Ecaterina Milica Dobrotă: La baza acestei prevederi a fost chiar o cesiune
28 mai 2017 | Andreea LUPU
Ecaterina Milica Dobrotă, Vicepreşedinte AEXA, s-a referit, în cadrul dezbaterii Capcana achizițiilor publice: MODIFICAREA CONTRACTULUI, ediția 136, organizată de Societatea de Științe Juridice, la rațiunea din spatele art. 221 din Legea 98/2016.
Ecaterina Milica Dobrotă: „La baza acestei prevederi a fost chiar o cesiune. Textul din Directivă este preluat întocmai din cauza Pressetext, unde Agenția de presă austriacă și-a înființat o filială căreia i-a cedat în totalitate execuția contractului, dar acolo APA, Agenția de presă o controla în totalitate. Aici este baza acestui articol. Dar ce este interesant, în concluzii la această cauză s-a atras atenția asupra acțiunilor în timp, ce se va întâmpla dacă APA își va vinde acțiunile pe care le deține asupra filialei, în timp nu va mai avea control. Își înființase filiala, avea control total asupra ei, filiala îi raporta beneficiile, pierderile, toată activitatea financiară, patrimoniul era controlat de către firma-mamă și s-a pus problema – în timp dacă și-ar vinde acțiunile ce se va întâmpla? Mai putem accepta o astfel de modificare? De fapt o schimbare a contractantului? Că și aici și în Directivă și desigur în cauză, se spune: noul contractant să îndeplinească în totalitate condițiile inițiale în care s-a încheiat contractul cu executantul după derularea procedurii.”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro