“Pârjoliți câmpiile! Otrăviți fântânile!” – Câteva observații asupra demersului de revizuire a Constituției inițiat de Coaliția pentru Familie

Constantin Cojocariu

Aceste observații sunt prilejuite de lectura articolului Doamnei Avocat Ana-Corina Săcrieru publicat recent pe platforma JURIDICE.ro sub titlul Aspecte juridice privind modificarea art. 48 alin. 1 din Constituție. Pe scurt, Doamna Săcrieru argumentează că, pe de o parte, revizuirea preconizată nu modifică regimul căsătoriei, rezervată în continuare cuplurilor de acelaşi sex, şi că, pe de alta parte, relația ‘de iubire’ între doi adulți nu este susceptibilă de a fi protejată decat în măsura în care îmbracă formele prevăzute de lege, respectiv logodna sau căsătoria. În al doilea rând, Doamna Săcrieru incearcă să demonstreze că opțiunea pentru căsătoria heterosexuală nu încalcă tratatele internaționale în materia drepturilor omului la care România este parte.

În acest articol, încerc să desluşesc sensul pendulării permanente a Coaliției pentru Familie (‘CpF’) (pe care Doamna Săcrieru o reprezintă) între intenția declarată de a revizui Constituția si sugestia că modificarea preconizată nu schimbă substanțial regimul juridic al familiei sau căsătoriei. Dacă acest demers oneros, diviziv şi traumatizant nu vizează o modificare substanțială, care mai este scopul său? În continuare, încerc să plasez remarcile Doamnei Săcrieru privind dreptul internațional într-un context mai larg, concentrându-ma în principal pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Voi încerca să demonstrez că opțiunea strident exprimată in Constituție şi Codul Civil pentru căsătoria heterosexuală în detrimentul altor formate familiale este contrară tendințelor europene în materia familiei şi nu corespunde nevoilor reale ale familiilor din România. Spre deosebire de Doamna Săcrieru, eu susțin că legea trebuie să fie flexibilă pentru a raspunde nevoilor si provocarilor diverse din societate, să ofere protecție şi recunoaştere tuturor familiilor, cu respectarea drepturilor fundamentale şi principiilor democratice ale statului de drept.

I. Ce revizuim şi cu ce scop?

Demersul CpF este caracterizat de o contradicție fundamentală. Pe de o parte, el vizează în mod formal modificarea Constituției. Pe de altă parte, o privire mai atentă ne arată ca el iși propune de fapt să consolideze status quo-ul în domeniul familiei, îngreunând considerabil orice reformă. Textul Domanei Săcrieru, ca de altfel și alte luări de poziție ale CpF, reflectă întocmai această contradicție. Astfel, Doamna Săcrieru incearcă să ne convingă că modificarea propusă nu schimbă de fapt nimic și că nici regimul căsătoriei, nici cel al concubinajului nu vor fi alterate în eventualitatea unei revizuiri constituționale.

În ceea ce privește regimul căsătoriei, Doamna Săcrieru are dreptate, în măsura în care precizarea adusă art. 48§1 este deja subînțeleasă în textul constituțional. Acesta este de fapt şi sensul Deciziei nr. 580/20.07.2016 a Curții Constituționale, care a constatat că propunerea de revizuire nu suprimă nici un drept, având în vedere că sintagma ambiguă folosită în art. 48§1 nu poate fi interpretată ca permițând căsătoria între persoane de același sex. Mai mult decât atât, Codul Civil interzice explicit oficializarea relațiilor între persoane de acelaşi sex.  Pe de altă parte, afirmațiile Doamnei Săcrieru cu privire la regimul concubinajului nu se susțin decât parțial. Este adevărat că propunerea de revizuire a CpF nu vizează și nu ar modifica statutul juridic al cuplurilor coabitante homo sau heterosexuale. Afirmația potrivit căreia legea lipsește de orice efect juridic concubinajul (heterosexual), cu excepția statutului copiilor născuți într-o astfel de relație, este totuşi inexactă, având în vedere multitudinea domeniilor în care legiuitorul reglementează situația acestor familii, inventariate de Cristi Dănileț într-un articol recent.

Dacă revizuirea propusă nu implică o modificare de substanță, cât de valid este dezideratul de a instituționaliza caracterul heterosexual al căsătoriei în Constituție ca o măsură de siguranță împotriva oricăror tentative de reformă izvorâte din dreptul internațional? Nici această ipoteză nu furnizează o justificare rezonabilă demersului Coaliției. Potrivit art. 20§2 din Constituție, tratatele internaționale privitoare la drepturile omului, bunăoară Convenția Europeană a Drepturilor Omului (‘Convenția’), au prioritate în caz de contrarietate față de legislația internă, incluzând Constituția insăși. Art. 46§1 al Convenției prevede caracterul obligatoriu al hotărârilor CEDO pentru Statele la care se referă. Dreptul Uniunii Europene beneficiază de asemenea de un statut privilegiat în sfera sa de reglementare în raport cu legea română, consacrat inclusiv la nivel constituțional în art. 148. Dincolo de subtilitățile juridice ale acestei ipoteze, revizuirea unei prevederi constituționale este într-adevăr mai dificilă din considerente practice, fiind condiționată de un proces de negociere politică cu rezultate imprevizibile. Cu toate acestea, obligația juridică de revizuire în ipoteza unei hotărâri explicite a CEDO de egalizare a dreptului la căsătorie ar subzista indiferent de posibilitățile practice de implementare a acesteia. Fiind lipsită de substanță, revizuirea propusă pare mai degrabă un subterfugiu. În măsura în care este motivat exclusiv de intenția de a obstrucționa executarea de către Statul Român a obligațiilor care îi revin in virtutea tratatelor internaționale la care este parte, demersul CpF este unul nelegitim.

II. Contextul revizuirii propuse

Doamna Săcrieru susține că demersul CpF de revizuire a Constituției este în concordanță cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu dreptul Uniunii Europene în materie. Chiar dacă Statul Român reține libertatea de a decide regimul căsătoriei, acesta este doar un detaliu într-un tablou mult mai complex. Societatea europeană contemporană este caracterizată de multiplicarea formatelor familiale dincolo de familiile nucleare monoparentale “tradiționale”, datorată inclusiv unor fenomene sociale sau ştiințifice de dată mai recentă. Am în vedere între altele mobilitatea sporită in spațiul european și nu numai, diversitatea reglementărilor naționale în domeniul familiei, inclusiv cu privire la relațiile între persoane de același sex sau la persoanele transgender, și juxtapunerea frecventă a acestora în cazul unor familii ‘multi-naționale’, accesibilitatea şi diversificarea tehnologiilor de reproducere artificială, care oferă soluții persoanelor si cuplurilor homo dar și heterosexuale care îsi doresc dar nu pot avea copii pe cale naturală. Astfel, familiile sunt tot mai diverse. Avem numeroase cupluri heterosexuale care refuză din diverse motive culturale sau personale să se căsătorească și trăiesc in concubinaj. Avem familii monoparentale, familii cu sau fără copii, familii în care copiii sunt crescuți de bunici, în lipsa părinților plecați temporar sau definitiv în străinătate, familii atipice create in baza relațiilor de rudenie pe verticală (bunici, părinti şi nepoți) sau orizontală (frați, surori) care gospodăresc împreună. Avem familii multi-naționale, familii formate din cupluri de acelaşi sex, relații stabile la distanță, familii incluzând persoane transgender cu sau fără copii in diverse configuratii, familii cu copii biologici sau adoptați.

Realitatea vieții de familie contemporane pune sub semnul întrebării viabilitatea instituțiilor osificate din dreptul familiei, incluzând căsătoria heterosexuală sau prezumțiile de filiație, rezultând în adoptarea unor reforme cuprinzătoare în multe țări europene. La rândul ei, CEDO nu operează cu o definiție fixă a noțiunii de “viață de familie” din art. 8, adoptând o abordare flexibilă ce ține seama de circumstanțele fiecărui caz în parte, incluzând de exemplu existența coabitării, durata relației, existența copiilor sau calitatea relațiilor dintre membrii familiei prezumtive. Statutul privilegiat al căsătoriei este justificat având în vedere semnificația sa socială și culturală (Schalk și Kopf c. Austriei, §62). În același timp, formalizarea relației în speță nu constituie un factor determinant pentru existența “vieții de familie”, un exemplu în acest sens fiind furnizat de căsătoriile aranjate, excluse de sub protecția art. 8 (Benes c. Austriei). Nici elementul biologic al rudeniei (X, Y şi Z. c. Marii Britanii), nici existența coabitării (Söderbäck c. Suediei), nu constituie elemente indispensabile ale “vieții de familie” în sensul Art. 8. În multe cazuri, CEDO a constat că realitatea biologică şi socială trebuie să prevaleze în fața prezumțiilor legale (de ex. Znamenskaya c. Rusiei, §31). Privilegierea căsătoriei, o instituție cu un bagaj ideologic semnificativ, caracterizată de formalism excesiv şi care idealizează legăturile biologice și aptitudinea reproductivă, în dauna oricăror alte relații familiale, este problematică din perspectiva principiilor dezvoltate de CEDO în jurisprudența sa.

Jurisprudența privind drepturile homosexualilor și dreptul la căsătorie protejat sub Art. 12 furnizează o ilustrare potrivită a modului de abordare flexibil și evolutiv al CEDO în domeniul familiei.  În hotărârea Dudgeon c. Marii Britanii (1981), CEDO a hotărât că criminalizarea relațiilor sexuale liber consimțite între doi bărbați adulți nu este justificată, incălcând Art. 8 al Convenției. În 1997, fosta Comisie Europeană a Drepturilor Omului a egalizat vârsta de consimțământ la acte sexuale pentru bărbați și femei (până atunci multe țări europene reținuseră o vârstă superioară în cazul bărbaților pentru a preveni așa-zisa recrutare a lor la homosexualitate – Sutherland c. Marii Britanii). In 1999, CEDO a hotarât că nu este permisă discriminarea între parinții divorțați cu privire la custodia copilului pe criteriul orientării sexuale a tatălui homosexual (Salgueiro Mouta c. Portugaliei). In 2008, CEDO a clarificat că discriminarea adoptatorilor singuri pe criteriul orientării sexuale incalcă Art. 14 al Convenției (E.B. c. Franței). In 2010, CEDO a stabilit că relația stabilă între două persoane de același sex care locuiesc împreună formează “viață de familie” în sensul Art. 8 și că trebuie protejată ca atare (Schalk și Kopf c. Austriei). În aceeași hotărâre, CEDO a clarificat că Art. 12 este în principiu capabil sa protejeze inclusiv cuplurile de același sex, deși, în lipsa unui consens pan-european, Statele Membre rețin o largă marjă de apreciere în definirea condițiilor căsătoriei.  În fine, în Oliari și alții c. Italiei (2015), CEDO a concluzionat că Statele Parte au obligația de a furniza o alternativă la casatorie care să ofere protecție şi recunoaştere juridică cuplurilor de același sex.

Raportată la jurisprudența CEDO, la reformele întreprinse în alte țări europene, la realitățile vieții de familie în România zilei de azi, inițiativa CpF, care incearcă să intoarcă ceasul reglementării în domeniul familiei la momentul 1991 sau chiar mai devreme, apare ca fiind profund anacronică şi chiar reacționară. Focalizarea obsesivă şi incrâncenată a CpF asupra căsătoriei golește de conținut Art. 26 din Constituție, care protejează inter alia dreptul la “viață familială”. Contrar susținerilor Doamnei Săcrieru, legea trebuie sa se adapteze realităților sociale, răspunzând nevoilor reale ale cetățenilor și familiilor lor, nu invers. Altfel spus, dragostea, respectul si sprijinul reciproc nu sunt trăsături intrinseci ale căsătoriei, ci pot la fel de bine caracteriza alte uniuni consensuale. Chiar dacă instituția căsătoriei păstrează un statut privilegiat, aceasta nu trebuie să aibă loc în detrimentul altor relații stabile care necesită în egală masură recunoaştere şi protecție. De reținut că, în paralel cu instituționalizarea căsătoriei heterosexuale, CpF urmărește blocarea tentativelor de legiferare a partneriatelor civile, care ar furniza un minimum de protecție și recunoaștere cuplurilor homosexuale, in disprețul principiului afirmat in Oliari și reiterat în Chapin și Charpentier c. Franței (§48). În fine, organizații partnere ale CpF contestă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene dreptul la ședere în România a unui cuplu homosexual format dintr-un cetățean român și un cetăţean american căsătoriți în Belgia, ce își are temeiul în dreptul Uniunii Europene. Aceste acțiuni sunt contrare tendințelor în materia familiei trecute în revistă mai sus.

III. Concluzie

Am arătat că, departe de a introduce o revizuire de substanță, demersul CpF își propune conservarea şi consolidarea status-quo-ului. Această constatare ne premite să ințelegem inclusiv poziția ingrată a oponenților inițiativei CpF, care deși nu au solicitat niciodată introducerea căsătoriei între persoane de același sex, sunt nevoiți să conteste o falsă revizuire a instituțiilor familiei, precum și poziția avantajoasă a CpF, ca apărători ai aranjamentelor curente în fața unui pericol imaginar. Pe langă tentativa de a ridica o definiție vetustă a căsătoriei la rang constituțional, CpF își propune să blocheze orice formă alternativă de recunoaștere legală a cuplurilor homosexuale, precum şi recunoașterea în România a căsătoriilor homosexuale oficiate in străinătate. Ostilitatea față de minoritățile sexuale denotă o viziune conservatoare îngustă de inspirație religioasă asupra societății. CpF își propune să anihileze drepturile cetățenești fundamentale ale unui grup de indivizi prin manipularea oportunistă a mecanismelor statului democratic. Politicienii români nu trebuie să cadă în capcana întinsă astfel, confundând agenda CpF cu interesul public și tolerând un demers care distruge pacea socială. Dimpotrivă, ei trebuie să facă un pas înapoi, să iasă din limitele discursive impuse de CpF, să examineze în ce măsura actualele reglementări din domeniul familiei răspund nevoilor reale ale familiilor din România și să legifereze în beneficiul tuturor cetățenilor, cu respectarea drepturilor fundamentale și a obligațiiilor internaționale ale Statului.

Avocat Constantin Cojocaru

Citeşte mai mult despre CEDO, Codul civil, Constitutie, familie! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.