Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Perimarea executării silite în reglementarea noului și vechiului Cod de procedură civilă. Modalități de invocare și efecte. Practică și doctrină relevantă
03.07.2017 | Valentin-Viorel RĂDOI

Secţiuni: Content, Procedură civilă, RNSJ, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust
Valentin-Viorel Rădoi

Valentin-Viorel Rădoi

Scurtă introducere

Perimarea executării silite este una dintre cele mai energice sancțiuni pe care legiuitorul a prevăzut-o pentru un creditor care apare ca nefiind diligent în dosarul de executare silită.

Cu toate acestea, instituția perimării executării silite a suferit modificări substanțiale pe NCPC, avantajoase pentru creditor, devenind astfel aproape inoperantă.

Raportat la numărul relativ mare de dosare de executare silită încă existente pe rolul executorilor judecătorești, considerăm că este de interes această analiză comparativă.

Vom prezenta în articolul de astăzi, analiza reglementării pe vechiul Cod de procedură civilă, urmând să revenim cu analiza aferentă noului Cod de procedură civilă într-o analiză separată ulterioară.

1. Perimarea executării silite conform vechiului Cod de procedură civilă

Art. 389 alin. (1) VCPC menționează: “Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei.

Alin. (2) vine și cu o circumstanțiere a termenului de la care începe să curgă perimarea în cazul în care aceasta este suspendată: de la încetarea suspendării.

II.A Persoanele care pot cere suspendarea executării. Termenul de la care începe să curgă perimarea

Se pune întrebarea firească: cum putea/poate fi operantă suspendarea executării silite și care sunt persoanele cărora legea le recunoaște dreptul de a putea suspenda (sau a putea cere suspendarea) executării silite?

Într-o primă opinie, suspendarea executării silite putea fi dispusă în baza textelor exprese reglementate pe vechiul Cod doar de instanța de judecată pentru motive temeinice conform art. 403 VCPC, nefiind o măsură lăsată la dispoziția creditorului.

În doctrină[1], într-o altă opinie, s-a apreciat că suspendarea ar putea fi acordată de către creditor, fiind legală, cu mențiunea că  acel creditor care a acordat suspendarea executării silite  trebuie, așadar, să fie diligent și să reînceapă executarea înainte de expirarea termenului de perimare, care în acest caz specific, va trebui să fie calculată de la data când a intervenit suspendarea.

Pe de altă parte, în practică, s-a dispus printr-o decizie[2] pronunțată în recurs că nu există reglementată legal suspendarea executării silite, la cererea creditorului, astfel încât perioada de peste 1 an în care executorul nu a mai efectuat acte de executare echivalează practic cu o desistare a creditorului din urmărirea silită, fiind pe deplin operabilă perimarea executării silite pentru lipsa de diligență a creditorului.

Într-o altă decizie pronunțată de Tribunalul Mehedinți[3] s-a menționat că dispozițiile art. 389 alin. (2) (termenul de perimare curge de la suspendare) Cod procedură civilă operează în toate situațiile, indiferent de modalitatea în care s-ar fi suspendat executarea silită (inclusiv la cererea creditorului) deoarece legiuitorul nu distinge. În situația în care legiuitorul a dorit să excepteze această formă de suspendare a executării silite de la plecarea dispozițiilor legale generale a făcut-o în mod expres, cum este cazul prescripției, art. 405 indice 1 alin. (2) Cod procedură civilă, unde se menționează că prescripția NU se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului urmăritor.

Pe de altă parte, interpretarea art. 405 indice 1 alin. (2) VCPC din partea Tribunalului Mehedinți ar putea să pară puțină excesivă, putându-se menționa, în opinia noastră, că textele legale anterior menționate se pot corobora și astfel vechiul Cod acordă implicit dreptul creditorului urmăritor de a dispune suspendarea executării silite.

II.B Modalități de întrerupere a cursului perimării. Executarea prin poprire

II.B.1 Modalitatea în care perimarea poate fi lipsită de efecte juridice poate fi dată  efectuarea de acte de executare la o diferență  între ele de maxim 6 luni.

Desigur, au fost discuții atât în doctrină cât și în jurisprudență asupra a ceea ce se poate defini ca fiind act de executare, fiind opinii în sensul în care actele emise de către executorul judecătoresc și anume adrese de înființare poprire, adrese prin care se solicită informații de la diverse instituții ale statului sau persoane fizice/juridice, sunt acte de natură să întrerupă cursul perimării executării silite.

O definiție a noțiunii de „act de executare” ar putea fi apreciată foarte ușor dacă avem în vedere dispozițiile art. 388 C. pr. civ., conform cărora „Pentru toate actele de executare pe care le efectuează, executorul judecătoresc este obligat sa încheie procese-verbale dar lucrurile în practică s-au dovedit a nu fi așa facile precum par.

II.B. 2 De la incidența perimării există reglementată o excepție prevăzută de art. 390 alin. 1 VCPC: dispozițiile art. 387 și 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviințează executarea fără somație. În această situație putem găsi executarea silită prin poprire reglementată de art.  454 VCPC.

Chiar și așa, în cazul executării silite prin poprire există unele neclarități cu privire la anumite efecte care ar trebui să fie îndeplinite ca urmare a executării silite prin poprire.

Există conturată o primă opinie conform căreia atâta timp cât s-a emis adresa de înființare poprire, nu mai poate fi adusă în discuție perimarea executării silite, fiind incident art. 390 VCPC.

În jurisprudență s-a apreciat că „specificul executării silite în forma popririi împiedică perimarea, efectuarea actelor de executare silită implicând îndeplinirea obligațiilor legale de către terțul poprit, precum și față de obiectul popririi, respectiv bunurile viitoare, disponibilitățile cu care contul bancar poprit poate fi alimentat în timp. Neformularea unei cereri de validare a popririi nu echivalează cu renunțarea la executare silită, întrucât atare cerere este formulată atunci când se constată culpa terțului poprit în îndeplinirea obligațiilor legale; or, lipsa disponibilităților în contul poprit se datorează faptelor şi actelor debitorului poprit, neputând fi imputată terțului poprit”.[4]

Într-o altă hotărâre s-a apreciat că „în acest sens, instanța retine că ultimul act de executare 1-a constituit adresa de înființare a popririi din 23.03. 2007 care nu a fost urmat de alte acte de executare până în prezent. Potrivit art. 454 alin. (1) din Codul de procedură civilă, poprirea se înființează fără somație, iar conform art. 390 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dispozițiile referitoare la perimarea executării silite prevăzute de art. 389 din Codul de procedură civila nu se aplică în cazurile în care legea încuviințează executarea silită fără somație».[5]

Într-o a doua opinie, se raportează adresa de înființare poprire la un efect minimal pe care ar trebui să îl aibă aceasta și anume cel puțin un răspuns de la terțul poprit prin care să confirme că a dat curs popririi.

O a treia opinie împărtășită de instanțe, deși nu am observat un număr ridicat de astfel de motivări, este și cea mai exigentă în sensul în care contează finalitatea pe care o are adresa de înființare poprire.

În această logică, nu este de ajuns să se emită/trimită o adresă înființare poprire pentru conturile unui debitor la o bancă și unitatea bancară să îi răspundă, ci poprirea să și aibă efecte în sensul în care să se recupereze efectiv sume de bani din procedură.

Într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța[6], instanța de recurs a reținut că pentru a fi aplicabilă excepția prevăzută de art. 389 alin (1) Cod procedură civilă este necesar ca poprirea să fie efectivă adică să fie urmată de acte de executare. Aceasta pentru că în cazul popririi nu se poate afirma că nu operează perimarea ci doar că aceasta nu operează de la data emiterii somației, urmând a fi verificată regularitatea actelor de virare a sumelor de către terț. În ipoteza în care terțul nu își îndeplinește obligația de plată, ca în cauza de față, este necesară efectuarea de acte de executare la 6 luni, pentru că în caz contrar intervine perimarea. Astfel, dacă terțul nu virează lunar sumele datorate nu există un element de continuitate care să se opună instituției perimării fiind necesar ca din partea creditorului să existe manifestarea de voință a continuării executării. În aceste condiții, instanța a reținut că cererea de recurs este întemeiată, iar în prezenta cauză a intervenit perimarea executării silite dat fiind că de la data înființării popririi din 19.03.2014 și până la data de 26.11.2014 nu au mai fost efectuate acte de executare.

II.B.3 În final, trebuie clarificat care este efectul pe care îl are adresa de stăruință din partea creditorului, care este făcută periodic astfel încât să fie înăuntrul termenului de 6 luni.

Trecând peste faptul că, în opinia noastră, atâta timp cât creditorul a învestit prin cererea de executare silită executorul cu anumite solicitări (de ex. poprirea conturilor, poprirea părților sociale, poprirea veniturilor, etc) nu ar trebui să mai facă nimic până când nu îi este solicitat expres de către executorul judecătoresc, rămâne întrebarea: cererea de stăruință este sau nu un act de natură să ducă la întreruperea perimării executării silite?

Dacă s-ar considera că stăruința nu este un act întrerupător, această teorie ar putea avea la bază imposibilitatea creditorului de a efectua acte de executare, executorul judecătoresc învestit fiind singurul în măsură să facă astfel de demersuri procesuale.

Nu putem fi de acord cu opinia exprimată conform căreia aceasta practică a unor creditori are ca scop șicanarea debitorului (care din varii motive nu își îndeplinește de bună voie obligația stabilită prin titlul executoriu) si perpetuarea la nesfârșit a unei situații care ar putea fi foarte bine finalizată, dacă creditorul ar dori cu adevărat realizarea dreptului recunoscut prin titlu ce se execută, prin formularea unei simple plângeri, pusă la dispoziție de legiuitor prin art. 53 din Legea nr. 188/2000 sau prin introducerea unei contestații la executare conform prevederilor art. 399 alin. (1) teza finala C. pr. civ.[7].

O altă opinie exprimată în doctrină, căreia ne și raliem, a menționat însă că pornind de la regula conform căreia atunci când „tace” norma specială se completează cu norma generală (în acest caz, înscrisă în art. 249) înseamnă că și termenul de perimare a executării silite se poate întrerupe prin îndeplinirea de către cel interesat a unui act necesar pentru executare (ex.: creditorul solicită organului de executare continuarea executării)[8].

Într-o altă opinie, s-a apreciat că deși prin art. 389 C. proc. civ. se cere ca, pentru înlăturarea perimării, un act de executare să fie urmat de un alt „act de urmărire”, e totuși suficient ca creditorul să-și fi manifestat diligența. Dacă, deci, spre a lua un exemplu, somația nu a fost urmată în termen de 6 luni de un alt act de urmărire -sechestrul asigurător- din neglijența organului de executare, este îndestulător ca creditorul să fi depus stăruința necesară, făcând cerere pentru continuarea executării. În acest caz, deși un nou act de executare nu a intervenit, socotim că cererea creditorului, constituind un act de procedură, a întrerupt perimarea executării, la fel cum se întrerupe și perimarea acțiunii, potrivit art. 249 C. proc. civ.[9].

Într-o altă hotărâre, s-a constatat că nu intervine perimarea de drept a executării în situația în care, înainte de împlinirea termenului de 6 luni de la ultimul act de executare, creditorul formulează cerere de continuare a procedurii de executare silită, cerere care constituie act de urmărire.[10] 

Considerăm că instanțele ar trebui să dea eficiență acestor cereri de stăruință mai ales  dacă sunt solicitate demersuri concrete a fi efectuate de către executorul judecătoresc: de exemplu interogări la DITL, CASS, INEP, OCPI, ANAF, etc., nefiind echitabil a fi penalizat creditorul, până la urmă singurul care suferă o pagubă efectivă cel puțin prin întârzierea recuperării sumelor de bani restante, pentru lipsa de acțiune/diligență din partea executorului judecătoresc.

II.C Modalitățile de invocare sau calea pe care trebuie să fie invocată perimarea executării silite.

Acest subiect putem spune că este unul controversat în practică, soluțiile fiind din cele mai diferite.

II.C.1 Perimarea se poate invoca doar pe calea contestației la executare, în interiorul termenului de 15 zile aferent contestației la executare.

În susținerea acestei prime teorii, se merge pe ideea că perimarea ar fi o veritabilă excepție și ar trebui să fie invocată prin intermediul contestației la executare în interiorul termenului de 15 zile de la data la care s-a luat act de următoarele acte de executare, ulterior împlinirii termenului de 6 luni necesar intervenirii perimării.

Practic, dacă nu s-ar formula contestație la executare în baza art. 399 și urm. în termenul legal, contestatorul nu ar fi în termenul de invocare nici a perimării fiind tardiv formulată contestația la executare ca și orice alte apărări pe care acesta le putea face împotriva actului contestat în cuprinsul contestației la executare.

În doctrină, s-a apreciat că « întrucât perimarea operează de drept, la împlinirea termenului de 6 luni de la data săvârșirii unui act de executare, organul de executare nu mai poate continua executarea. Dacă totuși o face, actele de executare săvârșite după intervenirea perimării, pot fi anulate pe calea contestației la executare ».[11]

Curtea de Apel Târgu Mureș, analizând implicit și această problemă de drept, a stipulat într-o minută[12] că „Cererea prin care se solicită anularea unor acte de executare ca efect al perimării executării este o contestație la executare și este supusă taxei judiciare de timbru, conform art. 10 din OUG nr. 80/2013. În argumentare s-a precizat că cererea prin care se solicită anularea unor acte de executare ca efect al perimării executării este o veritabilă contestație la executare și se timbrează ca atare, conform art. 10 alin. (2) din OUG nr. 80/2013. Art. 9 alin. (2) lit. d) din OUG nr. 80/2013 este aplicabil doar în cazul perimării judecății, nu și al perimării executării, în condițiile în care cererile în materia executării silite sunt prevăzute distinct de art. 10 din OUG nr. 80/2013”.

Aceasta este, în opinia noastră, soluția corectă și cea mai argumentată din punct de vedere al textelor legale în vigoare.

Dacă am da o altă interpretare, ar putea să fie pusă în sarcina creditorului, obiectivul urmăririi la infinit a legalității actelor de executare anterioare și debitorul să stea în pasivitate până în momentul în care consideră el oportun, pe baza unor motive subiective sau nu, să formuleze cererea de chemare în judecată, având șansa practic să atace retroactiv actele pe care nu le-a contestat în termenul legal, prin intermediul contestației la executare. Pentru că acesta ar fi, în final, efectul pe care ar putea să îl obțină.

II.C.2 Cererea în constatare perimare poate fi/este o acțiune distinctă, de sine stătătoare iar perimarea de drept poate fi invocată pe cale separată, fără a fi legată de termenul contestației la executare.

În contrapartidă, se susține că cererea de constatare a perimării este o veritabilă cerere de chemare în judecată care nu se supune regulilor/termenelor contestației la executare.

Unul dintre argumente ar fi faptul că instituția perimării este prevăzută  la art. 389 și urm. și nu la art. 399 și urm care reglementează contestația la executare și care impune necesitatea termenului de 15 zile de la luarea la cunoștință a oricărui act de executare contestat. S-ar putea considera că avem de-a face cu o veritabilă acțiune de sine stătătoare, care se poate introduce și pe cale separată, care în final are ca obiect constatarea sau infirmarea unei situații expres prevăzute de legiuitor: perimarea de drept sau nu dosarului de executare din culpa creditorului.

Mai mult decât atât, instanțele rețin  că debitorul sau chiar instanța poate invoca oricând excepția perimării fiind de ordine publică atâta timp cât chiar prevederea este că se perimă de drept, sancțiunea nefiind condiționată de calea procedurală aleasă și nici nu pot fi aplicate prin analogie în cazul cererii de constatare perimare regulile din cazul contestației la executare.

Este de remarcat că perimarea, ca și instituția de drept de bază din care rezultă conform art. 248 și urm., se poate constata din oficiu sau la cererea părții interesate. Diferența esențială este evidentă, în sensul în care instanța era deja învestită cu judecarea unei cereri de chemare în judecată care a fost suspendată și ulterior lăsată în nelucrare din culpa reclamantului.

În motivarea celor de mai sus, în jurisprudență și doctrină s-a considerat că excepțiile absolute pot fi invocate de către părți, de procuror, dacă participă la proces, sau de către instanță din oficiu, în orice fază a procesului, chiar și direct în apel sau în recurs (în acest ultim caz numai dacă, potrivit art. 162 C. pr. civ. nu este nevoie de verificarea în afara dosarului a împrejurărilor de fapt). Renunțarea părților de a se prevala de o asemenea excepție este inoperantă.

II.D. Efectele constatării perimării executării silite

Efectele perimării executării silite sunt unele care pot fi destul de neplăcute pentru creditor sau pot fi atenuate prin interpretarea dată de unele unele instanțe.

În opinia cvasimajoritară, dacă se va constata că executarea silită este perimată, aceasta va fi desființată. 

Legiuitorul nu menționează posibilitatea de a se anula în parte, executarea silită dar există de asemenea o practică, destul de numeroasă, a instanțelor care anulează actele de executare ulterior constatării perimării executării silite.

Dacă de exemplu, în perioada 01.01.2016-07.06.2016 nu s-au făcut acte de executare și se efectuează ulterior acestei date, instanța dispune anularea tuturor actelor de executare începând cu data de 01.01.2016.

Evident că acest aspect are multiple implicații dar cu o importanță deosebită pentru creditor inclusiv sub aspectul prescripției executării silite și a termenului general de prescripție de 3 ani, la care trebuie să fie permanent în gardă.

Este corectă în opinia noastră această interpretare, raportat, cu titlu de exemplu, la efectele actului de adjudecare în cadrul unei executări silite.

Dacă s-ar merge pe principiul că se desființează toate actele de executare, ar trebui să se revină la situația anterioară și pentru adjudecatar, care ar fi astfel pus în situația de a-și pierde dreptul de proprietate fără a avea vreo culpă de vreun fel și fără a-i fi dată posibilitatea de a se apăra.

De altfel, interpretarea dată de instanțele de judecată a anticipat oarecum prevederea din noul Cod de procedură civilă referitoare la efectele constatării perimării executării silite.

Concluzionând, pe vechea reglementare, perimarea executării silite era una dintre cele avantajoase și energice apărări în favoarea debitorului, care avea consecințe negative pentru creditor putând duce, în final, la imposibilitatea continuării executării silite.


[1] V.M. Ciobanu, G. Boroi, T. Briciu,  Drept Procesual Civil, Ediția 5, Editura CH Beck, 2011.
[2] Decizia nr. 87/2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, nepublicată.
[3] Decizie nr. 127/R Pronunțată în dosarul 17096/225/2014.
[4] C.A. București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 477/R/2006, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 2006, p. 1005.
[5] http://portal.just.ro/204/Lists/Jurisprudenta/DispForm.aspx?
[6] Dosar nr. 6845/256/2015 conform http://portal.just.ro/118/Lists/Jurisprudenta/DispForm.aspx?ID=536.
[7] https://www.juridice.ro/100950/perimarea-executării-silite-participarea-creditorului-la-procedura-de-executare-silită-și-principiul-disponibilității.html
[8] TĂBÂRCĂ Mihaela, BUTA Gheorghe, Codul de Procedură Civilă din 15-sep-2008, Universul Juridic.
[9] S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, Tratat de executare silită, Editura Lumina Lex, 2001, p. 241.
[10] București, Secția a V-a civilă, decizia nr. 399/2007, conform C. Nica, Executarea silită. Practică judiciară, Editura Hamangiu, 2008, p. 340.
[11] TĂBÂRCĂ Mihaela, BUTA Gheorghe, Codul de Procedură Civilă din 15-sep-2008, Universul Juridic.
[12] http://portal.just.ro/43/Documents/Minute/MINUTA.2015.12.04-05.CIVILA1.pdf


Avocat Valentin-Viorel Rădoi

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti