Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
3 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Adrian Toni Neacşu: Îmi place să cred că am fost un judecător respectat. Îmi place enorm ce fac acum

12.06.2017 | Alina MATEI
Alina Matei

Alina Matei

Adrian Toni Neacşu

Adrian Toni Neacşu

Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnul avocat Adrian Toni Neacșu pentru că ați acceptat să acordați un interviu cititorilor J. Multe de povestit avem: despre profesia de judecător, CSM, avocatură, Convinge judecătorul, oameni. Când ați ales să studiați Dreptul, celelalte opțiuni pentru alte facultăți cum și-au luat tălpășița? Când v-a fost clar că Dreptul și doar Dreptul?

Adrian Toni Neacșu: Bună ziua, mulțumesc și eu. Nu a fost chiar ca în basmele corporatiste și nu sunt dintre cei care au auzit strigarea vocației de la grădiniță. După liceu am dat la drept doar pentru că pe vremea aceea era cel mai greu de intrat. O dirigintă prea puțin discretă făcuse greșeala să le spună părinților mei că are îndoieli cu privire la viitorul meu studios. Neîncrederea ei m-a încăpățânat, încă am și acum excese din acestea, și atunci m-am dus acolo unde era mai greu. Venind dintr-o provincie cenușie, Cernavodă, habar n-aveam cu ce se mâncă dreptul, dar nu conta, important era să fie greu de intrat. Și era, cam 40 de candidați pe un loc. Până atunci mă vedeam un viitor mare scriitor, mergeam la cenacluri literare, participam la concursuri literare – și eram bun! – , devoram bibliografii și biblioteci. Ce mai, pregăteam temeinic fundația viitoarei capodopere a literaturii române, care, se vede treaba, nu a fost să fie semnată de mine!

Alina Matei: Ați fost un student studios? E clar că după ce descoperi Dreptul te schimbi.

Adrian Toni Neacșu: Până în anul 3 am fost un student cu rezultate bune, dar neglijent și dezinteresat. Nimerisem la Facultatea de Drept, după gusturile mele, într-un iad al snobismului, flecărismului și derizoriului. Singura mea satisfacție era că în aceeași clădire era Facultatea de filosofie, cu cursurile extraordinare pe vremea aceea ale lui Pleșu, Liiceanu, Ion Ianoși ori Mircea Flonta. Erau apoi cenaclurile literare și, mai ales, Biblioteca Națională. Am stat mai mult în bibliotecă decât la cursuri. După cum vă spuneam, nu am povești motivaționale clasice de depănat. Iar minunăția Dreptului, cum spuneți dvs., am descoperit-o târziu, abia prin anul 3.

Alina Matei: V-ați zis ”vreau să fiu judecător” motivat de… și vă rog pentru dumneavoastră să ne spuneți? V-ați gândit că ar putea fi un mediu lipsit de ”radiații”?

Adrian Toni Neacșu: Din nou, nu pot din păcate să răspund cu clișeul “am considerat dreptul minunat dintotdeauna iar eu mi-am dorit să ajung judecător de când mă știu pentru a face lumea mai bună”. A fost un accident. Pentru a vă răspunde, trebuie să fiu indiscret cu secretele mele cele mai tainice, dar o voi face cu plăcere. Datorez cariera mea și tot ce sunt acum unei doamne cu o intuiție fantastică, Camelia Toader. Nu stăpânesc, deși îmi place să mă joc cu lexicul limbii române, atâtea epitete câte ar trebui pentru a descrie dimensiunea influenței acestei Doamne asupra destinului și carierei mele. I-am mulțumit personal, dar trebuie s-o fac și public, e o obligație morală de care țin de mult să mă achit. În anul 3, făceam seminarul la drept civil cu doamna Camelia Toader. Printr-o astrală întâmplare am nimerit – din greșeală desigur, nu prea dădeam pe acolo –  la o oră de seminar în care aceasta ne-a dat vreo două spețe de rezolvat. Mă uitam la spețe ca mâța în calendar, nici nu deschisesem cursul. Ei bine, doamna Camelia Toader a insistat să rezolvăm spețele nu pe baza a ceea ce ni se predase sau a cursului, ci folosind doar ceea ce ea numea bunul simț juridic. Am bălmăjit în scris ceea ce mi se părea a fi corpul delict al delăsării mele și am predat lucrarea promițându-mi solemn că nu mă mai prinde nimeni pe la seminarii. Ei bine, nu după mult timp colegii de grupă mi-au transmis că lucrările au fost corectate, dar că doamna profesor a cerut expres să fiu prezent în sală, altfel nu le anunță. Au trecut așa vreo două ore de seminar. Roșu de rușine până în vârful urechilor m-am prezentat în cele din urmă pentru a-mi primi chelfăneala bine meritată. Se anunțaseră toate notele, mediocre de altfel, Camelia Toader a fost dintotdeauna definiția exigenței, iar lucrarea mea rămăsese la coadă. La sfârșit, după ce mi-a tras săpuneala așteptată, iată un student care n-a citit nimic și disprețuiește tot ce vrem noi, profesorii, să-i transmitem, m-a trăsnit direct în moalele capului: cu toate acestea lucrarea lui e de 10, pentru că bunul lui simț juridic e impecabil. Și, a continuat, e singurul dintre voi care are toatele datele pentru a fi judecător și chiar un judecător foarte bun. E un prost dacă-și irosește șansele, dar dacă realizează ce bagaj natural are norocul să dețină, e obligat să urmeze cariera de judecător, unde va excela. A fost momentul în care toate prioritățile s-au schimbat pentru mine, am recuperat mult, am epuizat bibliografiile juridice, am devenit un student model, iar rezultatele au venit de la sine. În anul IV m-am întreținut din lucrările de licență pe care le făceam pentru studenții mai puțin dotați. După câteva zeci era greu să mă mai ia ceva prin surprindere. Am intrat ușor în magistratură, din primul an. Sărut-mâna, doamna Camelia Toader.

Alina Matei: Cum ați dorit să fiți ca judecător și cum ați fost? Ați avut vreun model? E clar că facultatea nu are menirea de a ne face buni profesioniști, ci doar de a acumula informații, de a ști unde să căutăm sau pe cine să întrebăm.

Adrian Toni Neacșu: Nu poți să fii mai bun ca judecător decât ești ca om. Nu există școală care să te pregătească pentru a fi judecător. Da, am avut modele, atât pozitive, cât și negative. Un judecător bun este acela care știe să tacă și mai ales să asculte. E printre primele lucruri pe care le-am învățat în stagiatura mea, de la judecători care pe vremea aceea aveau timp și disponibilitate să te îndrume. La început nu am fost foarte încântat de sfaturile pe care mi le dădeau cei mai în vârstă ca mine. Doream sa fiu implicat, să simt că eu conduc dosarul, că până la urmă totul se învârtea în jurul meu și a ceea ce reprezentam când stăteam pe jilțul președintelui. Aceasta se traducea printr-un surplus de prezență activă, prin intervenții dese peste avocați și părți, prin completări, lămuriri și explicații solicitate insistent. Vedeți și astăzi aceasta abordare hiperactivă mai ales la judecătorii la început de drum. Sunt implicați, cer tot timpul lămuriri, întrerup avocații, explică și se justifică mereu. Din fericire mie mi-a trecut repede. Am ajuns un judecător mai calm, cu tăceri mult mai lungi, cu mai multă răbdare pentru dezvoltările avocaților. Retragerea judecătorului în reflecție și atenție mută pentru dezbateri vine o dată cu experiența. În cele din urma am ajuns eu să fiu eu cel care sugeram judecătorilor la început de drum o atitudine calmă și mai ales tăcută. Atunci când vârsta m-a calificat pentru asta, încurajam stagiarii cu aceleași sfaturi primite de mine multă vreme în urmă. Ascultă-i întâi, lasă-i să vorbească chiar dacă ți se pare ca bat câmpii, așteaptă cu răbdare să termine. Dacă rămân lucruri nelămurite întreabă-i direct, dar dă-le tot lor posibilitatea să se ilumineze și să realizeze ce mai trebuie să spună sau să raționeze. Un judecător prea activ este inevitabil un judecător părtinitor. Echilibrul în dosar rezultă și se menține doar din confruntarea avocaților. Intervenția abruptă a judecătorului alterează egalitatea de șanse și anticipează soluțiile. Spațiul nelimitat pentru intervenția judecătorului este deliberarea.

Îmi place să cred că am fost un judecător respectat. Dacă ar fi să cred aprecierile dezinteresate acum al celor cu care am lucrat, inclusiv avocați, așa și a fost. Cred că pe vremea aceea, acum 10-15 ani, justiția era mai calmă, mai dedicată și mai nepătimașă. Din punctul meu de vedere, ce a urmat, sub presiunea ICCJ, este un regres uriaș spre subiectivism, partizanat și militantism.

Alina Matei: Cum poate un judecător să fie un președinte de instanță bun? Un președinte de instanță fie că place sau nu este un șef, din punct de vedere administrativ. Se strică o clanță, nu e curat la baie, judecătorii întârzie la ședința de judecată, se rătăcesc dosare în arhivă, toate se sparg în capul președintelui. Poți cădea în plasa cuvântului ”președinte”? Să ți se urce la cap, să nu mai vezi clar realitatea?

Adrian Toni Neacșu: Da, pune pe cineva pe scaunul de președinte și vei vedea ce fel de om este. Cred că judecătorii nu ar trebui să aibă atribuții manageriale. Poți să fii un judecător extraordinar și un președinte oribil, sau invers. Nu au nici o legătură. Soluția corectă este profesionalizarea funcției de președinte, externalizarea managementului instanțelor. Cu toate acestea, nu regret cele două mandate de președinte al Tribunalului Vrancea. Am realizat lucruri importante atunci, cum ar fi de pildă fostul Jurindex și actualul RoLII, portalul național de jurisprudență. Tot noi am fost prima instanță din țară care a permis accesul online al avocaților și părților la copia electronică a dosarului. Multe din ideile rulate în concept de mine atunci au devenit mai târziu împliniri ale administrației judiciare.

Alina Matei: Și a venit momentul 2010 când ați decis să candidați pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, alături de judecătorii Horațius Dumbravă și Cristi Danileț, trei prieteni care și-au propus să intre în CSM cu un proiect inedit, comun. Nu se mai întâmplase până atunci. Având în vedere ce a urmat, regretați că ați candidat?

Adrian Toni Neacșu: Nu regret nici un moment. Aș proceda la fel, pentru că sistemul avea nevoie de acest șoc. E adevărat că deși am o intuiție bună a ideilor și acțiunilor, nu la fel este în ce privește calitatea oamenilor. Îmi aduc aminte o discuție din campania electorală pentru CSM cu fostul președinte al Tribunalului Sibiu. A decedat de curând, Dumnezeu să-l ierte! domnul judecător Marcel Rusu îmi spunea între 4 ochi că deși personal i se pare că sunt de bună credință vom sfârși urât, pentru că toate intențiile bune vor fi denaturate și urâțite de oameni și nominaliza în special pe cineva din apropierea mea imediată. A avut dreptate într-un mod oarecum dramatic pentru mine, deși pe vremea aceea îl consideram un dinozaur al vechii stări de lucruri. Un om care a intuit la fel de corect eșecul unei acțiuni corecte datorită calității îndoielnice a unor parteneri de drum a fost ex-președintele ICCJ, minunatul profesor care este Nicolae Popa. Îmi spunea lucrurile astea părintește. Dan Lupașcu de asemenea a avut viziunea denaturării justiției, pe fondul intențiilor noastre indiscutabil bune.

Alina Matei: A fost un abuz îndepărtarea dumneavoastră din CSM, de ce credeți că s-a dorit să nu mai fiți membru CSM? Pentru că nu cred că a fost mâna destinului. Mâna altcuiva, poate. Ați supărat pe cineva? Banii doar nu vi i-ați dat singur. Pentru că miza penală a procesului dumneavoastră a fost că ați încasat bani pentru 48/55 de zile în care nu ați fost la serviciu. Erau și alți colegi care procedaseră la fel cu decontările?

Adrian Toni Neacșu: Ce-a fost a fost. Am depășit momentul, fără regrete și fără nostalgii. Bineînțeles că sumele așa zis plătite în plus trebuiau și puteau să fie imputate pe cale civilă. Și da, era un lucru comun, calitatea de membru CSM nu presupune un program de 8 ore la birou, e o absurditate, demnitatea se exercită permanent, oriunde te afli. E același lucru cu a-l pune pe președintele Johannis să semneze condica în fiecare zi la Cotroceni. Ulterior s-au modificat rapid regulamentele, atât în CSM cât și al instanțelor, tocmai pentru că se văzuse vulnerabilitatea judecătorilor de peste tot în fața unor astfel de acuzații. Sunt împăcat, pentru că dacă nu era acest motiv, se găsea cu siguranță altul. Când vrei să faci rău găsești întotdeauna pretexte potrivite. Probabil nu vă mai aduceți aminte momentul, era unul extrem de tensionat. Doi membrii CSM erau în plin proces de revocare, instanțele erau în fierbere, era o înverșunare turbată a unei minorități pentru a impune în fruntea CSM-ului, probabil pentru prima și ultima oară în istoria sa, un procuror. În CSM reușisem să strângem o majoritate pentru revocarea alegerii președintelui uzurpator și evident nu eram străin de nici una din aceste mișcări. Ce s-a întâmplat ulterior cu sistemul judiciar îmi confirmă că atunci s-a jucat o carte importantă, pe care din păcate normalitatea a pierdut-o. Fața hidoasă a justiției penale de astăzi se datorează acelor zile.

Alina Matei: După ce s-a terminat procesul – în care dumneavoastră, judecător, președinte de instanță, membru CSM, ați ajuns inculpat, ați fost revocat din funcția de membru CSM, ați demisionat din magistratură – ce ați văzut în oglindă, dacă ați fi întors-o spre trecut?

Adrian Toni Neacșu: Am demisionat atât din calitatea de membru CSM cât și din magistratură cu mult înainte să se termine procesul. Iar spre trecut nu privesc, pentru că ce e înainte e mai interesant. Sau, cum zicea Mark Twain, îmi plănuiesc cu grijă viitorul, pentru că acolo o să-mi petrec restul vieții. Tot ceea ce sunt și fac acum se datorează drumului pe care l-am parcurs, cu bune cu rele și eșecuri sau reușite. Îmi place enorm ce fac acum, așa că nu reproşez nimic drumului pe care l-am urmat să ajung aici.

Alina Matei: E o învățătură în toate. Sperăm, uneori, de ce – nu știu, să nu ni se întâmple lucruri care am prefera să fie subiecte de film, și nu întâmplări trăite, precum părăsitul în dragoste sau pierderea job-ului, deși nu scăpam sigur, măcar de o parte din ele. În episodul CSM care e?

Adrian Toni Neacșu: Nu sunt cel mai bun la tras învățăminte. Totuși, am descoperit că familia și propria persoană sunt întotdeauna mai importante decât încercările de a schimba lumea. Am consumat multă energie și timp pentru cauze colective, ale altora, e timpul să mă concentrez pe mine.

Alina Matei: Prietenii și-au demonstrat titulatura de prieteni? Sau au băgat capul în pământ, bucuroși că nu sunt în situația dumneavoastră?

Adrian Toni Neacșu: Da, și-au demonstrat-o cea mai mare parte, abia atunci am descoperit câți prieteni am. Per ansamblu, reacția colegilor mei a fost exemplară. Știau că funcționam pe post de paratrăsnet pentru ei și mi-au întors înzecit solidaritatea. Aceeași prietenie a lor o resimt în bună măsură și acum, la câțiva ani buni distanță.

Desigur, atunci am descoperit și destule lichele, dar probabil că așa erau și înainte de aceste evenimente, doar că nu văzusem eu.

Alina Matei: Ați dat examen și ați intrat în Baroul București. Opțiunile la acel moment s-au îngustat?

Adrian Toni Neacșu: Nu, când am dat examenul la Barou l-am dat absolut convins că e ceea ce vreau să fac în viitor. Indiferent ce s-ar fi întâmplat, înapoi nu m-aș fi întors. Am intrat primul pentru că mi-am dorit să am un start bun. Nu voi face de râs formația mea de judecător și, poate, în avocatură e chiar mai ușor de excelat.

Alina Matei: Convinge judecătorul este o carte unică în peisajul juridic românesc. Un fel de abc al comunicării pentru avocați. V-ați atins scopul, acela de a pune bazele unei metode?

Adrian Toni Neacșu: Da, am descris-o pe larg, didactic și mult mai plicticos în următoarea carte, Comunicarea judiciară eficientă. Regret că nu mai am timp, datorită agendei de avocat, să mai țin ateliere și conferințe pentru că-mi face plăcere să văd transformările auditorului după ce mă ascultă.

Alina Matei: Care a fost feedback-ul primit după ce a apărut cartea? Judecătorii s-au bucurat că s-a găsit cineva care să scrie că actele pe care le fac avocații trebuie să respecte reguli simple precum cunoașterea perfectă a limbii române, fără să mai amintesc de altele? Poate ar trebui să fie inclusă în programa de la INM, INPPA și să fie obligatoriu citită.

Adrian Toni Neacșu: Feedback-ul a fost excelent. Desigur au fost uneori și mici critici că am dat din casă. Am găsit situații în care chiar judecătorii au recomandat confraților mei această carte. În cele din urmă, deși despre judecători, este o carte pentru avocați. Este căutată și citită și acum, după ce primele două ediții s-au epuizat. Nu știu dacă la INM, dar cu siguranță tinerii avocați au nevoie de cărți care să le deconspire sistematic secretul cel mai tainic al meseriei lor, gândirea judecătorilor.

Alina Matei: Aveți și alte asemenea proiecte în plan?

Adrian Toni Neacșu: Am mai multe în lucru. Sunt un perfecționist, probabil datorită formației mele literare eșuată, și uneori acest lucru îmi dă planurile peste cap, dar probabil vara asta va fi gata prima dintre ele, o continuare de care cred că este nevoie. Se va numi Ce vor judecătorii?, dar deocamdată nu pot să spun mai mult. Va fi însă o lucrare scrisă de judecători.

Alina Matei: Proiectul JURINDEX, relansat ulterior în ROLII, de care sunteți  legat, stagnează. Se întâmplă de multe ori să nu poată fi accesat. Cum a fost posibil ca la lansarea cu mare pompă a proiectului să nu fiți invitat? De ce numele judecătorilor să nu fie publicate?

Adrian Toni Neacșu: Nu stagnează, este o reușită unică la nivel european, chiar dacă are probleme de finanțare și tehnice. Chiar în acest moment sunt publicate 8,5 milioane de hotărâri judecătorești din ultimii 3 ani, ceea ce este grandios. Deja modul de documentare juridică s-a schimbat radical. De ce nu am fost invitat, măcar în calitatea mea de membru fondator al RoLII dacă nu altfel, nu știu, pot doar bănui. Mi-am promis însă oricum că nu mă mai implic. Numele judecătorilor nu sunt publicate pentru că a fost un compromis necesar la un anume moment pentru a face proiectul acceptat de sistem. Acel moment a trecut de mult, astăzi nu mai are nici un rost să anonimizezi ceva ce este public oricum.

Alina Matei: Cum e viața de avocat?

Adrian Toni Neacșu: Trepidantă, motivatoare și provocatoare. E o senzație minunată să simți imediat rezultatele muncii, fie și la nivel material. Cred că recunoașterea propriei valori e ceea ce o deosebește de meseria de judecător.

Alina Matei: Ce v-a surprins cel mai mult la judecători de când sunteți avocat? Ușurința cu care sunt emise mandatele de arestare, tratarea prezumției de nevinovăție necorespunzător de necruțător, fără a zări adâncimea acesteia?

Adrian Toni Neacșu: N-am fost foarte surprins cam de nimic, pentru că știam bine sistemul din interior și mai ales excesele din ultimii ani. În ultima vreme întâlnesc din ce în ce mai des judecători așa cum îi știam eu, calmi, corecți și obiectivi.

Alina Matei: Cine trebuie să facă dreptatea?

Adrian Toni Neacșu: Fiecare dintre noi, la locul lui. Dumnezeu în cer și judecătorii pe pământ au locul lor rezervat în primul rând, dar nici noi ceilalți nu ar trebui să ne dăm deoparte.

Alina Matei: Ultima carte citită care este?

Adrian Toni Neacșu: Exceptându-le pe cele de specialitate, Foc în adânc de Vernor Vinge, un SF space opera grandios. Și, pentru că următoarele mele cărți vreau să-mi surprindă în continuare cititorii, citesc, din interes documentar, o tonă de literatură motivațională.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.

Adrian Toni Neacșu: Îi salut, mai ales pe cei care mă cunosc încă de pe când începusem să scriu pe JURIDICE.ro în anii romantici de început și mă bucur pentru ei că au acces la o publicație atât de serioasă.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Adrian Toni Neacșu: Eu vă mulțumesc, deși m-ați stors ca pe o lămâie! 🙂


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “Adrian Toni Neacşu: Îmi place să cred că am fost un judecător respectat. Îmi place enorm ce fac acum”

  1. Vasile BLOJ spune:

    Frumos si nobil ca intotdeauna. Un om de o deosebita valoare, ar fi bine sa-l cunoasca f. multi… poate lumea s-ar schimba in mai bine. Sincere felicitari domnule judecator, avocat… Adrian Toni Neacsu 🙂

  2. Pe cât de frumos, pe atât de modest şi devreme acasă…

  3. Regret faptul că sistemul universitar a condus la situația în care unii studenți să se întrețină făcând lucrările de licență ale altor studenți, și asta pentru că:

    1. studenții ar trebui să beneficieze de ajutor social suficient încât să nu se gândească să încalce (măcar) niște norme etice

    2. profesorii ar trebui să fie destul de vigilenți încât să își dea seama când lucrările depuse nu sunt realizate chiar de acei studenți

    ” În anul IV m-am întreținut din lucrările de licență pe care le făceam pentru studenții mai puțin dotați. După câteva zeci era greu să mă mai ia ceva prin surprindere. „

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.