Asigurări pentru avocaţi, Barouri, Citate juridice, Grile juridice, INTERPROFESIONAL, Jurisprudenţă inedită CITR, Legal Days, Legal FUN, Legal Style, NOTARIAT, Revista revistelor juridice, Sistemul judiciar, Studenţi la drept, TOP LEGAL
 
Sistemul judiciar [MJ, CSM, INM, SNG, PÎCCJ, DNA, parchete]
Secţiune dezvoltată în parteneriat cu CSM, Ministerul Public şi DNA
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

Tribunalul Sibiu. Deces fost președinte. UPDATE: Mesaj de condoleanțe CA Alba Iulia
08.06.2017 | JURIDICE.ro


Joi, 8 iunie 2017, colectivul Curții de Apel Alba Iulia a transmis un mesaj de condoleanțe, potrivit unui comunicat al CA Alba Iulia, semnat de Alexandra Iuliana Paștiu, președinte.

Text integral:

Colectivul Curţii de Apel Alba Iulia îşi exprimă regretul şi tristeţea la trecerea prematură în nefiinţă, după o grea suferinţă, a fostului nostru coleg, judecătorul Marcel Ion Rusu şi transmite condoleanţe familiei îndurerate precum şi tuturor prietenilor şi colegilor acestuia.

Născut  la 28 iunie 1958, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca iar după ce a profesat 5 ani (între 1982-1987) ca avocat în  cadrul Baroului Sibiu, începând cu anul 1987 şi-a început la Judecătoria Sibiu cariera de judecător. Din anul 1993 a promovat ca judecător în cadrul Tribunalului Sibiu iar în perioada 1996-2002 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Judecătoriei Sibiu. În anul 2000 a obţinut gradul profesional de judecător de curte de apel iar în perioada 2002-2012 a deţinut funcţia de preşedinte al Tribunalului Sibiu. După o carieră de judecător impresionantă, de peste 30 de ani de activitate judiciară efectivă din care 16 ani a îndeplinit funcţia de preşedinte de instanţă, magistratul Marcel Ion Rusu s-a pensionat începând cu 12.04.2017 dar a rămas în memoria tuturor prin devotamentul, profesionalismul  şi pasiunea dovedite în muncă pe parcursul întregii activităţi dedicată actului de justiţie.

Prin activitatea didactică bogată şi lucrările de specialitate publicate, fiind doctor în drept din anul 2002 şi cadru universitar la Facultatea de Drept „Simion Bărnuţiu” din Sibiu, a contribuit la formarea mai multor generaţii de jurişti, fiind şi pentru aceştia un model de conduită şi profesionalism.

Odihnească-se în pace !”

***

Miercuri, 7 iunie 2017, Marcel Rusu, fost președinte al Tribunalului Sibiu în perioada 2002-2012, a decedat, potrivit turnulsfatului.ro.

Trupul neînsuflețit a fost depus la Biserica din Groapă, unde sunt programate și funeraliile, cu începere de la ora 11:00 a zilei de vineri, 9 iunie 2017.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate