Asigurări pentru avocaţi, Barouri, Citate juridice, Grile juridice, INTERPROFESIONAL, Jurisprudenţă inedită CITR, Legal Days, Legal FUN, Legal Style, NOTARIAT, Revista revistelor juridice, Sistemul judiciar, Studenţi la drept, TOP LEGAL
 
Sistemul judiciar [MJ, CSM, INM, SNG, PÎCCJ, DNA, parchete]
Secţiune dezvoltată în parteneriat cu CSM, Ministerul Public şi DNA
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

Rezoluţia judecătorilor de la toate tribunalele din ţară, Constanţa, 29 mai 2017

30.05.2017 | JURIDICE.ro
Abonare newsletter

Judecătorii de la toate tribunalele din țară[1], prin reprezentanții lor, reuniți în cadrul ,,Întâlnirii semestriale a președinților și vicepreședinților de tribunale” organizate de Consiliul Superior al Magistraturii prin reprezentanții săi de nivel de tribunal, doamnele judecător Gabriela Baltag și Evelina Oprina înțeleg să adopte prezenta

REZOLUȚIE

prin care exprimă solicitarea publică de declanșare, în cel mai scurt timp, de către puterea legislativă, precum și de către celelalte autorități decizionale, a tuturor demersurilor în măsură să conducă la recunoașterea și asigurarea garanțiilor necesare pentru o justiţie independentă.

În egală măsură, semnatarii prezentei Rezoluţii solicită judecătorilor care sunt membri în Consiliul Superior al Magistraturii să asigure respectarea dispoziţiilor legale, aşa încât drepturile fiecărui judecător să fie efectiv protejate, niciun argument de oportunitate neputând prevala celui de legalitate.

Solicităm consolidarea statutului judecătorilor prin separarea imediată a atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, precum și cu privire la organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești și a parchetelor în sensul ca acestea să aparțină distinct celor două Secții ale Consiliului, respectiv Secției pentru Judecători în privința judecătorilor și instanțelor judecătorești și Secției pentru Procurori în privința procurorilor și parchetelor.

Recunoașterea acestei garanții ar conduce la o consolidare a independenței judecătorilor, singurii care înfăptuiesc justiția, acest lucru nefiind pe deplin posibil cât timp cariera le este hotărâtă prin alte mecanisme decât cele proprii puterii judecătoreşti.

Solicităm judecătorilor – membri în Consiliului Superior al Magistraturii să denunţe şi să se delimiteze de orice încălcări ale dispozițiilor legale, având această obligaţie faţă de întregul corp de judecători pe care-l reprezintă, dar și faţă de societatea românească în favoarea căreia își exercită funcția publică.

Întrucât JUDECĂTORUL are un rol hotărâtor în statul de drept, solicităm tuturor instituțiilor și autorităților publice implicate în reglementarea statutului judecătorului, precum și în organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești să dispună măsurile necesare în acest scop, începând cu consolidarea rolului și atribuțiilor Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Reafirmăm importanţa întăririi garanțiilor de independență recunoscute deja prin înlăturarea oricăror forme de presiune ce ar putea amenința desfășurarea activității judiciare în alte condiții decât cele strict legale.

Prezenta Rezoluție va fi transmisă Plenului CSM, Ministrului Justiției, președinților Camerei Deputaților și Senatului și va fi adusă la cunoștința tuturor celor interesați de buna funcționare a sistemului justiției prin mijloacele de informare publică.

CONSTANŢA, 29 mai 2017

Participanţii la întâlnirea profesională periodică a reprezentanţilor  Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiţiei, Institutului Naţional al Magistraturii, Şcolii Naţionale de Grefieri  şi a reprezentanţilor tribunalelor,

Constanţa 29 -31 mai 2017

Nr. crt. NUME ŞI PRENUME FUNCŢIA INSTITUŢIA SEMNATURA
 1 Gabriela BALTAG Membru C.S.M. – Trib. C.S.M.
2 Evelina OPRINA Membru C.S.M. – Trib. C.S.M.
 3 Teodor-Viorel GHEORGHE Președinte Tribunalul Constanța
 4 Mihaela-Cristina MOCANU Vicepreședinte Tribunalul Constanța
 5 Laura SMARANDI Vicepreședinte Tribunalul Constanța
 6 Florica ŞCHIOPU Vicepreședinte Tribunalul Alba
 7 Otto-Şandor SZEPP Vicepreședinte Tribunalul Arad
 8 Mariana VÂRGĂ Vicepreședinte Tribunalul Argeș
 9 Dana ŞTEFĂNESCU Președinte Tribunalul Bacău
 10 Adriana-Carmen DOMOCOŞ Președinte Tribunalul Bihor
 11 Anitta-Maria MANOLE Președinte Tribunalul Botoșani
 12 Păuniţa BANU Președinte Tribunalul Brăila
 13 Daniela VICOL Vicepreședinte Tribunalul Brăila
 14 Laura ANDREI Președinte Tribunalul București
 15 Laura RADU Vicepreședinte Tribunalul București
 16 Mona-Lisa NEAGOE Vicepreședinte Tribunalul București
 17 Angelica MIU Vicepreședinte Tribunalul Buzău
 18 Alin-Narcis CHISEEV Președinte Tribunalul Caraș-Severin
 19 Mariana-Gabriela STUPARU Vicepreședinte Tribunalul Caraș-Severin
 20 George-Cătălin ŞERBAN Președinte Tribunalul Călărași
 21 Nicoleta DUMITRU Vicepreședinte Tribunalul Călărași
 22 Dragoş-Constantin POPOIAG Președinte Tribunalul Dâmbovița
 23 Narcis ERCULESCU Vicepreședinte Tribunalul Dâmbovița
 24 Rodica-Mihaela DOBRIN Președinte Tribunalul Dolj
 25 Robert-George FLOREA Președinte Tribunalul Galați
 26 Luciana AYDIN Președinte Tribunalul Giurgiu
 27 Monica CORNEA Președinte Secție Tribunalul Giurgiu
 28 Florin ENCESCU Vicepreședinte Tribunalul Gorj
 29 Ibolya MITREA Președinte Tribunalul Harghita
 30 Carmen-Mihaela TIMIŞAN Președinte Tribunalul Hunedoara
 31 Ion ROGOVEANU Vicepreședinte Tribunalul Hunedoara
 32 Viorica MUŞAT Vicepreședinte Tribunalul Ialomița
 33 Narcis-Violin STOICA Președinte Tribunalul Iași
 34 Mircea EPURAN Vicepreședinte Tribunalul Ilfov
 35 Norel POPESCU Președinte Tribunalul Mehedinți
 36 Corneliu POPESCU Vicepreședinte Tribunalul Mehedinți
 37 Delia-Ioana LUCACI Președinte Tribunalul Mureș
 38 Natalia-Floarea ROMAN Președinte Tribunalul Comercial Mureș
 39 Alina-Mihaela PALANCANU Președinte Tribunalul Neamț
 40 Ana-Maria FILIP Vicepreședinte Tribunalul Neamț
 41 Liliana OPREA Președinte Tribunalul Olt
 42 Nuţi-Florentina OLT-MEŞINĂ Vicepreședinte Tribunalul Olt
 43 Ioana CRISTEA Președinte Tribunalul Prahova
 44 Nilda Târnoveanu-PREDA Președinte Tribunalul Satu Mare
 45 Mihai CIORCAŞ Vicepreședinte Tribunalul Satu Mare
 46 Liviu ANCHIDIN Președinte Tribunalul Sibiu
 47 Andrei-Vlăduţ SEBEŞAN Vicepreședinte Tribunalul Sibiu
 48 Gheorghe CODREAN Președinte Tribunalul Suceava
 49 Petrică GUDAC Președinte Tribunalul Teleorman
 50 Adriana STOICESCU Președinte Tribunalul Timiș  

 

 51 Săndina-Mariana CROITORU Vicepreședinte Tribunalul Vrancea
 52 Constantin CIUCULESCU Judecător Tribunalul Militar București
53. Diana SÎRGHI Preşedinte Tribunalul Vaslui  

 

 


La data de 30 mai 2017, președinții și vicepreședinții tuturor curților de apel din țară au transmis un comunicat prin intermediul căruia au exprimat adeziunea la Rezoluție.

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week