului de lege într-un sens în care acesta să corespundă cerinţelor Legii fundamentale a făcut ca deciziile Curţii Constituţionale să interfereze, într-o anumită măsură, cu deciziile pronunţate de Î.C.C.J. în soluţionarea unor recursuri în interesul legii[10] sau pentru dezlegarea unor chestiuni de drept – hotărâri prealabile[11] ori chiar cu interpretarea dată aceloraşi texte în practica celorlalte instanţe judecătoreşti[12].

De referinţă pentru raportul dintre deciziile de interpretare a legii date de Curtea Constituţională, pe de o parte, şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, este Decizia Curţii Constituţionale nr. 206 din 29 aprilie 2013[13], prin care s-a statuat că:

„În condiţiile existenţei unor decizii contrare – dar, deopotrivă, obligatorii pentru instanţele de judecată – pronunţate de Curtea Constituţională, pe de o parte, şi de Înalta Curte de Casaţie de Justiţie, pe de altă parte, se pune problema distincţiilor dintre efectele juridice ale deciziilor celor două instanţe, precum şi a temeiului de drept care fundamentează preeminenţa uneia sau alteia dintre deciziile contrare. (…)

(…) competenţa diferită a celor două instanţe, stabilită de legiuitorul constituant şi dezvoltată prin norme infraconstituţionale, elimină posibilitatea soluţiilor contradictorii şi asigură respectarea, deopotrivă, a deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii. (…)

Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, că «în exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 126 alin.(3) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are obligaţia de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, cu respectarea principiului fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin.(4) din Constituţia României. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa constituţională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituţionalitate al acestora.» Aşadar, competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind soluţionarea recursului în interesul legii este dublu circumstanţiată – numai cu privire la «interpretarea şi aplicarea unitară a legii» şi numai cu privire la «celelalte instanţe judecătoreşti».”

(…) faţă de textul constituţional de referinţă al art. 126 alin. (3), sintagma «dezlegarea dată problemelor de drept judecate», cuprinsă în art.4 145 alin. (4) din Codul de procedură penală (1968 – n.n.), pe de o parte, nu poate privi decât interpretarea şi aplicarea unitară a conţinutului dispoziţiilor legale, cu sensul de acte normative, iar nu şi a deciziilor Curţii Constituţionale şi a efectelor pe care acestea le produc, şi, pe de altă parte, nu poate privi decât interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti, iar nu şi de către Curtea Constituţională, care este o autoritate distinctă de sistemul judecătoresc (…). Orice altă interpretare este în contradicţie cu prevederile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, deoarece lipseşte de efecte deciziile Curţii Constituţionale, determinând ca recursul în interesul legii să fie transformat, cu încălcarea Constituţiei, într-o formă de control al actelor Curţii Constituţionale. (…)”

Recent, atât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi Curtea Constituţională s-au pronunţat din nou cu privire la acelaşi text de lege – art. 335 alin. (1) din Codul penal:

– Prin Decizia nr. 224 din 04.04.2017 (în faza de redactare), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul penal, care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituțională; de asemenea, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 pct. 6) teza a doua din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

– Prin Decizia nr. 11 din 12.04.2017 (în faza de redactare), Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în interpretarea noțiunii de „autovehicul”, prevăzută de art. 334 alin. (1) din Codul penal şi art. 335 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 6 pct. 6 şi pct. 30 din O.U.G. nr. 195/2002, modificată şi completată prin O.G. nr. 21/26.08.2014, conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv, de art. 335 alin. (1) din Codul penal.

Se pune problema efectelor celor două hotărâri şi a raportului dintre acestea, respectiv a constituţionalităţii dezlegării chestiunii de drept dată de Î.C.C.J. prin decizia menţionată (ulterioară deciziei Curţii Constituţionale).

Considerăm că decizia Î.C.C.J. nu contravine deciziei Curţii Constituţionale, pentru următoarele motive:

– ambele hotărâri reţin că dispoziţia legală contestată nu incriminează şi fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere;

numai decizia Î.C.C.J. este o decizie „interpretativă” (dată în interpretarea şi aplicarea unitară a legii);

decizia Curţii Constituţionale constată neconstituţionalitatea unei soluţii legislative care nu incriminează o categorie de fapte şi se adresează legiuitorului, acesta fiind singurul în măsură să înlăture omisiunea de reglementare, printr-o normă de incriminare[14];

efectele sunt diferite de cele ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 62 din 18 ianuarie 2007, prin care Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, partea referitoare la abrogarea art. 205, 206 şi 207 din Codul penal (1969), această decizie nesancţionând o omisiune de reglementare, ci o normă de abrogare ale cărei efecte au încetat (urmând a-şi produce efectele în continuare legea care fusese abrogată); or, în cazul analizat nu există nicio normă care să îşi poată produce „din nou” efectele;

a considera că decizia Curţii Constituţionale nr. 224 din 04.04.2017 este o decizie interpretativă, respectiv că dispoziţia legală contestată [art. 335 alin. (1) din Codul penal] trebuie interpretată în sensul că este incriminată şi fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, contravine principiului legalităţii incriminării;

– dacă prin declararea ca neconstituţională a unei norme de incriminare efectul practic este acela al dezincriminării[15], constatarea neconstituţionalităţii unei omisiuni de incriminare nu poate echivala cu incriminarea faptei în absenţa intervenţiei legiuitorului.



[1] I. Deleanu, Dialogul judecătorilor, în RRDJ nr. 1/2012, p. 36, apud T. Toader, M. Safta, Dialogul judecătorilor constituţionali, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 44. Problematica omisiunilor legislative în jurisprudenţa constituţională a constituit tema celui de-al XIV-lea Congres al Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene (Vilnius, 2009) (T. Toader, M. Safta, Ghid de admisibilitate la Curtea Constituţională a României, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015, p. 9).
[2] Potrivit art. 3 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale:
„(1) Atribuţiile Curţii Constituţionale sunt cele stabilite de Constituţie şi de prezenta lege.
(2) În exercitarea atribuţiilor care îi revin Curtea Constituţională este singura în drept să hotărască asupra competenţei sale.
(3) Competenţa Curţii Constituţionale, stabilită potrivit alin. (2), nu poate fi contestată de nicio autoritate publică.”
[3] Decizia nr. 625/2016 (M. Of. nr. 107 din 07.02.2017), referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 și art. 70 din Codul de procedură penală.
[4] Decizia nr. 22/2017 (M. Of. nr. 159 din 03.03.2017), referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 alin. (1) din Codul de procedură penală.
[5] Decizia nr. 90/2017 (M. Of. nr. 291 din 25.04.2017), referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 311 alin. (3) din Codul de procedură penală.
[6] Decizia nr. 2/2017 (M. Of. nr. 324 din 05.05.2017), referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (3) și (4) teza întâi și ale art. 457 alin. (2) din Codul de procedură penală.
[7] Decizia nr. 2/2017 (M. Of. nr. 324 din 05.05.2017), referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (3) și (4) teza întâi și ale art. 457 alin. (2) din Codul de procedură penală.
[8] Decizia nr. 302/2017 (decizie în faza de redactare), referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală.
[9] T. Toader, M. Safta, Dialogul judecătorilor constituţionali, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 45.
[10] Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013 (M. Of. nr. 350 din 13.06.2013), prin care Curtea Constituţională a constatat că „«dezlegarea dată problemelor de drept judecate» prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite nr. 8 din 18 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 14 iunie 2011, este neconstituţională”.
Prin Decizia nr. 8 din 18 octombrie 2010 Î.C.C.J. – Secţiile Unite statuase că „Normele de incriminare a insultei și calomniei cuprinse în art. 205 și 206 din Codul penal (1968 – n.n.), precum și prevederile art. 207 din Codul penal (1968 – n.n.) privind proba verității, abrogate prin dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, dispoziții declarate neconstituționale prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007 a Curții Constituționale, nu sunt în vigoare”.
[11] A. Decizia nr. 397/2016 (M. Of. nr. 532 din 15 iulie 2016), prin care Curtea Constituţională a constatat că „dispozițiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței” (s.n.).
Prin Decizia nr. 9/2015 (M. Of. nr. 406 din 9 iunie 2015), Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală stabilise că „încheierea unui acord de mediere în condiţiile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale” (s.n.).
Decizia nr. 732/2014 (M. Of. nr. 69 din 27 ianuarie 2015), prin care Curtea Constituţională a constatat că „sintagma «la momentul prelevării mostrelor biologice» din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională”.
Anterior, prin Decizia nr. 3/2014 (M. Of. nr. 392 din 28 mai 2014), Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală stabilise că „în aplicarea art. 336 alin.(1) din Codul penal, în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanță penală este cel dat de prima prelevare”. În considerentele deciziei mai sus menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „în noua reglementare legiuitorul a optat să dea relevanță penală valorii alcoolemiei la momentul prelevării primei mostre biologice, moment situat în timp imediat, consecutiv acțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul”.
[12] Decizia nr. 336/2015 (M. Of. nr. 342 din 19 mai 2015), prin care Curtea Constituţională a constatat că „dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului «cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive» atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală”, reţinând, în acord cu jurisprudența sa constantă, respectiv Decizia nr. 448/2013 (M. Of. nr. 5 din 7 ianuarie 2014) și Decizia nr. 224/2012, (M. Of. nr. 256 din 18 aprilie 2012), „deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege, poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări”.
[13] În speţă, prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, partea referitoare la abrogarea art. 205, 206 şi 207 din Codul penal (1969). În considerentele acestei decizii, Curtea a reţinut, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii normelor abrogatoare, că acestea îşi încetează efectele juridice în condiţiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării [în speţă, normele de incriminare a insultei şi calomniei cuprinse în art. 205 şi 206 din Codul penal, precum şi prevederile art. 207 din Codul penal privind proba verităţii] continuă să producă efecte juridice.
Prin Decizia nr. 8 din 18 octombrie 2010, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Î.C.C.J. – Secţiile Unite a statuat că „Normele de incriminare a insultei și calomniei cuprinse în art. 205 și 206 din Codul penal, precum și prevederile art. 207 din Codul penal privind proba verității, abrogate prin dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, dispoziții declarate neconstituționale prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007 a Curții Constituționale, nu sunt în vigoare.”.
Prin Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, Curtea Constituţională a constatat că „«dezlegarea dată problemelor de drept judecate» prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite nr. 8 din 18 octombrie 2010 este neconstituţională”.
[14] Art. 23 alin. (12) din Constituția României, republicată, prevede că „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii”, iar în conformitate cu art. 73 alin. (3) lit. h) din aceeași lege fundamentală, infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora se reglementează prin lege organică.
La art. 61 alin. (1), Constituția României, republicată, s-a prevăzut că „Parlamentul este […] unica autoritate legiuitoare a țării”.
În raport cu reglementarea de la art. 7 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, „nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituia o infracțiune, potrivit dreptului național sau internațional”.
Potrivit art. 1 alin. (2) C.p., „Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită.”, iar conform art. 173 C.p., „Prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege.”.
[15] Prin Decizia nr. 6/2017 (M. Of. nr. 284 din 24 aprilie 2017), Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015 (…), fiind dezincriminată, indiferent de data îndeplinirii actului ori a participării la luarea deciziei şi indiferent de data raporturilor comerciale.” (s.n.)
Prin Decizia nr. 603/2015 (M. Of. nr. 845 din 13 noiembrie 2015), Curtea Constituţională a decis: „Admite excepția de neconstituționalitate (…) și constată că sintagma „raporturi comerciale” din cuprinsul dispozițiilor art. 301 alin.(1) din Codul penal este neconstituțională”.


Judecător Georgiana Tudor
Curtea de Apel București
drd. Universitatea din București – Facultatea de Drept

* Materialul a fost prezentat în cadrul Conferinţei Probleme dificile de drept penal și procedură penală (ed. 4). Corectarea Codurilor Penale de către Curtea Constituțională CONFERINȚA NICOLAE VOLONCIU

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti