Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Recuperare creanţe
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
Executor judecatoresc Florin Traian Copuzeanu
 
Print Friendly, PDF & Email

Interpretarea art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată
09.06.2017 | Andrada POPESCU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Andrada Popescu

Andrada Popescu

Dificultățile apărute în practică cu privire la interpretarea art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată au dat naștere unor opinii contradictorii în practica instanțelor de judecată. Astfel, se conturase o greșită interpretare a textului de lege indicat, respectiv cea potrivit căreia nu se poate uza de dreptul de a solicita instanței de judecată constatarea stingerii de datorie de către consumatorii al căror bun fusese valorificat în cadrul procedurii de executare silită.

În concret, această opinie primară în interpretare concluziona că din moment ce nu există un bun în proprietatea consumatorului, acesta nu are un drept de transmis, motiv pentru care nu poate solicita aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016.

Textul de lege este suficient de clar și nu ar trebui să dea naștere unor astfel de interpretări:  Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.

În opinia noastră, jurisprudența actuală și recentă oferă interpretări solide și corecte în favoarea consumatorilor, cu privire la art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată.

Astfel, prin sentința civilă nr. 3450/14.03.2017, pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr. 21781/4/2016, instanța a dispus atât respingerea ca neîntemeiată a excepției inadmisibilității procedurii prevăzută de Legea nr. 77/2016, cât și respingerea contestației formulate de către Banca Transilvania SA, ca neîntemeiată. În speță, consumatorii au formulat notificare de dare în plată, solicitând stingerea de datorie, întrucât bunul fusese valorificat în procedura de executare silită, iar în prezent se continuă executarea împotriva lor.

Hotărârea instanței de judecată oferă o interpretare concludentă și detaliată a art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, interpretare pe care o împărtășim și înțelegem să o redăm în continuare:

Cu titlu preliminar, instanța se pronunță asupra inadmisibilității unei contestații întemeiate pe art. 7 alin. (1) din lege, în condițiile în care notificarea de dare în plată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8 alin. (5). Instanța apreciază că:într-o interpretare formalistă a legii, contestația comportă un fine de neprimire, fiind inadmisibilă.”

Raționamentul instanței de judecată nu se oprește însă la această interpretare prealabilă, apreciind necesar a face observații și cu privire la modalitatea corectă de interpretare a dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Lege.

Referitor la inadmisibilitatea procedurii prevăzute de Legea nr. 77/2016 (excepție invocată de către contestatoare), instanța a respins această apărare ca nefondată, prin prisma considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 639/2016. A reținut că prin Decizia nr. 639/2016, Curtea Constituțională a statuat faptul că, în cazul în care debitorul se află în executare silită și bunul imobil a fost valorificat în cadrul procedurii de executare silită, cel din urmă nu poate pretinde stingerea de datorie, întrucât aceasta condiționează stingerea tuturor datoriilor consumatorilor de transmiterea volutară a dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat, din patrimoniul consumatorilor în cel al profesioniștilor.

În opinia instanței, efectul stingerii de datorie rezultă nu doar din însăși denumirea Legii nr. 77/2016 ci și din art. 3 al acesteia, potrivit căruia: consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului.

În această ordine de idei, opinia împărășită de instanță este cea potrivit căreia pot beneficia de prevederile legii și debitorii aflați în executare silită și al căror imobil a fost vândut silit, respectiv adjudecat. Argumentele instanței de judecată sunt după cum urmează:

„Potrivit doctrinei, una dintre metodele de interpretare a normelor juridice este cea gramaticală și constă în lămurirea conținutului unei norme juridice pe baza regulilor gramaticii, ceea ce presupune folosirea procedeelor de analiză morfologică și sintactică a textului legal, ținându-se cont de înțelesul termenilor utilizați în textul respectiv, de legătura dintre acești termeni, de construcția propoziției și a frazei, de particulele întrebuințate, precum și de semnele de punctuație.

În considerentul faptului că legiuitorul are proprietatea termenilor, rezultă în mod evident din conținutul articolului, că sintagma folosită de legiuitor este: consumatorul a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, care plasează evenimentul în trecut, cu acțiune finalizată, aspect întărit de precizările ulterioare indiferent de stadiul în care se află (executarea n.n.) ori de forma executării care se continuă contra debitorului.

(…) Ca atare, odată cu încuviințarea executării silite, creditorul are dreptul să pornească executarea în toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, executarea silită prin poprire, sau asupra  bunurilor mobile, a fructelor și a veniturilor imobilelor, nu conferă creditorului realizarea imediată și de substanță a creanței, caz în care executarea silită imobiliară rămâne prima formă de executare în preferința creditorului.

Mai mult, în momentul în care imobilul este afectat de ipotecă, normele sunt cât se poate de clare și chiar condiționează creditorul de executarea cu prioritate a imobilului ipotecat (…). Or, așa cum am arătat, în finalul art. 8 alin. (5) din Legea 77/2016 se arată că debitorul consumator are acest drept indiferent de stadiul în care se află (executarea n.n.) ori de forma executării care se continuă contra debitorului.

Din momentul în care se face vorbire de forma executării care se continuă contra debitorului, în succesiunea logică a derulării executării silite în întregul ei, apare evident că o formă a executării poate fi deja epuizată (imobiliară, în cazul nostru) și o altă formă de executare se continuă.

(…) Instanța este de părere că, în prezent, debitorul consumator are posibilitatea să stingă datoria uzând de efectele legii dării în plată, atât în ipoteza în care transmite dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat, dar și în ipoteza în care executarea silită imobiliară este finalizată și alte forme de executare se continuă contra debitorului.

A lega aplicabilitatea Legii nr. 77/2016 de distincția după cum imobilul a fost adjudecat sau nu, reprezintă în opinia instanței, o discriminare a debitorilor aflați în diverse etape ale executării silite și contravine intenției legiuitorului. Cu atât mai inechitabilă apare această situație în ipoteza în care imobilul a fost adjudecat chiar de către creditor, în contul creanței, cum deseori se regăsește în practică.

În cadrul contestațiilor la executare, pentru motive temeinice, actele de executare pot fi anulate integral, chiar și actul de adjudecare precum și întreaga executare silită, motiv pentru care, distincția după cum imobilul se mai află sau nu în patrimoniul debitorului e supusă relativității până la finalizarea definitivă a executării silite.

Interpretarea sistematică implică lămurirea înțelesului unei norme juridice ținându-se cont de legăturile sale cu alte norme juridice, fie din același act normativ, fie dintr-un alt act normativ. În opinia instanței, dacă legiuitorul ar fi înțeles ca dispozițiile legii să se aplice numai debitorilor care nu mai dețin încă imobilul, pentru că doar aceștia au ce transmite cum s-a cristalizat într-o opinie, această situație este oricum acoperită de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, fără a fi necesară introducerea alin. (5).

Interpretarea istorico-teleologică constă în stabilirea sensului unei dispoziții legale ținându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea acelei norme, eventual într-un context istoric dat.

Pentru acestă interpretare prezintă relevanță lucrările premergătoare ale actului normativ, expunerea de motive, forma inițială a proiectului, amendamentele, dezbaterile parlamentare etc., tot ce ține de nașterea acelui act, pentru a înțelege finalitatea urmărită de legiuitor.

În forma inițială, proiectul legii (art. 8) nu cuprindea alin. (5). Această formă a fost adoptată atât de Senat cât și de Camera Deputaților, după cererea de reexaminare a Președintelui României, prin amendament aprobat.

Interpretarea jurisdicțională este cea dată de instanțele judecătorești și privește numai speța respectivă, deoarece interpretarea legii se face numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecății.”

În continuare, instanța de judecată face apreiceri esențiale cu privire la Deciziile Curții Constituționale nr. 632/2016, nr. 638/2016 și nr. 639/2016. Consideră că se impun precizări și cu privire la considerentele nr. 35, nr. 36 și nr. 123 din Decizia nr. 632/2016, care nu lipsesc de efecte dispozițiile Legii nr. 77/2016,  după ce au trecut prin filtrul Curții Constituționale.

În ceea ce privește deciziile nr. 638/2016 și nr. 639/2016, instanța în mod corect apreciază că prin aceste decizii Curtea a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare, respectiv nu sunt decizii definitive și nici obligatorii pentru instanțele judecătorești.

În cele din urmă, instanța apreciază că: “din punct de vedere al succesiunii în timp al raporturilor juridice se poate conchide că legiuitorul a reglementat expres ipoteza în care creditorul a executat silit imobilul ipotecat, iar executarea se continuă pentru debitul rămas neachitat de către client. Legea nr. 77/2016 oferă debitorului dreptul de a solicita instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit. Ipoteza prezentată oferă o perspectivă puternică asupra caracterului retroactiv al Legii nr. 77/2016. Astfel, vânzării imobilului, începută și încheiată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016, noul act normativ îi adaugă un efect care nu era prevăzut la data la care vânzarea era realizată, și anume stingerea obligației principale. Legea dării în plată atașează un nou efect unui eveniment trecut (vânzarea imobilului): astfel, la momentul la care s-a realizat vânzarea imobilului, această situație juridică nu dădea naștere unui drept la stingerea obligației; prin urmare, este imposibil ca legea să reglementeze, în realitate, un efect viitor al unei situații juridice născute anterior, tocmai pentru că regimul juridic aplicabil situației juridice trecute nu dădea naștere unui asemenea efect. Prin urmare, Legea nr. 77/2016 nu se aplică unui efect viitor al unei situații juridice născute anterior, ci înseși situaței juridice trecute atașându-i un veritabil nou efect.”

În prezent, observăm că instanțele de judecată acordă un interes corespunzător dosarelor având ca obiect contestație împotriva notificării de dare în plată sub forma stingerii de datorie, reglementată de art. 8 alin (5) din Legea nr. 77/2016. Cu titlu de exemplu, la data de 06.06.2017, Judecătoria Sector 5 București s-a pronunțat în mod favorabil consumatorilor aflați în situația unei executări continue, ulterior valorificării bunului ipotecat în favoarea creditoarei Raiffeisen Bank SA. Astfel, prin sentința civilă nr. 4112/06.06.2017, pronunțată în dosarul nr. 14096/302/2016, instanța a dispus următoarele:  Respinge contestaţia, ca neîntemeiată. Obligă reclamanta la plata către pârâţi a cheltuielilor de judecată.

Avocat Andrada Popescu
PIPEREA ȘI ASOCIAȚII

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate