

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în cazul concursului de infracţiuni, dacă instanţa de apel a adăugat la pedeapsa cea mai grea un spor superior fracţiei de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite şi, în consecinţă, a aplicat o pedeapsă rezultantă superioară pedepsei determinate conform prevederilor art. 39 alin. 1 lit. b) C. pen., sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. 1 pct. 12 C. proc. pen. privind recursul în casaţie. În speţă, întrucât nelegalitatea constatată pe calea recursului în casaţie nu presupune chestiuni de apreciere privind individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie şi a înlăturat greşita aplicare a legii, în temeiul art. 448 alin. 1 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., determinând pedeapsa rezultantă conform prevederilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. (Decizia nr. 150/RC din data de 4 aprilie 2017 pronunţată în recurs de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi furt calificat)
Avocat partener Alina Matei
SĂVESCU & ASOCIAŢII
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Monitorizarea inteligentă a dosarelor de instanţă: Monitor Dosare
Lex Discipulo Laus
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.