Legalitatea măsurii suspendarii cauzelor privind îngheţarea cursului de schimb până la soluţionarea cauzei Andriciuc
26 mai 2017 | Petre PIPEREA, Adrian MANOLE
Petre Piperea
Adrian Manole
ÎCCJ a statuat legalitatea măsurii suspendării judecății unei cauze privind înghețarea cursului francului elvețian până la soluționarea speței „Andriciuc și alții vs. Banca Românească”, aflate pe rolul CJUE
Prin decizia nr. 787/04.052017, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de banca „B” împotriva încheierii Curții de Apel București din 28 iunie 2016, prin care a fost suspendată judecată în cauză până la soluționarea cauzei C-186/16 de pe rolul CJUE, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 CPC, fiind astfel consfințită legalitatea măsurii.
1. Prin încheierea din 28 iunie 2016, Curtea de Apel București a suspendat judecata cauzei până la soluționarea cauzei C-186/16 de pe rolul CJUE „Andriciuc și alții vs. Banca Românească”.
Temeiul măsurii a fost art. 413 alin. (1) pct. 1 CPC: Instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
2. Prin recursul declarat, ”B” a arătat în esență că nu erau întrunite condițiile suspendării facultative în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 CPC.
Concret, s-a susținut că instanța de contencios european „nu va statua asupra niciunui drept în favoarea unei anumite persoane, ci va emite o decizie preliminară interpretativă”, astfel nefiind întrunite condițiile suspendării facultative impuse de art. 413 alin. (1) pct. 1 CPC.
3. În apărare, intimatul-reclamant a susținut că măsura suspendării facultativă este legală, având în vedere, pe de o parte, imperativul aplicării prioritare a dreptului UE și, pe de altă parte, necesitatea evitării pronunțării unei hotărâri definitive în contradicție cu dreptul UE.
4. Astfel, fiind vorba de un incident procedural, cel al suspendării judecății, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 4 CPC: „Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene” – În materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părţilor.
4.1. Acest articol de lege, alături de art. 5 din Codul Civil și de art. 148 din Constituție, consacră principiul supremației dreptului UE și dă efect principiului aplicării directe a dreptului UE, reglementat de art. 288 din TFUE.
4.2. După cum a arătat instanța de contencios european în cauza 106/77 Simmenthal II, „Orice recunoaștere a unui efect juridic al unei reglementări naționale, care ar încălca domeniul în care Comunitatea își exercită competențele legislative sau care ar fi incompatibilă cu prevederile dreptului comunitar, ar însemna o negare corespunzătoare a eficienței obligațiilor asumate necondiționat și irevocabil de statele membre prin Tratat și ar pune astfel în pericol înseși bazele comunității”.[1]
4.3. Astfel, imposibilitatea procedurală a unei părți de a obține suspendarea judecății cauzei până la soluționarea unei cauze de pe rolul CJUE nu ar reprezenta altceva decât o negare a supremației dreptului unional, chiar și în materie procedurală.
5. Pe de altă parte, prin măsura de suspendare dispusă, Curtea de Apel București a evitat pronunțarea unei hotărâri definitive cu o posibilă contradicție cu dreptul UE, astfel cum acesta urmează să fie interpretat de CJUE în cauza C-186/16.
5.1. Or, după cum a reținut CJUE în cauzele C-224/01- Gerhard Köbler, C-46/93 și C-48/93 Brasserie du pêcheur și Factortame, în ipoteza unei decizii definitive date de o instanță națională cu încălcarea dreptului UE, persoana vătămată are deschisă o acțiune împotriva statului în baza răspunderii civile delictuale.
5.2. Nu poate fi ignorat nici faptul că, în materie civilă, nu există posibilitatea revizuirii unei hotărâri pentru încălcarea principiului priorității dreptului UE, așa cum există în materia contenciosului administrativ (art. 21 din Legea 554/2004).
(în treacăt fie spus, prin Decizia nr. 45/2016, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Î.C.C.J a hotărât că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunțării acestora și de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispozițiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere).
6. Un alt argument îl constituie faptul că, în cazul în care instanța, dacă ar fi dispus sesizarea din oficiu sau la cerere a CJUE cu aceleași întrebări preliminare ca în cauza c-186/16, ar fi dispus și suspendarea de drept a judecății, raportat la dispozițiile art. 412 alin. (1) pct. 7 CPC.
6.1. Situația este identică ipotezei sesizării Î.C.C.J. în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În timp ce art. 520 alin. (1) CPC prevede o suspendare de drept în cauza în care s-a făcut sesizarea Î.C.C.J, art. 520 alin. (4) CPC reglementează un caz de suspendare facultativă pentru cauze similare.
7. Mai mult, din perspectiva textului art. 413 alin. (1) pct. 1 CPC, nu este fezabilă nici ideea potrivit căreia CJUE nu va statua asupra unui drept.
În fond, CJUE va statua în cauza C-186/16 asupra dreptului consumatorului de a fi protejat în fața unor clauze abuzive privind suportarea riscului valutar.
7.1. Or, statuarea CJUE se va impune cu efect obligatoriu în toate cauzele similare de pe rolul instanțelor, fie că este vorba de instanța de trimitere, fie că este vorba de instanțe ce au suspendat judecata, fie că este vorba instanțe ce au respins cererea de suspendare. Efectul obligatoriu va fi unul absolut.
7.2. Pe de altă parte însă, în cazul suspendării facultative clasice în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 CPC, adică atunci când o instanță națională suspendă judecata până la soluționarea unei alte cauze de pe rolul instanțelor naționale, existența sau inexistența dreptului se va impune în cauza suspendată cu un relativ caracter obligatoriu, în temeiul efectului pozitiv al lucrului judecat, potrivit art. 431 alin. (2) CPC.
7.3. Cu alte cuvinte, ceea ce decide o instanță națională se poate impune cu putere de lucru judecat numai în cauzele în care este antamat lucrul judecat anterior și în care participă cel puțin una dintre părți. (art. 431 alin. (2) CPC – Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat (…). Or, ceea ce decide CJUE devine obligatoriu de la data statuării pentru toate instanțele naționale.
8. În fine, nu poate fi ignorată nici practica instanțelor de a suspenda judecata în alte cauze până la soluționarea de către Curtea Constituțională a unor excepții de neconstituționalitate ridicate în alte dosare. Temeiul juridic în acest caz este tot art. 413 alin. (1) pct. 1 CPC.
Prin respingerea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție a consfințit legalitatea măsurii raportat la temeiul de drept indicat, creând premisele aplicării unitare a dreptului unional și evitării soluționării definitive a cauzelor în contradicție cu acesta.
* Intimatul-reclamant a fost reprezentat de SCA Piperea și Asociații, prin avocat Petre Piperea, partener fondator, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție și de avocat Adrian Manole, avocat colaborator, în fața Curții de Apel București.
[1] Viorel Mihai Ciobanu în Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat Vol. I – art. 1-526, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 9
Avocat partener Petre Piperea
PIPEREA ȘI ASOCIAȚII
Avocat Adrian Manole
PIPEREA ȘI ASOCIAȚII
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
