Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

IICCMER a sesizat PICCJ ref. săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase asupra copiilor din trei cămine pentru minori în perioada comunistă


2 iunie 2017 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
JURIDICE by Night

Joi, 1 iunie 2017, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a anunțat că a înaintat un denunţ către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției cu privire la săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor aflați în Căminele spital pentru minorii nerecuperabili din Cighid şi Păstrăveni, respectiv în Căminul pentru minori deficienți nerecuperabili din Sighetu Marmației, potrivit unui comunicat al IICCMER.

Potrivit cercetărilor efectuate, regimul din instituţiile menţionate, aflate în administrarea statului român în perioada regimului comunist, a dus nemijlocit la moartea a cel puțin 771 de minori (număr provizoriu). Astfel, la Căminul spital pentru minorii nerecuperabili Cighid s-au înregistrat 138 de decese în perioada 1 octombrie 1987-26 martie 1990, la Căminul spital Păstrăveni au fost 394 de decese confirmate între 1 octombrie 1966-30 aprilie 1990, în timp ce Căminul pentru minori deficienți nerecuperabili din Sighetu Marmației a înregistrat 239 de decese în  perioada 20 ianuarie 1973-31 decembrie 1991.

Mărturiile adunate privind condiţiile de viaţă de la căminele spital Cighid, Păstrăveni şi Sighetu Marmaţiei arată că regimul de viaţă al minorilor se caracteriza prin alimentație necorespunzătoare, nerespectarea condițiilor minimale igienico-sanitare, lipsa hainelor, frig, igrasie, lipsa asistenței medicale, izolarea de lumea înconjurătoare.

Aceste fapte s-au petrecut în contextul în care, în acea perioadă, statul român a implementat una dintre cele mai restrictive politici demografice pronataliste, al cărei rezultat a fost o creștere a populației strict din punct de vedere numeric ceea ce, inevitabil, a condus și la o creștere a numărului minorilor abandonați ori născuți cu diverse afecțiuni. La momentul respectiv, statul român clasifica minorii care necesitau protecția sa în trei categorii: „recuperabili”, „parțial-recuperabili” și „nerecuperabili”. În privința minorilor considerați nerecuperabili, statul nu era dispus să facă investiții, astfel încât contribuția sa la îngrijirea acestora era parțială, în cazurile în care rudele erau cunoscute acestea fiind puse să acopere o parte importantă din cheltuieli. Pentru ideologia comunistă, doar omul sănătos intra în discuție, „rebuturile” fiind ascunse și, la limită, evacuate.

Experții IICCMER au constatat  și numeroase cazuri în care încadrarea copiilor în unităţi pentru deficienţi se făcea în mod eronat, aceştia fiind perfect sănătoşi sau având deficienţe fizice sau psihice minore şi deplin recuperabile.

:: Descrierea căminului-spital Cighid
:: Descrierea căminului-spital Păstrăveni
:: Descrierea căminului-spital Sighetu Marmaţiei
:: Cazul lui Izidor Ruckel, unul din copiii care au supravieţuit condiţiilor din căminul-spital de la Sighet

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică