Secţiuni » Secţiuni speciale
Asigurări pentru avocaţiCariere juridiceCărţi juridiceConferinţe juridiceDezbateri juridiceEvenimente juridiceGrile juridiceLawyers WeekProfesionişti
BarouriInternaţionalJurisprudenţă inedită CITRLegal DaysLifeNotariatReviste juridiceSistemul judiciarTop LegalUniversitaria
TOP LEGAL
CorporatePlatinum members
Print Friendly, PDF & Email

Modificarea Regulamentului onorurilor și ceremoniilor militare
30.06.2017 | Alexandru MATEI

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 498 din data de 29 iunie 2017 a fost publicat Ordinul nr. M. 64/2017 pentru modificarea și completarea Regulamentului onorurilor și ceremoniilor militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.63/2013.

Printre modificările ce sunt aduse, enunțăm:

–  onorul militar, în sensul prezentului regulament, se prezintă în cadrul unor ceremonii oficiale centrale sau locale ori în alte situaţii, de regulă cu un detașament de onoare;

– participarea armatei la ceremonii oficiale, altele decât cele prevăzute la art. 7, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale sau altor instituţii de utilitate publică, se aprobă de către șeful Statului Major General pentru garnizoana București, șefii categoriilor de forţe ale armatei sau comandanţii comandamentelor de armă, pentru celelalte garnizoane:

– militarii sosiţi din misiuni multinaţionale sunt întâmpinaţi de reprezentantul ministrului apărării naţionale, al șefului Statului Major General, al comandantului Comandamentului Forţelor Întrunite, precum și al șefului statului major al categoriei de forţe a armatei sau al comandantului comandamentului de armă;

– în cadrul ceremoniilor militare, în timpul intonării imnurilor naţionale, precum și la apropierea drapelului de luptă, militarii acoperiţi salută – cei aflaţi în formaţie iau poziţia «drepţi» -, preoţii militari îmbrăcaţi în uniforma clericală militară iau poziţia «drepţi» fără să salute, militarii activi și în rezervă îmbrăcaţi în ţinută civilă se descoperă și duc mâna dreaptă la piept, în dreptul inimii; fac excepţie de la regulile stabilite anterior operatorii mass-media, personalul destinat pentru intervenţie în cazuri de urgenţă și personalul destinat asigurării securităţii activităţii.

Avocat Alexandru Matei
SĂVESCU & ASOCIAȚII


Aflaţi mai mult despre , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.