Baroul București. Desfășurarea evenimentului „Căi și mijloace de dezvoltare a serviciilor profesionale ale avocaților”
27 iunie 2017 |
JURIDICE.ro
Vineri, 23 iunie 2017, cu ocazia aniversarii Zilei Avocaturii, eveniment marcat de întreaga profesie în 24 iunie 2017, Baroul București a fost gazdă a unei întâlniri la care au participat avocați și invitați din afara profesiei, având ca temă „Căi și mijloace de dezvoltare a serviciilor profesionale ale avocaților“, potrivit unui comunicat al Baroului București.
Evenimentul a fost organizat de Baroul București, în parteneriat cu Uniunea Națională a Barourilor din România, Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților și Universul Juridic.
Printre participanții care au luat cuvântul s-au numărat av. Ion Dragne, Decan al Baroului București, av. Gheorghe Florea, președinte al UNBR, av. Traian Briciu, director al INPPA, av. Claudiu Dinu, lector al INPPA, av. Andrei Săvescu, coordonator al portalului JURIDICE.ro.
În cadrul discuțiilor, accentul a fost pus pe extinderea ariei serviciilor profesionale specifice, în domenii catalogate ca fiind “ de nișă”, precum dreptul sportului, dreptul internetului, soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și instituțiile bancare, arbitrajul, achizițiile publice etc.
Cu aceasta ocazie, av. Gheorghe Florea, a prezentat mesajul adresat avocaților de Ziua Avocaturii.
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro,
detalii aici!