BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Energie
CărţiProfesionişti
BOTEZATU & ASOCIATII
Print Friendly, PDF & Email

Parlamentarii români au participat la Reuniunea parlamentară ref. energia regenerabilă și eficiența energetică

25.05.2017 | JURIDICE.ro

Miercuri, 24 mai 2017, Senatul României a anunțat că, în perioada 19-20 mai 2017, o delegație a Parlamentului României a participat la cea de-a 17-a Reuniune interparlamentară privind energia regenerabilă şi eficienţa energetică, organizată de Parlamentul Maltei la Valetta, în cooperare cu Parlamentul European şi Preşedinţia malteză a Consiliului UE, potrivit unui comunicat al Senatului.

Delegația României a fost compusă din Ionel-Daniel Butunoi, preşedintele Comisiei pentru transporturi şi energie din Senat, Daniel-Cătălin Zamfir, președintele Comisiei economice, industrii şi servicii a Senatului, Ştefan-Radu Oprea, vicepreşedintele aceleiași comisii, Iulian Iancu și Virgin Popescu, preşedintele, respectiv vicepreședintele Comisiei pentru industrii a Camerei Deputaților.

Agenda conferinţei a cuprins teme precum:
– progresele în ceea ce priveşte revizuirea Directivei privind eficienţa energetică şi performanţa energetică a clădirilor;
– eficienţa energetică şi energiile regenerabile;
– integrarea regională şi cooperarea pe pieţele de energie din Europa;
– modernizarea politicilor pentru implementarea energiei regenerabile şi a eficienţei energetice;
– securitatea internaţională şi rolul Uniunii Energetice;
– capitalizarea potenţialului de creştere a eficienţei energetice existente, mai ales în sectorul clădirilor;
– accesul la finanţări.


Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Newsletter
Publicitate
Corporate
Membership