Vineri, 9 iunie 2017, Guvernul României a adoptat un proiect de lege care pune în acord actuala legislație privind cooperarea judiciară internațională în materie penală cu două noi directive europene, prima referitoare la dreptul de acces la avocat în cadrul procedurilor penale și celor ale mandatului european de arestare, iar a doua la ordinul european de anchetă în materie penală, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Proiectul vizează preluarea art. 10 alin. (4), (5), (6) din Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului, din 22 octombrie 2013, privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate. Celălalt normativ european transpus în legislația națională este Directiva 2104/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului, din 3 aprilie 2014, privind ordinul european de anchetă în materie penală.
Totodată, proiectul de lege aduce modificări sistemului actual de extrădare și celui privind mandatul european de extrădare, pentru securizarea suplimentară a teritoriului național prin instrumente de cooperare judiciară, mai ales pe fondul atentatelor din Europa în 2016 și a fenomenului migraționist al refugiaților.
Proiectul de lege adoptat urmează să fie trimis Parlamentului spre dezbatere și aprobare.

Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.