Ziua internațională a ziaristului sportiv
2 iulie 2019 | Cristian JURA, Daniela NICULCEA
2019: Ziua internațională a ziaristului sportiv este marcată, anual, la data de 2 iulie.
2018: Ziua internațională a ziaristului sportiv (International Sports Journalists’ Day) este marcată, în fiecare an, la 2 iulie, pentru a celebra înființarea Asociației Internaționale a Presei Sportive (AIPS) și pentru a evidenția realizările, precum și rolul jurnaliștilor sportivi din întreaga lume.
Înființarea AIPS avut loc la Paris, la 2 iulie 1924, și a reunit 80 de reprezentanți din 18 state, printre care și România, sub președinția lui Henry Pate, reprezentant al guvernului Franței, în calitate de Înalt Comisar pentru Educație Fizică și Sport.
Cu prilejul primei reuniuni, a fost elaborat și statutul AIPS, potrivit căruia, AIPS își propune „apărarea intereselor ziariștilor sportivi, strânsa colaborare pentru progres și educație, îndeplinirea misiunii de fraternitate și pace între oameni și popoare.”
Jurnalismul sportiv a cunoscut o ascensiune remarcabilă în mass-media începând cu 1950-1960. De atunci, au apărut nenumărate publicații, posturi de radio și televiziuni dedicate exclusiv sportului. Din domeniul presei scrise, câteva titluri care au marcat istoria jurnalismului sportiv sunt L’Equipe din Franța, Gazzetta dello Sport din Italia, franciza americană Sports Illustrated și Sporting News (SUA).
Ce este important de precizat este faptul că jurnalismul sportiv nu se rezumă doar la relatări și statistici competiționale, ci poate contribui la asigurarea păcii și bunei înțelegeri între națiunile implicate în diverse întreceri. Astfel, cu prilejul Zilei internaționale a ziaristului sportiv, se organizează conferințe și simpozioane menite să accentueze rolul jurnalistului sportiv în mass-media, precum și numeroase competiții sportive la care participă jurnaliști.
România este afiliată AIPS din decembrie 1927, când a fost înființată Asociația Presei Sportive din România (APS), al cărei președinte este Dumitru Graur, reales în funcție la 16 mai 2015, pentru un mandat de patru ani.
Web-site-ul oficial al campaniei este: aipsmedia.com/.
* Legal Days este un proiect dezvoltat de prof. univ. dr. Cristian Jura cu susținerea Societății de Științe Juridice
Prof. univ. dr. Cristian Jura
Daniela Niculcea, Facultatea de Drept, Universitatea din București, Internship Societatea de Științe Juridice (SSJ)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro