Augustin Lazăr: Statutul de magistrat independent profesional al procurorului nu poate fi pus sub semnul întrebării
12.06.2017 | JURIDICE.ro

Luni, 12 iunie 2017, Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a declarat, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, că statutul de magistrat independent al procurorului nu poate fi chestionat și că nu se poate face o discriminare între diferite categorii de magistrați, potrivit agerpres.ro.
Declarațiile vin în contextul în care joi, 8 iunie 2017, Ministerul Public a transmis o scrisoare către mai multe instituții abilitate în vederea sesizării Curții Constituționale referitor la Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Vineri, 9 iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, una dintre instituțiile căreia i-a fost adresată solicitarea, a decis că nu va sesiza CCR cu privire la legea în discuție întrucât condițiile necesare pentru o atare sesizare nu sunt îndeplinite.
Augustin Lazăr: „Statutul de magistrat independent profesional al procurorului nu poate fi pus sub semnul întrebării. Nu se poate face o discriminare între diverse categorii de magistrați. Puteți vedea detaliat modul în care am motivat scrisoarea publică pe care am trimis-o la diverse instituții și sunt sigur că această problemă va fi clarificată în spiritul deciziilor CCR.„