Secţiuni » Arii de practică » Business » Construcţii
Construcţii
CărţiProfesionişti

CJUE. C‑529/15, G. Folk vs. CE. Noțiunea «daună adusă mediului»


1 iunie 2017 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Construcții, Drept civil, Dreptul mediului, Dreptul Uniunii Europene, Flux informații, Infrastructură, Procedură civilă

Joi, 1 iunie 2017, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C‑529/15, G. Folk vs. Comisia Europeană.

Trimitere preliminară – Răspundere pentru mediul înconjurător – Directiva 2004/35/CE – Articolul 17 – Aplicabilitate în timp – Exploatarea unei centrale hidroelectrice puse în funcțiune anterior expirării termenului de transpunere a acestei directive – Articolul 2 punctul 1 litera (b) – Noțiunea «daună adusă mediului» – Reglementare națională care exclude orice daună acoperită de o autorizație – Articolul 12 alineatul (1) – Accesul la justiție în materie de dreptul mediului – Calitate procesuală activă – Directiva 2000/60/CE – Articolul 4 alineatul (7) – Efect direct

Curtea (Camera întâi) declară:
1) Articolul 17 din Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009, trebuie interpretat în sensul că, sub rezerva verificărilor care incumbă instanței de trimitere, directiva menționată se aplică ratione temporis daunelor aduse mediului care s‑au produs ulterior datei de 30 aprilie 2007, dar care au fost cauzate de exploatarea unei instalații autorizate în conformitate cu reglementarea în domeniul apei și puse în funcțiune anterior acestei date.

2) Directiva 2004/35, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/31, și în special articolul 2 punctul 1 litera (b) din aceasta, trebuie interpretată în sensul că se opune unei dispoziții de drept național care exclude, în manieră generală și automată, ca o daună care are efecte negative grave asupra stării ecologice, chimice sau cantitative ori asupra potențialului ecologic al apelor în cauză să fie calificată drept „daună adusă mediului” ca urmare a simplului fapt că este acoperită de o autorizație eliberată în aplicarea acestui drept.

3) În ipoteza în care o autorizație a fost eliberată în aplicarea dispozițiilor naționale fără examinarea condițiilor enunțate la articolul 4 alineatul (7) literele (a)-(d) din Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, o instanță națională nu este obligată să verifice ea însăși dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în această dispoziție pentru a determina existența unei daune aduse mediului în sensul articolului 2 punctul 1 litera (b) din Directiva 2004/35, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/31.

4) Articolele 12 și 13 din Directiva 2004/35, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/31, trebuie interpretate în sensul că se opun unei dispoziții de drept național precum cea în discuție în litigiul principal, care nu permite titularilor de drepturi de pescuit să angajeze o procedură de revizuire cu privire la o daună adusă mediului, în sensul articolului 2 punctul 1 litera (b) din directiva menționată.

:: Hotărârea

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică