BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
Print Friendly, PDF & Email

Jurisprudenţă inedită CITR (19): mai poate fi denunţat contractul păgubos dar executat substanţial?
30.05.2017 | Adrian Ștefan CLOPOTARI

 
Competition Law
Adrian Ștefan Clopotari

Adrian Ștefan Clopotari

A. PREMISĂ

În numele „maximizării averii”, administratorul judiciar e perceput aidoma unui izbăvitor care vindecă debitoarea de toate înţelegerile păguboase. Dreptul potestativ constând în posibilitatea de denunţare unilaterală a contractului constituie o derogare de la dreptul comun, o imixtiune a unui terţ în acordul părţilor. Forţa obligatorie a convenţiei este escaladată iar puterea de lege este supusă revizuirii. Administratorul judiciar este învestit cu responsabilitatea analizei tuturor contractelor în derulare spre a face o selecţie între cele care profită şi cele care dăunează eforturilor de îndestulare a creanţelor. Cel puţin la nivel declarativ, debitoarea şi creditorii îşi pun speranţele că administratorul judiciar este un cavaler al mesei rotunde, ce va debarasa de la conducta cu bani a falitei orice balaur numit înţelegere păguboasă. În ce măsură practicianul poate răspunde pozitiv unei astfel de aşteptări?

Art. 123 din Legea 85/2014 dictează: „(…) în vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, într-un termen de prescripţie de 3 luni de la data deschiderii procedurii, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate să denunţe orice contract, închirierile neexpirate, alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu au fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate. (…)[1]. Astfel, practicianul nu-şi poate exercita dreptul în mod discreţionar, ci înăuntrul unor graniţe. Imperativul maximizării averii intră în conflict cu cerinţa neexecutării totale sau substanţiale a obligaţiilor. Însă în ipoteza în care contractul este vădit păgubos dar contractul este executat substanţial, administratorul judiciar îşi mai poate exercita atributul de denunţare? De ce legiuitorul a pus o astfel de condiţie privind gradul de realizare a obligaţiilor şi nu a dat dreptul practicianului să denunţe orice act împovorător pentru debitoare? Cine câştigă lupta între imperativul de maximizare şi principiul forţei obligatorii a contractului?

B. STAREA DE FAPT

Clubul de fotbal X a încheiat cu un jucător profesionist o convenţie civilă având ca obiect furnizarea de servicii sportive contra unui remuneraţii lunare. Durata a fost determinată, respectiv 3 ani. Ulterior contractării, Clubul X a încheiat un acord de transfer cu Clubul Z prin care s-a hotărât cedarea temporară a jucătorului, iar ulterior către Clubul Y. Pe parcursul derulării acordurilor de împrumut, cu acordul jucătorului, cedentul Clubul X a continuat să plătească acestuia din urmă remuneraţia într-un cuantum diminuat. Jucătorul a fost remunerat separat de Clubul Y. Cu 5 luni înainte de expirarea convenţiei civile încheiate pe 4 ani, administratorul judiciar al Clubului X a denunţat-o, motivând că acesta este păguboasă pentru debitoare.

Jucătorul a formulat contestaţie împotriva măsurii, argumentând că este nelegală denunţarea, cât timp contractul fusese executat substanţial. Au fost invocate prevederile art. 123 alin. (1) din Legea 85/2014 [„(…) administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate să denunţe orice contract, închirierile neexpirate, alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu au fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate (…)”].

Starea de fapt identifică a avut drept protagonişti părţi diferite, care au contestat măsurile administratorului judiciar. Deşi aceeaşi Curte de Apel, cauzele au fost repartizate unor complete distincte, care au sfârşit prin a da soluţii opuse.

Astfel, un complet a concluzionat că măsura denunţării este nelegală, dar fiind că contractul a fost executat substanţial, în timp ce alt complet a apreciat că măsura denunţării este legală, neavând importanţă dacă acordul a fost executat substanţial, cât timp acesta este păgubos pentru debitoare. Vom expunere argumentările sintetizat, urmând ca la final să conchidem cu opinia CITR.

C. ARGUMENTE CONTRA DENUNŢĂRII

1. Curtea nu contestă faptul că posibilitatea denunţării contractelor în curs după deschiderea procedurii insolvenței reprezintă un mecanism menit să întrerupă acele raporturi contractuale a căror execuţie este oneroasă, inutilă sau neprofitabilă pentru debitor.

2. În mod corect a subliniat apelanta faptul că obiectivele urmărite în procedura insolventei – respectiv salvarea debitorului, menţinerea activităţii și angajaţilor, acoperirea pasivului – conduc la preeminenţa interesului debitorului faţă de interesul particular al contractanţilor. De principiu, cauza mediată care l-a animat pe debitor la încheierea contractului şi care trebuie să subziste pe toată derularea acestuia este subsumată principiului maximizării averii sale şi poate să prevaleze asupra cauzei mediate a contractantului.

3. Este adevărat că analiza de oportunitate pe care o face administratorul judiciar şi opţiunea exercitată de acesta trebuie să aibă la bază considerentul economic al profitabilităţii contractului pentru debitoare. Chiar dacă condiţiile[2] economice, financiare şi legale în care debitoarea îşi desfăsoară activitatea sunt fundamental modificate, măsura denunţării adoptată în speţă nu este una legitimă.

4. Apelantul a încercat să acrediteze ideea că prin derogare de la dreptul comun, care învestește contractul cu forţa juridică a legii, deschiderea procedurii aduce cu sine trecerea pe plan secund a principiului forţei obligatorii în dauna celui al maximizării averii debitorului, element de oportunitate care se află sub puterea de apreciere a practicianului în insolvenţă și nu a judecătorului sindic. Apelantul susţine că opţiunea practicianului în sensul denunţării are ca fundament o decizie economică solidă, inclusiv sub aspectul aprecierii ca îndeplinită a condiţiei neexecutării în mod substanţial a convenţiei, apreciind că cenzura acesteia scapă controlului judecătorului sindic.

5. Aceste apărări nu sunt fondate din perspectiva prevederilor art. 45 și 123 din Legea 85/2014. Controlul de legalitate sub aspectul aprecierii ca îndeplinită a condiţiei neexecutării în mod substanţial a convenţiei poate și trebuie să fie exercitat de judecătorul sindic.

6. Unul dintre impedimentele denunţării contractelor aflate în derulare îl constituie executarea substanţială a convenţiei. Principiul maximizării averii debitorului nu poate înlătura această exigenţă.

7. Teza acreditată de apelant, deşi seducătoare, contravine regulii de interpretare logică exprimată prin adagiul actus interpretandus est potius ut valeat,quam ut pereat, ceea ce înseamnă că norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul în care să nu se aplice. Or, în ipoteza avansată de apelant această cerinţă (neexecutarea substanţială a contratului) îşi pierde orice valenţă, nu îsi mai găseşte niciodată aplicarea, cu toate că art. 123 din Legea 85/2014I se referă în mod expres la ea.

8. Nu se poate susţine, prin raportare la regulile de interpretare sistematică şi logică, faptul că executarea substanţială trebuie apreciată exclusiv prin prisma criteriului economic al maximizării averii debitoarei, astfel încât elementul valoric al prestaţiilor şi cel temporal să fie excluse.

9. Pentru denunțarea de către administratorul judiciar a unui contract încheiat între debitoare şi un terţ este necesar ca prin această măsură să se urmărească şi deci să se poată asigura, creşterea valorii averii debitoarei şi totodată se impune ca acel contract să nu fi fost executat în totalitate sau substanţial de către toate părţile implicate.

10. În aprecierea acestui ultim criteriu, trebuie să dobândească prevalenţă atât valoarea economică a prestaţiilor executate cât si durata pentru care convenţia a fost încheiată. Încheierea unui acord de transfer pe o perioadă determinată nu echivalează cu o încetare provizorie a efectelor contractului.

11. Jucătorii unui club de fotbal reprezintă un activ al acestuia. Pe perioada transferului temporar al jucătorului la cluburile cesionar, drepturile federative asupra jucătorului au aparţinut în exclusivitate debitoarei. Din această perspectivă faptul că jucătorul nu a evoluat în cadrul clubului X este lipsit de relevanţă.

12. De asemenea, performanţele individuale ale acestuia în cadrul competiţiilor sportive sunt lipsite de semnificaţie, câtă vreme obligaţia asumată de jucător prin convenţia civilă este una de diligenţă, nedovedindu-se faptul că jucătorul nu a utilizat si pus în valoare toate mijloacele posibile, cu diligenţa şi prudenţa necesare pentru a obţine un anumit rezultat în favoarea creditorului.

13. În cazul obligaţiilor de diligenţă debitorul nu garantează creditorului că rezultatul urmărit va fi şi obţinut. În măsura în care a recurs la acele mijloace şi a dat dovadă de diligenţă si prudenţă în conduita sa făcând tot ceea ce este în stare să facă pentru obţinerea rezultatului, prestaţia la care s-a îndatorat se consideră executată indiferent dacă acel rezultat a fost sau nu obţinut. Pe cale de consecinţă, creditorul poate înregistra pierdere economică, pentru care nu are nicio posibilitate juridică de reparaţie. Culpa debitorului trebuie dovedită. Or această condiţie nu a fost dovedită în cauză.

14. Ţinând cont de circumstanţele evocate, nu se poate reţine că proporţia în care s-a executat convenţia se află în legătură indisolubilă cu rezultatul urmărit de debitoare prin achiziţia jucătorului. Măsura contestată a fost luată cu nerespectarea condiţiilor expres prevăzute de art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, convenţia fiind executată substanţial la data denunţării acesteia deoarece contestatorul îsi prestase serviciile sportive în baza acesteia pentru un număr de 31 din totalul de 36 de luni pentru care a fost încheiată convenţia.

15. Or, convenția fiind încheiată pentru prestarea de către contestator a serviciilor sportive către debitoare pe o perioadă de 3 ani, iar denunțarea acestei convenţii de către administratorul judiciar având loc cu 4 luni şi 7 zile înainte de expirarea perioadei stabilite prin contract, deci după 2 ani, 7 luni si 23 zile de la data la care contestatorul a început să presteze servicii sportive debitoarei, se impune concluzia că acordul a fost substanţial executat.

16. Împrejurarea că începând cu data de 01.07.2013, jucătorul a prestat servicii sportive către Clubul Y, nu justifică concluzia că acesta nu și-ar fi îndeplinit în acea perioadă obligațiile asumată față de Clubul X, deoarece aceasta din urmă este cea care a cedat beneficiul contractului încheiat cu contestatorul către clubul cesionar, pe perioada de transfer de altfel debitoarea asumându-și obligația de a plăti contestatorului ratele lunare din prețul convenției iniț

17. Or, debitoarea încheind în temeiul principiului libertății contractuale prevăzut de art. 1169 Cod civ. contractele de transfer internațional privind pe contestator, aceasta nu se poate prevala de propria conduită, constând în aceea că a ales să transmită beneficiul convenției civile încheiate cu contestatorul unor terți, respectiv cluburilor cesionare. De altfel, clubul cesionar Y nu și-a asumat și obligația de plată a vreunei contraprestații către contestator, astfel că nu s-ar putea aprecia că transferul contestatorului ar fi fost în beneficiul acestuia, dimpotrivă debitoarea asumându-şi în continuare, potrivit ambelor contracte de transfer, obligația de plată a unor sume lunare pe care aceasta se obligase să le plătească contestatorului prin convenția civilă încheiată cu acesta.

18. Nu poate fi primită aşadar susținerea că debitoarea nu ar fi dobândit beneficiile prefigurate la semnarea convenției civile cu jucătorul pe perioada în care acesta a fost transferat, de vreme ce în acea perioadă contestatorul a continuat să presteze servicii sportive, debitoarea fiind cea care a ales să cedeze, din rațiuni care nu pot fi supuse cenzurii în acest cadru procesual, beneficiul serviciilor sportive prestate de către contestator în favoarea unor terți, respectiv a cluburilor cesionare Y și Z, de altfel în ce privește pe acesta din urmă, în schimbul primirii unei contraprestații de 80.000 euro.

Motivarea a fost extrasă din Decizia civilă nr. 1269/2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 82/2016.

D. ARGUMENTE ÎN FAVOAREA DENUNŢĂRII

1. Argumentele contestatorului şi analiza realizată de judecătorul sindic pornesc de la premisa greşită a verificării executării clauzelor contractuale respectiv a neexecutării acestora din perspectiva care se utilizează pentru a se verifica îndeplinirea condiţiilor pentru reziliere sau rezoluţiunea convenţiilor.

2. Subsecvent deschiderii procedurii normele aplicabile convenţiilor nu mai constituie regula, aplicarea prioritară a prevederilor derogatorii din cuprinsul legii speciale devenind imperativă. Astfel, denunţarea sau continuarea executării contractelor în curs la data deschiderii procedurii realizată în condiţiile art. 123 din Legea nr. 85/2014 nu se mai supune normelor de drept comun.

3. Executarea obligaţiilor de către contractant deşi nu au fost executate contraprestaţiile nu poate fi imaginată ca putând fi impusă în afara procedurii iar denunţarea fără analiza culpei de asemenea, însă textul legal instituie o astfel de posibilitate astfel că examinarea raporturilor dintre părţi trebuie realizată doar prin raportare la norma specială.

4. Preeminenţa drepturilor debitorului insolvent instituită cu caracter de principiu relevă că doar analiza caracterului favorabil în ceea ce îl priveşte pe debitorul suspus procedurii poate primi relevanţă, partea cealaltă având dreptul dacă apreciază că a fost vătămat la despăgubiri.

5. Justificarea măsurii denunţării de către administrator trebuie aşadar realizată prin raportare la efectele financiare iar în cauză exact aceste aspecte au fost invocate în raport de împrejurarea că activitatea desfăşurată de contestator nu aducea venituri debitoarei ci doar cheltuieli.

6. Corect a evidenţiat apelanta că stabilirea împrejurării executării substanţiale a contractului nu poate ignora aspecte de natură economică, în sensul cuantificării și aprecierii prestaţiilor și contra-prestaţiilor rămase de executat.

7. Verificarea condiţiei instituite de textul art. 123 din Legea nr. 85/2014 cu privire la împrejurarea ca acesta să nu fi fost în totalitate sau substanţial executat trebuie de asemenea să fie realizată tot prin raportare la componenta financiară a convenţiei.

8. Astfel chiar dacă din perspectiva duratei de executare a unui contract timpul în care executarea convenţiei s-a realizat în conformitate cu clauzele sale, anterior deschiderii procedurii, dacă executarea părţii rămase este mai oneroasă din perspectiva debitorului insolvent administratorul judiciar este îndreptăţit să denunţe convenţia.

9. Intenţia legiuitorului cu privire la instituirea derogării asupra contractelor executate sau substanţial executate nu a fost aceea de a le exclude de la posibilitatea denunţării, ci de impune analiza cu privire la caracterul executat sau substanţial executat tot în sarcina administratorului îndreptăţit să adopte măsura.

10. Aşadar pentru a stabili dacă a fost sau nu substanţial executată convenţia nu poate fi validată analiza realizată de judecătorul sindic întrucât nu culpa uneia dintre părţi sau neexecutarea obligaţiilor de către una din părţi poate determina denunţarea ci caracterul prea oneros al obligaţiilor debitorului supus procedurii.

11. Unicul criteriu în analiza clauzelor convenţiei este cel al maximizării averii debitorului insolvent şi din această perspectivă cât timp obligaţiile ce se impun a fi executate în baza convenţiei de către debitoarea suspusă procedurii sunt mai oneroase decât contraprestaţia, aşa cum s-a evidenţiat în precedent, dată fiind existenţa convenţiilor de transfer nu se poate reţine nici caracterul de contract executat sau esenţial executat şi nici faptul că ar fi în favoarea debitoarei executarea convenţiei subsecvent deschiderii procedurii.

12. Dacă este adevărat că nu este culpa contestatorului că nu mai prestează serviciile în favoarea debitoarei ci a unui club terţ este la fel de adevărat că această împrejurare este suficientă pentru a determina denunţarea convenţiei care în lipsa unei contraprestaţii care să justifice cheltuielile debitoarei insolvente este exclusă din sfera contractelor care să conducă la atingerea scopului procedurii.

Motivarea a fost extrasă din Decizia nr. 1619/2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 100/2016.

E. OPINIA CITR

Dacă dreptul comun reprezintă oceanul, insolvenţa e aidoma unei furtuni izbucnite în larg, care nu schimbă compoziţia valurilor, formate tot din apă, ci doar le dă temporar altă formă. Deschiderea procedurii insolvenţei generează un conflict cu Codul Civil, care însă nu este soluţionat de legiuitor prin anihilarea totală a celui din urmă, ci ca-n orice sistem juridic de calitate, printr-un compromis. Contractele în vigoare la data deschiderii procedurii îşi văd liniştite de existenţă, starea de insolvenţă, în sine, neputând constitui motiv de încetare a efectelor convenţiei[3].

Maximizarea averii debitoare nu constituie regula, ci doar una dintre condiţii pentru materializarea excepţiei.

Subminarea libertăţii contractuale şi a forţei obligatorii a contractului se poate realiza în condiţii strict determinate, acesta fiind compromisul legiferat dintre interesele private şi cele colective. Condiţia „atât timp cât aceste contracte nu au fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate” doreşte a limita anihilarea principiilor de drept încă aplicabile.

Aşadar, practicianul poate denunţa contractul în curs de executare doar dacă, în mod cumulativ:
1. acesta nu a fost executat în totalitate sau substanţial;
2. încetarea convenţiei profită masei credale.

Strict cu privire la soluţia instanţei care a acordat prioritate absolută principiului maximizării averii, apreciem că din argumentare nu a rezultat că acordul în sine a fost păgubos, ci că actul de cesiune a acordului ar fi creat prejudicii pentru debitoare. Debitoarea n-a fost lipsită de beneficiul prestaţiilor fotbalistului de clauzele convenţiei încheiate între club şi fotbalist, ci de actul subsecvent, care a cedat aceste beneficii către alt club. În măsura în care, analizând cauza detaşării, s-ar fi apreciat că aceasta este păguboasă, fără a avea vreo contribuţie la înregistrarea unor avantaje de către club (obţinute chiar din alte acte juridice), denunţarea tot ar fi fost limitată la condiţiile exprese reglementate de art. 123 din Legea nr. 85/2014.


[1] Problema de drept este identifică cu cea izvorâtă din art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 („în vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunţe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate”).
[2] Am păstrat formularea exactă a completului, argumentul juridic primând în faţa sonorităţii.
[3] Cu excepţia situaţiei în care se deschide procedura falimentului, când pot opera astfel de limitări. Art. 341 din Legea nr. 85/2014 dictează că: „orice decăderi, limitări, interdicţii ori altele asemenea instituite prin norme legale sau prevederi contractuale pentru cazul deschiderii procedurii de insolvenţă vor fi aplicabile doar de la data deschiderii falimentului. Dispoziţiile contrare se abrogă.


Avocat Adrian Ştefan Clopotari
Practician în insolvenţă
Departamentul de Pregătire Profesională şi Audit al CITR


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.