Litigii, achiziţii publice, arbitraj, banking, concurenţă, drept civil, drept penal, dreptul familiei, dreptul muncii, executare silită, fiscalitate, fuziuni & achiziţii, insolvenţă, Internet, procedură civilă, proprietate intelectuală, societăţi
Afaceri transfrontaliere, asigurări, construcţii, contencios administrativ, contravenţii, drept comercial, drept constituţional, dreptul sportului, dreptul UE, energie, health & pharma, infrastructură, jocuri de noroc, media & publicitate, mediere, piaţa de capital, protecţia consumatorilorprotecţia mediului, telecom
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
Print Friendly, PDF & Email

CCR. Restituirea terenurilor forestiere din domeniul public al statului, înainte de trecerea acestora în domeniul privat, neconstituțională. UPDATE: Decizia

13 iunie 2017 | JURIDICE.ro

DATA PROTECTION
Gratuit pentru membri

Vineri, 14 iulie 2017, Curtea Constituțională a României a publicat Decizia nr. 395/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

:: Decizia

***

Marți, 13 iunie 2017, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, potrivit unui comunicat al CCR.

Dispozițiile care au format obiectul excepției de neconstituționalitate au următorul conținut: „(1) În situaţia în care restituirea terenurilor forestiere pe vechile amplasamente nu este posibilă, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe alte amplasamente de pe raza unităţii administrativ-teritoriale, chiar dacă acestea s-au aflat în proprietatea statului român înainte de anul 1948, au intrat ulterior în proprietatea statului sau au fost incluse în amenajamente silvice după această dată. (…)

(3 ) Noţiunea de teren forestier în sensul prezentei legi este definită în normele de aplicare a acesteia.

În urma deliberării, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a decis:

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr.165/2013 sunt constituţionale în măsura în care restituirea terenurilor forestiere aparţinând domeniului public al statului se realizează numai după trecerea prealabilă a acestor terenuri în domeniul privat al statului, în condiţiile legii.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

În argumentarea soluției de admitere pronunțate în privința dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea a reţinut, în esență, referitor la susţinerile autorilor excepţiei privind modalitatea de restituire a terenurilor forestiere atunci când nu este posibilă restituirea pe vechiul amplasament, că statul pune la dispoziţia persoanelor îndreptăţite inclusiv terenurile forestiere care se regăsesc, la momentul cererii de restituire, în domeniul public, însă, prin derogare de la prevederile legii generale în materie, respectiv art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, nu mai instituie, aşa cum a prevăzut pentru situaţia restituirii terenurilor agricole, condiţia trecerii acestora din domeniul public al statului în domeniul privat. Este de principiu că o lege specială poate institui o derogare de la legea generală, însă prin derogarea instituită nu pot fi lipsite de eficienţă dispoziţii din Legea fundamentală, în speță dispoziţiile art. 136 alin. (4) din Constituţie, care statuează că bunurile proprietate publică sunt inalienabile.

Curtea a constatat că terenurile forestiere aflate în domeniul public al statului pot fi destinate reconstituirii dreptului de proprietate privată, în condiţiile legii speciale, însă numai după trecerea lor în domeniul privat al statului, în condiţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998. În acest mod se realizează şi cerinţa păstrării unui just echilibru între protecţia drepturilor foştilor proprietari şi realizarea interesului general al societăţii în apărarea şi garantarea dreptului de proprietate publică al statului, în acord cu principiile enunţate în art. 2 din Legea nr. 165/2013.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanțelor judecătorești care au sesizat Curtea Constituțională, respectiv Judecătoriei Drăgăşani, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti și Tribunalului Vâlcea – Secţia I civilă.


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.