Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul Uniunii Europene
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Afaceri transfrontaliere Dreptul Uniunii Europene Flux informații

CE. Accesul statelor care nu respectă principiile statului de drept la fonduri europene ar putea fi limitat

29 iunie 2017 | JURIDICE.ro

Miercuri, 28 iunie 2017, Comisia Europeană a publicat documentul de reflecție al Comisiei privind viitorul finanțelor Uniunii Europene, propus de comisarii Corina Crețu și Günther Oettinger, potrivit unui comunicat al CE.

Documentul analizează o serie de opţiuni privind colectarea şi cheltuirea fondurilor comunitare, în contextul noii situaţii politice, care include ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, stabilește caracteristicile de bază ale bugetului UE și trasează principalele tendințe și evoluții în domenii de politică esențiale, cum ar fi agricultura și coeziunea. Documentul abordează, de asemenea, chestiuni generale cum ar fi valoarea adăugată a finanțării din partea UE sau corelarea dintre fondurile UE și reformele structurale din statele membre.

Potrivit documentului, se are în vedere chiar limitarea finanțării europene pentru statele membre care nu respectă principiile statului de drept, în contextul în care ieșirea din UE a Marii Britanii are consecințe directe asupra bugetului Uniunii, care trebuie reechilibrat. Opțiunile propuse merg de la reducerea cheltuielilor pentru politicile existente până la majorarea veniturilor.

Corina Crețu, comisar european pentru politică regională: „Este timpul să restructurăm bugetul UE. Haideți să-l simplificăm și să-l facem mai flexibil și haideți să reflectăm, cu ambiție și imaginație, asupra modului în care putem să-l transformăm într-un instrument puternic, care ne va ajuta să înregistrăm un ritm de creștere mai rapid, conlucrând mai strâns ca niciodată, și să nu lăsăm pe nimeni în urmă în această economie globalizată.”

Günther H. Oettinger, comisar european responsabil pentru buget și resurse umane: „Pentru ca Europa să poată face față noilor provocări, trebuie să găsim surse de finanțare. Putem fie să cheltuim mai puțin, fie să identificăm noi surse de venituri. Dar orice am face, fiecare euro investit din bugetul UE trebuie să genereze valoare adăugată și să aibă un impact pozitiv asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor.”

:: Documentul de reflecție ( în limba engleză)

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

Arbitraj comercial

Citeşte mai mult despre , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership  
 

© 2003-2024 JURIDICE.ro
Despre noi  Website map  Servicii  Contact
Privacy  Politica  Utilizare  Publicare  Parteneri