Hop şi Curtea de Conturi să încalce autoritatea ANAF
3 iulie 2017 | Daniel UDRESCU
Daniel Udrescu
Judecătorii nu mai permit derapaje ce duc la încălcarea unor principii şi îngroapă noua găselniţă a Curţii de Conturi în controlul efectuat la ANAF în ceea ce priveşte procedura de reîncadrare în activităţi independente a tranzacţiilor imobiliare din patrimoniul personal. Curtea de Conturi trebuie să înveţe să facă solicitări către Parlament în clarificarea unor chestiuni neclare, nu să se erijeze în organ legislativ, sau de interpretare a legislaţiei fiscale.
De curând, Curtea de Conturi a efectuat un control la ANAF Sectorul 1, identificându-mi un client pentru care am fost notificat de ANAF pentru verificarea tranzacţiilor imobiliare din patrimoniul personal şi forţând ANAF să efectueze controale retroactive pentru impozit pe venit net de 16% (echivalentul impozitului pe profit de 16%), cu reclasificare din patrimoniul personal în activităţi independente. Personal, am efectuat diverse calcule să văd cât este de expus clientul şi am constatat că ANAF are de restituit TVA, atunci când se face compensarea cu impozitul din venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, care are un statut special în Codul fiscal. Problema nu era aceasta, ci încadrarea eronată a tranzacţiei, care reîncadrată va genera dobânzi şi penalităţi, ce trebuie calculate, apoi făcută o cerere de compensare, la care chiar dacă se obţin dobânzi, mai rămâne pentru stat valoarea penalităţilor obţinute dintr-o tranzacţie încadrată eronat de notari. Chiar dacă diferenţele nu sunt substanţiale în majoritatea tranzacţiilor, între cele două tipuri de impozite, Camera Notarilor, care a informat notarii, nu a înţeles că adresele emise de ANAF nu au nici o valoare, ceea ce înseamnă că EMITENTUL ca instituţie nu are nici valoare, sau onoare sau cuvânt!!! Drept pentru care Camera Notarilor să nu se mai adreseze ANAF, decât să solicite să se desfiinţeze serviciul metodologie din cadrul ANAF, care dezinformează în loc să informeze.
Prezentam aici, o serie de trei articole, rezolvate negativ de ANAF, chiar dacă legislaţia este cât se poate de clară şi motivarea din această sentinţă analizată trimite la principii emise de Curtea Europeană de care ANAF trebuie să ţină seama în baza art 11.11 Cod fiscal. Apoi văd că recomandarea făcută într-unul din articole:
„la articolul 111, se poate clarifica TRANSFORMAREA DE CATEGORIE cu un set de reguli care transformă patrimoniul personal în patrimoniul afacerii cu trimitere la impozitarea veniturilor obținute din transferul bunurilor imobile din patrimoniul afacerii, ce vor fi impozitate conform regulilor prevăzute art. 67 – Venituri din activităţi independente,”
a fost preluată integral de ANAF în proiectul Grindeanu, fără să fiu contactat pentru drepturi de autor!!! Articolele prezentau însă un aspect critic, faptul că substanţa tranzacţiei nu are bază legală de transformare a unei categorii de venit din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, care are un statut special în Codul fiscal, în venit din activităţi independente, care este o altă categorie de venit.
Un alt client, care mi-a trimis o adresă de mulţumire pentru sprijinirea sa în cauza pe care o avea, mi-a trimis şi soluţia prin care Tribunalul Ilfov, Secţia Civilă, în dosarul 3449/93/2014*, a pronunțat Decizia 2161/2016 având ca obiect anulare act administrativ emis de CAS Ilfov, probabil tot la eminenta recomandare a Curţii de Conturi Ilfov.
Reclamanţii au realizat venituri din tranzacţii imobiliare, pentru care CAS Ilfov a solicitat plată cu titlul de contribuţii la fondul asigurărilor de sănătate. Spuneam aici că venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal are un statut special în Codul fiscal. Ce este cu adevărat excepţional în motivarea doamnei judecător Alina Dumitrescu nu este faptul că venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal nu era prevăzut expres de Legea 95/2006 ca fiind venit pentru care se datorează FNUASS, nici faptul că reclamanţii aveau obligaţia plăţii contribuţiei sociale de sănătate chiar în lipsa unui contract de asigurare, ci trimiterea la la art. 69, art. 77-79 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor administrative.
Dar poate nici acest aspect nu este relevant în situaţia de faţă, cât este faptul că un judecător a confirmat că adresa 1887560/2013 exprimă poziţia ANAF şi faptul că, chiar dacă nu este act administrativ, este opozabil acestei instituţii. Scriam în articolele menţionate că sute, dacă nu mii de adrese (Cabinet Udrescu a trimis minim 100 pentru clienţii care doreau predictibilitate şi siguranţa consilierii fiscale primite – adică hai să scriem şi la ANAF să obţinem o adresă pe numele clientului, opozabilă ANAF) au primit răspunsuri de la ANAF în sensul menţionat de doamna Judecător, care bate obrazul ANAF:
„Persoanele fizice care obţin venituri din livrarea de bunuri imobile nu se regăsesc în categoria veniturilor pentru care se datorează contribuţii de asigurări sociale de sănătate sau contribuţie la fondul naţional de pensii.
În consecinţă, reclamanţii nu aveau obligaţia depunerii declaraţiei de venit pentru tranzacţiile imobiliare întrucât potrivit art. 77 ind. 1 şi ind. 3 din Legea nr. 571/2003 impozitul pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal se calcula, se încasa şi se declara de notarul public.”
Şi uite aşa scapă Camera Notarilor de ruşinea că nu a ştiut ce să facă!!! Întrebarea care rămâne este, între Curtea de Conturi şi ANAF cine are mai mult creier să cedeze unei aberaţii, care se va sfârşi jalnic, dar care va umple iar instanţele de acţiuni ce vor fi condamnate la CJUE, unde ne spălăm rufele murdare de incompetenţa unor funcţionari, dar şi de laşitatea mediocră a domnului Badea Leonardo, preşedintele Comisiei buget, finanţe, care mi-a remis răspunsul MFP (cam similar cu decizia bazată pe răspunsul criminalului, trimisă de un judecător victimelor), de parcă nu el ar fi avut competenţa de clarificare a legii. Citez din adresa mea oficială cu CC şi la Chestorul Camerei Deputaţilor (unde am primit un răspuns de la o persoană cu atribuţii legilative de clarificare a legii, dar nedemnă de responsabilitatea pentru care a fost investită), pentru că după 3 schimburi cu Comisia şi alte zeci cu MFP şi ANAF, problema nu este nici măcar adresată corect:
„M-am adresat Comisiei pentru că are răspundere pentru reglementarea sistemului de taxe şi impozite. I-am adus la cunoştintă o reglementare care nu este clară. Este răspunderea Comisiei să o discute, să cheme ANAF şi MFP la discuţii.”
Revenind la soluţia excepţională a doamnei Judecător Alina Dumitrescu aceasta a închis definitiv conflictul ANAF cu Curtea de Conturi cu privire la adresa ANAF 1887560/2013. Se menţionează că deciziile CAS Ilfov şi Decizia Curţii de Conturi Ilfov nr. 10/2014 încalcă exigenţa previzibilităţii legii, confirmată de jurisprudenţa CEDO (Cauza Rotaru v. România), aceasta impunând ca autorităţile publice să normeze relaţiile sociale prin adoptarea de acte normative care să intre în vigoare după trecerea unei anumite perioade de timp, astfel încât să permită oricărei persoane să poată recurge la consultanţă de specialitate şi să-şi corecteze conduita (ce vorbe frumoase pentru penibila doamna Ministru Olguţa Vasilescu, care le spune Parlamentarilor că sunt slab pregătiţi şi vrea modificarea art. 4 Cod fiscal la 3 luni de promovare a legii – doamnă Ministru faceţi-vă treaba pentru care aţi fost numită, respectaţi-ne, administraţi şi nu mai daţi legi, că sunteţi executiv, adică administratori, fără putere legislativă şi lăsaţi legislativul să legifereze). Curtea de la Luxemburg a impus instituţiilor europene, din motive de securitate juridică, OBLIGAŢIA de a avertiza operatorii economici, de o manieră clară şi precisă, atunci când intenţionează să se îndepărteze de o anumită practică în anumite domenii de activitate, cu scopul ca destinatarii normelor să nu resimtă şocul unor schimbări imprevizibile, ce i-ar putea vătăma (Ordonanţa Preşedintelui Curţii – cauza C-152/88 R, Sofrimport v. Cmisia, 1988) în mod constant, această instanţă europeană sancţionând nerespectarea principiului previzibilităţii, declarând nule actele emise/adoptate în aceste condiţii, cu motivaţia că sunt abuzive, lipsind destinatarii acestora de posibilitatea de a lua la cunoştinţă de ele într-un termen rezonabil şi de a-şi adapta conduita în funcţie de schimbările aduse de acestea (Hot. CEJ cauza 368-89 Crispoltoni v. Fattoria Tabacchi di Cita di Castello, 1991).
Nu pot decât să o felicit pe doamna Judecător. Sunt impresionat şi de soluţia cu privire la accesorii ce face trimitere indirect la principiul proporţionalităţii. Art 45 CPF spune că actul administrativ fiscal produce efecte de la comunicare şi atâta timp cât deciziile de impunere sunt lunare, sau trimestriale sau semianuale sau anuale, organul fiscal avea posibilitatea efectivă de a emite decizii (Declaraţia 208 identifică impozite pe CNP, raportul 394 identifică TVA între plătitori de TVA, etc., toate unelte în curtea ANAF). Cu alte cuvinte, TOATE deciziile de impunere din Contenciosul Administrativ din 2010 până azi, la care s-au calculat impozite, dobânzi şi penalităţi retroactive încalcă art. 45 CPF, dobânzile putând fi calculate numai pentru perioada rezonabilă în care organul putea emite decizia de impunere pe baza datelor pe care le avea.
Poate că nu ar fi rău ca toate inadvertenţele acestor principii (securitatea raporturilor juridice) atât fiscale cât şi penale să fie reverificate şi legislaţia să fie corelată între recuperarea (corectă) a creanţelor bugetare şi pedepsirea infractorilor. Ori în ceea ce priveşte pe aşa zişi infractori economici, consider că instituţiile statului cu rol de control şi coercitiv ar trebui să dezvolte acţiuni susţinute coerent de legea în materie, în care funcţionează, nu să distrugă un agent economic pe baza unor simple supoziţii şi implicit care este o sursă de venit la bugetul statului.
Concluzia care se desprinde în mod evident este că, insecuritatea juridică din ţara noastră atinge cote alarmante, iar acest fenomen conduce inevitabil la afectarea economiei naţionale.
