ICCJ. Combinarea articolelor din vechiul Cod penal cu noul Cod penal
30 mai 2017 | Alina MATEIÎnalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că fapta inculpatului C (primarul unei comune X) de a o determina, prin amenințări, pe inculpata A (agent agricol în cadrul Primăriei X) de a întocmi o adresă pentru executorul judecătoresc prin care a atestat, în mod nereal, că inculpatul B (debitor pentru suma de 8000 EUR al părții civile F, rezultând dintr-un contract de împrumut autentificat la notarul public la data de 27 aprilie 2010) nu deține bunuri (mobile și imobile) pe raza comunei X întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune (prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. din 2014) și instigare la fals intelectual (prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 289 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. din 2014 și art. 33 lit. a) C. pen. din 1969). Ca urmare a încheierii acordurilor de mediere între partea civilă F și inculpații B și C, instanța a dispus încetarea procesului penal pentru inculpații B și C. Critica procurorilor în motivarea recursului în casație vizează cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. „în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal”, adică instanța de apel a combinat prevederile Codului penal de la 1969 cu noul Cod penal, respectiv cu dispozițiile art. 244 alin. (3) C. pen., potrivit cărora împăcarea părților înlătură răspunderea penală, ceea ce contravine Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014. Astfel, instanța de apel nu putea dispune încetarea procesului penal față de inculpatul C, ca urmare a intervenirii acordului de mediere cu partea civilă F, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, întrucât textul care incriminează această infracțiune în vechiul C. pen. nu conține dispoziții relative la posibilitatea împăcării părților, astfel cum prevede textul art. 244 alin. (3) C. pen. din 2014, potrivit căruia împăcarea părților înlătură răspunderea penală. Însă o asemenea critică vizează în realitate greșita aplicare a legii, or, între cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. nu figurează și acest motiv de casare. (Deciza nr. 103/RC din data de 8 martie 2017 pronunțată în recurs de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect complicitate la infracțiunea de înșelăciune și instigare la fals intelectual, fals intelectual)
Avocat partener Alina Matei
SĂVESCU & ASOCIAŢII
