Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept constituţional
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti

Avocatul Poporului. Întâlnire cu reprezentanții sindicatelor ref. legea salarizării unitare
16.06.2017 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Drept constitutional
JURIDICE - In Law We Trust

Joi, 15 iunie 2017, Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, Ecaterina Mirea, Șef serviciu și Mihaela Enache, consilier, s-au întâlnit cu reprezentanții mai multor sindicate din administrația publică, potrivit unui comunicat al AP.

În cadrul reuniunii, cei prezenți și-au exprimat nemulțumirea față de o serie de reglementări din Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în ceea ce priveşte funcționarii angajați în instituţiile publice din administraţia publică locală și au solicitat APridicarea unei excepții de neconstituționalitate în acest sens, precizând că legea este neconstituțională, deoarece nu este predictibilă și se încalcă principiul constitutional al egalității în drepturi. Reprezentanții sindicatelor au adăugat faptul că vor depune și memorii la sediul instituţiei.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti