BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Este întotdeauna garantată independența expertizei medico-legale?

14.06.2017 | Vasile ASTĂRĂSTOAE
Newsletter
Instagram
Facebook
Vasile Astărăstoae

Vasile Astărăstoae

Este incontestabil faptul că probațiunea științifică a constituit un factor de progres în administrarea Justiției. În cadrul probațiunii științifice, expertiza medico-legală constituie un element esențial [1]. Deseori, este chiar fetișizată, așteptându-se de la ea rezolvarea unor cauze dificile. După o experiență practică și pedagogică de peste 40 de ani, dintre care peste 15 ani în Consiliul Superior de Medicină Legală și în Comisia Superioară de Avizare și Control a Actelor Medico-Legale, îmi permit câteva considerații cu privire la această activitate esențială în înfăptuirea actului de justiție.

Organizarea Medicinei Legale, după 1989, a plecat de la două principii: contradictorialitatea și independența expertului chiar dacă, în România, Medicina Legală a fost organizată pe principiul oficialității și pe o structură piramidală [2]. Acest lucru rezidă din OG nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală și actele subsidiare. Ordonanța a fost inițiată de două personalități din Medicina Legală, și anume, prof. Dr. Gheorghe Scripcaru și prof. Dr. Vladimir Beliș. Ca unul dintre cei care l-am asistat pe prof. Scripcaru, am văzut intenția celor doi inițiatori de a apăra prin mijloace legale independența actului expertal. Astfel, OG nr. 1/2000, art. 3 (1) prevede: Orice ingerință în activitatea medico-legală este interzisă. Această viziune rezidă din întreg textul ordonanței.

Și atunci de ce întrebarea din titlu?

Pentru că în buna tradiție românească, legea a avut în subsidiar regulamente, ordine, norme de aplicare care au adăgat la lege sau au modificat spiritul legii. Curtea Constituțională a fost sesizată repetat cu aceste aspecte și nu le-a negat, dar a precizat că nu sunt de competența ei. În plus, partea civilă motivează excepțiile și prin raportare la dispoziții legale cuprinse în alte acte normative decât legile sau ordonanțele în vigoare, pentru controlul legalității cărora nu se poate folosi procedura excepției de neconstituționalitate, deoarece acestea nu sunt supuse controlului instanței de contencios constituțional.” [3].

Când pot să apară situații care pun la îndoială independența expertizei medico-legale?

1. Activitatea expertului oficial. După cum am arătat mai sus, orice ingerință în activitatea de expertiză este interzisă. Iată, însă, că Regulamentul de Aplicare [4] prevede altfel. De exemplu, medicul legist șef poate interveni, deoarece printre atribuțiile principale există și prevederea că „supraveghează și controlează din punct de vedere științific și metodologic expertizele și constatările medico-legale efectuate de medicii legiști din serviciul de medicină legală respectiv”. Prin urmare, o persoană care are atribuții administrative (de management) poate interveni pe orice act care pleacă din serviciu și poate schimba concluziile fără să existe o procedură clară, privind o astfel de intervenție. Ce se întâmplă când există opinii contradictorii între expert și șeful de serviciu? Bineînțeles că în practică rămâne valabilă opinia șefului.

2. Activitatea expertului desemnat de părți. Potrivit art. 173  (4) și (5) din Noul Cod de procedură penală, părțile și subiecții procesuali principali au dreptul să solicite ca, la efectuarea expertizei, să participe un expert recomandat de acestea, iar dacă expertiza este dispusă de instanță, procurorul poate solicita ca un expert recomandat de acesta să participe la efectuarea expertizei. Expertul desemnat de părți a apărut în România ca urmare a deciziei Curții Constituţionale a României [5] care a constatat că dispoziţiile art. 120 alin. 5 din vechiul Cod de procedură penală, contravin prevederilor art. 24 alin. 1 din Constituţie, potrivit cărora “dreptul la apărare este garantat”. “Într-adevăr, prin neacordarea în favoarea părţilor dintr-un proces penal a dreptului de a cere ca un expert recomandat de ele să participe la efectuarea expertizei, atunci când aceasta urmează să fie efectuată de o instituţie specializată potrivit legii, se restrânge în mod nejustificat dreptul la apărare al acestora, nesocotindu-se garantarea acestui drept prin Constituţie.”, potrivit Deciziei amintite. Cu alte cuvinte, expertul oficial și expertul propus de părți se află în poziții de egalitate tocmai pentru a da consistență dreptului la apărare. Ce se întâmplă în practică?

Consiliul Superior de Medicină Legală a aprobat norme care pun într-o poziție de inferioritate expertul desemnat de părți față de expertul oficial [6]. Ce prevăd aceste norme?

În primul rând, calitatea de expert recomandat nu este incompatibilă cu calitatea de medic legist expert oficial și care este numit în continuare expert oficial. Cu alte cuvinte, expertul desemnat de părți rămâne subordonat instituției în care el este angajat ca expert oficial.

În al doilea rând, deși Curtea Constituțională a României a specificat că “legea stabilește faptul că, în toate cazurile, expertul recomandat de o parte sau de părți poate participa la efectuarea expertizei medico-legale, iar dacă are altă opinie decât expertul desemnat, urmează să întocmească un raport cu concluziile sale, raport care va fi transmis organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei. În acest din urmă caz, valoarea probantă a celor două rapoarte nu este una prestabilită, acestea, urmând a fi apreciate, ca orice alte probe, numai prin coroborare cu celelalte probe administrate în condițiile legii.”, normele prevăd că Expertul recomandat își poate exprima punctul de vedere în legătură cu aspectele medico-legale dintr-o speță judiciară, în scris, prin întocmirea unui document intitulat opinie expertală sau/și verbal în fața organului judiciar. Documentul întocmit de expertul recomandat nu poate fi intitulat sau nu poate conține în denumire elemente astfel încât să poată fi confundat cu vreun act oficial întocmit de instituția medico-legală cum ar fi: certificat, raport, aviz, expertiză, constatare, etc. Deci expertul oficial redacteaza un raport de expertiză, iar expertul parte o simplă notă expertală. Este o manipulare semantică prin care se induce în subconștient ideea că raportul de expertiză are valoare probantă superioară notei expertale. Mai mult, opinia expertală nu poate fi supusă avizului Comisiei de control și avizare a actelor medico-legale. În plus, “Expertul recomandat nu poate solicita expertului oficial elemente care în mod vădit nu au decât rolul de a tergiversa finalizarea raportului medico-legal, fără a contribui efectiv la demonstrarea realității științifice. Cu alte cuvinte, activitatea expertului parte este cenzurata de expertul oficial.

În al treilea rând, sunt o serie de activități care îi sunt interzise prin norme expertului parte, deși legea nu prevede acest lucru: “Expertul recomandat nu poate participa la activitatea: a) Comisiei superioare de medicină legală; b) Comisiei de control și avizare a actelor medico-legale, dacă nu este invitat; c) Comisiei speciale pentru amânarea /întreruperea executării pedepsei sau pentru suspendarea urmăririi penale sau a judecății pentru motive medicale. d) Comisiei pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei.”  Mai mult, nu este informat de activitățile desfășurate, ci este obligat să se informeze. “Revine expertului recomandat sarcina de a se informa cu privire la data finalizării și predării raportului medico-legal, în vederea expedierii.” Și în ceea ce privește competența materială există diferențe între expertul oficial și expertul recomandat. “În opinia expertală, expertul recomandat nu poate face aprecieri: a) asupra competenței psihice sau a discernământului unei persoane chiar dacă a participat la examinarea persoanei respective efectuată de comisia medico-legală psihiatrică; b) dacă persoana în cauză poate executa pedeapsa la care a fost condamnată sau dacă poate participa la desfășurarea procesului penal, din punct de vedere medical; c) asupra avizului Comisiei superioare de medicină legală.” Observăm că dreptul la apărare poate fi afectat prin astfel de reglementări.

3. Activitatea Comisiei Superioare de Medicină Legală. Dincolo de activitatea propriu-zisă de control, această Comisie poate să pună și concluzii proprii. Acest lucru a fost în repetate rânduri criticat, deoarece concluziile proprii frecvent nu sunt motivate. Cu alte cuvinte, în realitate apare o nouă expertiză care iese în afara cadrului procesual. Acest lucru a fost semnalat și de către CEDO. Cităm doar trei decizii CEDO:

 Cauza Eugenia Lazăr împotriva României: „Absenţa motivării avizelor medico-legale. La nivel naţional, avizele pronunţate de cabinetele şi serviciile de medicină legală judeţene pot fi supuse, la cererea organelor judiciare, unor controale succesive din partea celorlalte institute de medicină legală ierarhic superioare şi, în ultimă instanţă, Comisiei superioare. Nu Curtea trebuie să aprecieze in abstracto eficienţa unei astfel de structuri publice verticale şi ierarhizate. Dacă interesul unei bune administrări a justiţiei poate justifica încredinţarea efectuării unei expertize unor instituţii publice specializate în cauze, privind acuzaţiile de atingere adusă dreptului la viaţă, este la fel de adevărat că şi cadrul legislativ instituit de stat pentru reglementarea exercitării medicinei legale trebuie să presupună garanţii suficiente împotriva arbitrarului pentru a consolida încrederea justiţiabililor în acţiunea justiţiei şi credibilitatea sistemului în ansamblu. În cauză, Curtea constata ca Comisia superioară, a cărei misiune constă în a emite avize doar în baza rapoartelor institutelor de rang inferior fără a se deplasa la faţa locului s-a mulţumit să respingă această concluzie fără a preciza motivele Fără a contesta competenţa profesională a celor doisprezece medici care alcătuiesc Comisia superioară, care trebuie să aibă o vastă experienţă în medicină în termenii legii Curtea consideră că doar un raport aprofundat dovedit ştiinţific, care includea o soluţie motivată în raport cu eventualele contradicţii între avizele institutelor de rang inferior şi care răspunde întrebărilor adresate de parchet ar fi fost de natură să le inspire justiţiabililor încredere în acţiunea justiţiei şi să asiste organele judiciare în exercitarea funcţiilor lor (mutatis mutandis, Tysiąc împotriva Poloniei, nr. 5410/03, pct. 117, CEDO 2007-IV). Curtea evidenţiază că nici OG nr. 1/2000, nici normele privind procedura de realizare a expertizelor medicale şi a celorlalte acte medico-legale nu includ precizări cu privire la eventualele informaţii obligatorii pe care aceste avize trebuie să le includă. Dacă obligaţia de a motiva actele medico-legale le revenea doar instituţiilor competente să întocmească primele constatări şi rapoarte de expertiză şi nu instanţelor de control, această garanţie care viza consolidarea credibilităţii avizelor şi a eficienţei întregului sistem de expertiză medico-legală este inutilă deoarece acestea au puterea să modifice în totalitate concluziile instituţiilor în cauzăCurtea consideră că obligaţia de motivare a avizelor ştiinţifice este cu atât mai importantă în cauză cu cât, conform dispoziţiilor interne care reglementează expertiza medico-legală, formularea unui aviz de către autoritatea naţională supremă în domeniu – Institutul „Mina Minovici” – împiedică institutele de rang inferior să efectueze noi expertize şi să le completeze pe cele efectuate. Totodată, instanța europeană a mai evidențiat faptul că sistemul intern de expertiză medico-legală trebuie să beneficieze de garanții suficiente de natură să păstreze credibilitatea și eficacitatea, mai ales obligând experții – fie că provin din sectorul public, fie din cel privat – să motiveze avizele și să coopereze cu organele judiciare ori de câte ori este necesar pentru anchetă

Cauza Baldovin împotriva României : “Curtea a mai remarcat că, în conformitate cu dispoziţiile interne privind expertiza medico-legală, formularea unui aviz de către respectiva autoritate naţională supremă în materie de expertiză medico-legală împiedica instituţiile de rang inferior să efectueze expertize noi şi să le completeze pe cele efectuate deja; în final, a subliniat că instanţele naţionale şi justiţiabilii care aveau calitatea de parte la un proces penal privind acuzaţii de atingere adusă dreptului la viaţă nu se puteau prevala, cu titlu de mijloc de probă, de avize ştiinţifice emise de instituţii independente, altele decât instituţiile medico-legale publice enumerate de Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000. Curtea a ajuns astfel la concluzia conform căreia cadrul legislativ instituit de stat pentru reglementarea activităţii de medicină legală nu avea suficiente garanţii împotriva arbitrarului pentru a consolida încrederea justiţiabililor în actul de justiţie şi credibilitatea sistemului în ansamblu”.

Cauza Csoma c. României„Condiţiile în care, la momentul desfăşurării evenimentelor ce fac obiectul prezentei cauze, nu era posibilă efectuarea unei noi expertize în cazul în care I.N.M.L. Mina Minovici emisese un punct de vedere oficial, Curtea a constatat imposibilitatea reclamantei de a ridica, din nou, pe calea unei proceduri, problema existenţei unei erori medicale. Acest aspect pune sub semnul întrebării dacă acţiunea civilă formulată de către reclamantă în contradictoriu cu medicul ar fi fost un remediu efectiv, mai ales având în vedere că raportul de expertiză medico-legală ar fi fost un mijloc de probă esenţial în susţinerea acţiunii sale civile”.

Ceea ce se critica în mod corect sunt, pe de o parte, absența motivării concluziilor proprii, iar pe de altă parte, prevederea conform căreia după ce s-a pronunțat Comisia Superioară nici un alt act expertal nu mai poate fi dispus dacă nu au apărut date medicale noi.

Sunt doar câteva exemple care ne pot conduce la întrebarea: este întotdeauna expertiza medico-legală independentă?


[1] Gheorghe Scripcaru, Vasile Astărăstoae, Călin ScripcaruMedicină Legală pentru Jurișiti, Editura Polirom Iași, 2005
[2] OG nr. 1/2000
[3] Decizia nr. 48/2017 a CCR referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor 172 alin. (5) din Codul de procedură penală și ale art. 20-25 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală
[4] Regulamentul de Aplicare a dispozițiilor Legii 271/2004 privind organizarea activității și funcționarea Instituțiilor de Medicină Legală aprobat prin Hotarârea Guvernului României nr. 774 din 07.09.2000pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 1/2000, privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină Legală cu modificarile ulterioare HG 1204/2002 și Legea 271/2004)
[5] Decizia nr. 143 din 5 octombrie 1999 a CCR, publicată în Monitorul Oficial nr. 585 din 30 noiembrie 1999
[6] Hotărârea nr. 2, din 24.11.2011 a Consiliului Superior de Medicină Legală, Norme metodologice privind activitatea medicului legist în calitate de expert numit de organele judiciare la solicitarea părților.


Prof. dr. Vasile Astărăstoae

Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate