Regulamentul (UE) privind portabilitatea transfrontalieră a serviciilor de conținut online în cadrul pieței interne
30 iunie 2017 | Elena ALBU
În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 168/1 din data de 30 iunie 2017 a fost publicat Regulamentul (UE) 2017/1128 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2017 privind portabilitatea transfrontalieră a serviciilor de conținut online în cadrul pieței interne.
Accesul neîngrădit în întreaga Uniune la serviciile de conținut online furnizate în mod legal consumatorilor în statul membru de reședință al acestora este un factor important pentru buna funcționare a pieței interne și pentru aplicarea eficace a principiului liberei circulații a persoanelor și a serviciilor. Deoarece piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne, care se bazează, printre altele, pe libera circulație a persoanelor și a serviciilor, este necesar să se ia măsuri astfel încât consumatorii să poată utiliza serviciile de conținut online portabile care oferă acces la conținuturi cum ar fi muzica, jocurile, filmele, programele de divertisment sau evenimentele sportive nu numai în statul membru de reședință, ci și atunci când consumatorii se află temporar într-un alt stat membru în scopuri precum vacanțele, călătoriile în interes personal sau profesional sau în cadrul unei mobilități în scop educațional. Prin urmare, ar trebui să fie eliminate barierele care împiedică accesul și utilizarea unor astfel de servicii de conținut online în astfel de cazuri.
Dezvoltarea tehnologică, care a dus la o largă răspândire a dispozitivelor portabile precum laptopurile, tabletele și telefoanele inteligente, facilitează din ce în ce mai mult utilizarea serviciilor de conținut online, oferind acces la acestea indiferent de locația consumatorilor. Cererea din partea consumatorilor de a avea acces la conținut și servicii online inovatoare, nu doar în statul membru de reședință al acestora, ci și atunci când se află temporar într-un alt stat membru, este în continuă creștere.
Consumatorii încheie din ce în ce mai multe contracte cu furnizorii de servicii pentru furnizarea de servicii de conținut online. Cu toate acestea, consumatorii care se află temporar în alt stat membru decât statul membru de reședință al acestora de multe ori nu pot continua să acceseze și să utilizeze serviciile de conținut online la care au dobândit în mod legal dreptul de acces și utilizare în statul membru de reședință.
Prezentul regulament introduce o abordare comună în cadrul Uniunii referitoare la portabilitatea transfrontalieră a serviciilor de conținut online prin asigurarea faptului că abonații la serviciile de conținut online portabile furnizate în mod legal în statul membru de reședință al acestora pot accesa și utiliza aceste servicii atunci când se află temporar pe teritoriul unui alt stat membru decât statul membru de reședință al acestora.
Prezentul regulament nu se aplică în domeniul fiscal.
Prezentul regulament intră în vigoare la 19 iulie 2017.
Consilier juridic Elena Albu
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro