BVB. Parteneriat cu Romanian Game Developers Association
30 mai 2017 | JURIDICE.roMarți, 30 mai 2017, Bursa de Valori București anunță parteneriatul cu Romanian Game Developers Association, o organizație non-profit al cărei scop este să promoveze industria locală de game development și să o sprijine să devină profitabilă atât pe piața locală, cât și pe cea internațională, potrivit unui comunicat al BVB.
În cadrul acestui parteneriat, cea de-a doua ediție DevPlay 2017 by RGDA, conferință dedicată industriei de game development pentru Europa de Est care se va desfășura pe 11 și 12 septembrie la București, va avea loc sub patronajul Bursei de Valori București.
Ludwik Sobolewski, CEO al BVB: „Îmbinarea culturii cu tehnologia a generat profituri în afaceri, inclusiv în regiunea noastră din Europa Centrală și de Est, așa cum au dovedit deja companiile de succes din Polonia, care s-au listat la bursa locală. Vrem să ajutăm industria românească aflată la început de drum să reproducă această poveste.”
Homepage J JURIDICE Cariere Evenimente Dezbateri Profesionişti Lawyers Week Video |