Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

În amintirea domnului profesor Viorel Mihaiu Ciobanu: o elită în continuă descompunere
13.06.2017 | Liviu-Alexandru VIOREL

JURIDICE - In Law We Trust

Trecerea în neființă a domnului profesor Viorel Mihai Ciobanu a reprezentat un moment de o nețărmurită tristețe pentru întreaga comunitate jurică. Este acel tip de gol care nu va mai putea fi umplut.

În această săptămână se împlineşte un an de când avea să ne lase unul dintre versanţii procedurii civile aflat la acea vreme în plin proces de creație. Ritmul publicistic alert din preajma trecerii într-o altă lume şi implicarea activă, vizibilă chiar şi din regularitatea comentariilor Sale din subsolul ultimei lucrării co-coordonate sunt numai câteva detalii ce reliefează nu numai puterea de muncă, ci şi pasiunea Sa necondiţionată pentru procedura civilă. Majoritatea studiilor Sale din acea perioadă reprezintă proiecții ale neliniștilor care îl măcinau.

Îndrăznesc să afirm că nu a existat vreun profesor care să mânuiască mai bine registrul stilistic ori care să articuleze mai clar ideile decât domnul profesor Ciobanu; a fost un pedagog desăvârșit; este din păcate, în zilele noastre, o calitate parcă din ce în ce mai rară pentru un doctrinar să fie și un strălucit pedagog. Nu trebuia să ai o pregătire juridică solidă să înțelegi ce vrea să spună. Am avut prilejul să asist la unul dintre ultimele Sale cursuri. Șansa de a-L asculta a fost o experiență irepetabilă.

A fost un doctrinar remarcabil ce își justifică apartenența la un grup select de autori care au modelat prin știința de carte procedura civilă românească. Nu e puțin lucru faptul că nu atât prelegerile, cât lucrările sale scrise transmit cunoștințe cu o exactitate matematică și – lucru foarte rar în zilele noastre – într-un limbaj pe deplin accesibil. De altfel, standardul de claritate este, fără îndoială, unul dintre atributele fundamentale ale operei Sale, unul imposibil de egalat. Această realitate face posibilă înțelegerea facilă a mesajului transmis.

A fost o personalitate cu o puternică rezonanță ce va rămâne întipărită în conștiința mediului juridic.

A fost un aprig şi exigent contestatar al soluțiilor mediocre, reacţionând cu promptitudine pentru a pune lucrurile în ordine atunci când simțea că acestea ieşeau dintr-un registru al firescului. Şi-a pus întreaga energie în slujba dreptului având o contribuție nemijlocită, remarcabilă și inestimabilă la propășirea culturii juridice.

Fiind un fin cunoscător al dreptului şi un interpret de excepţie avea răspuns la orice problemă de drept.

S-a remarcat printr-o vocație a neutralității departe de omisiuni și compromisuri în relevarea adevărului științific.

Ilustru doctrinar de formație procedural-civilistă, a avut un impact major în fundația procedurii civile şi a făuririi noului Cod ce procedură civilă.

Premiile primite post mortem nu fac decât să confirme și să întărească valoarea Sa excepțională și preocuparea Sa științifică neîntreruptă.

Astăzi culegem roadele eforturilor Sale și pentru acest lucru lumea juridică trebuie să îi fie recunoscătoare.

În spatele Domniei Sale rămâne o operă monumentală, unicat, de o formidabilă valoare ale cărei contururi şi dimensiuni precise nu ne sunt încă suficient de limpezi.

Viața sa a fost marcată de o traiectorie plină de realizări. Între multe altele, rămân peste ani şi ani stilul doctrinar ușor recognoscibil prin suplețea sa, inegalabil său palmares editorial și lucrările antologice.

Drd. Liviu-Alexandru Viorel
Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti
Avocat coordonator, MUȘAT ȘI ASOCIAȚII

Secţiuni: Content, Opinii, Procedură civilă, Selected, UNIVERSITARIA | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO