Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Curtea de Apel Craiova. Trafic de influență vs înșelăciune


1 iunie 2017 | Daria NICULCEA

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro
Daria Niculcea

Daria Niculcea

Curtea de Apel Craiova a hotărât că, din perspectiva Legii nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și a Noului Cod Penal, solicitarea inculpatului de a schimba încadrarea juridică din infracțiunea de trafic de influență (prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. 1 Noul Cod Penal) în infracțiunea de înșelăciune (prevăzută de art. 244 Noul Cod Penal), pe motiv că dispozițiile Legii nr. 78/2000 ar fi aplicabile numai în situația în care autorul infracțiunii este un subiect activ calificat (inculpatul fiind om de afaceri cu 86 de angajați), este eronată. Instanța a statuat că infractiunea de trafic de influență presupune, din punct de vedere al laturii obiective, prelevarea de a o influența inexistentă în realitate asupra unui funcționar și, care, deși constituie o prezentare ca adevarată a unei fapte mincinoase – acțiune ce realizează elementul material al infracțiunii de înșelăciune – prin voința legiuitorului constituie o infracțiune distinctă, daca sunt îndeplinite și celelelate condiții prevăzute de lege, traficul de influență existând spre deosebire de înșelăciune indiferent dacă s-a cauzat sau nu o pagubă materială. (Decizia nr. 168 din data de 8 februarie 2016 pronunțată în apel de Secția penală și pentru cauze cu minori a Curții de Apel Craiova având ca obiect schimbare încadrare juridică)

Daria Niculcea
Key Projects Manager JURIDICE.ro

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii