Cristian Bălan: Drumul spre magistratură ar trebui să treacă prin viaţă, nu neapărat printr-o altă profesie
5 iulie 2017 | Cătălina-Elena CRISTEA
Cătălina-Elena Cristea
Cristian Bălan
Cătălina-Elena Cristea: Mulţumesc, stimate domnule judecător Cristian Bălan pentru acest interviu. Ce v-a determinat să alegeţi Facultatea de Drept? Au mai fost şi alte opţiuni?
Cristian Bălan: Mulţumesc pentru invitaţie.
Nu. Dintotdeauna am vrut să merg la Facultatea de Drept şi să devin avocat. Cunoscând acum lumea juridică, realizez că pe atunci nu ştiam ce presupune profesia la care visam. Vedeam avocaţii dintr-o perspectivă nu tocmai apropiată de realitate, ci doar urmărind clasicele filme americane în care avocatura este faimă şi succes, muncă şi câştig pe măsură, aşa că acela era modelul pe care îl admiram, crezând că într-o zi voi ajunge acolo. Eram copil. Şi îmi plăceau filmele americane. Facultatea de Drept am terminat-o, am lucrat într-un cabinet de avocatură încă din anul 3, dar, păşind uşor în peisajul juridic, am avut posibilitatea de a analiza toţi actorii acestui spaţiu şi aşa m-am gândit la INM.
Alte opțiuni nu am luat în considerare. Apreciez majoritatea profesiilor, dar nu m-am văzut vreodată lucrând în afara dreptului, deşi nu am avut jurişti în familie.
Cătălina-Elena Cristea: Ce materii/profesori v-au plăcut în facultate?
Cristian Bălan: În facultate cel mai mult am fost atras de proceduri, fără a face prea mult diferenţa între ele. Îmi plăcea procesul, modul de organizare a fiecărei activităţi.
În anul 3 mergeam aproape în fiecare zi în sala de judecată, aşa că abia aşteptam cursurile şi seminarele de Procedură Penală, pentru a înţelege ce am văzut sau pentru a concepe noi soluţii pentru problemele pe care le vedeam.
În anul 4, am descoperit Procedura Civilă, care, personal, mi s-a părut mai uşor de mânuit şi de înţeles decât cea penală, pentru că punea mai puţine probleme şi, după un an de mers în instanţă, eram familiarizat cu multe dintre instituţiile procesuale cu care urma să mă întâlnesc. Spun că nu pune la fel de multe probleme, luând în considerare întreg ansamblul de aplicare al dreptului civil şi al celui penal, în general. Este de departe observabil că sunt structuri diferite, care analizează indivizii, ca subiecte de drept, relaţionările între ei, ca raporturi juridice, dar şi instituţiile cu care se confruntă în moduri total diferite. De ce? Pentru că ating puncte cărora perspectiva le dă o altă valenţă. De aceea spus că Procedura Penală mi-a oferit ocazia să-mi pun mai multe întrebări, să caut mai multe răspunsuri.
Tot anul 4 mi-a dat posibilitatea de a studia Criminalistica, pe care am văzut-o ca pe o continuare şi o aplicare a Procedurii Penale, oferind o serie de exemple prin care se concretizau instituţii studiate în anul anterior.
În privinţa profesorilor, nu cred că pot face o alegere. Fiecare mi-a oferit posibilitatea de a învăţa şi fiecare mi-a dat ocazia de a evolua, îndrumându-mi paşii către cel care sunt acum. Cred că fiecare om pe care îl întâlnim are o contribuţie asupra noastră, cu atât mai mult cu cât acel om vrea să ne înveţe ceva. Aşadar, nu pot decât să le port o deosebită recunoştinţă şi să mulţumesc. Totuşi, domnului prof. Crişu îi datorez mai mult decât atât. Nu spun mai mult, dar ştiu că un dram de încredere aruncat pe pământ potrivit, la momentul prielnic, va da roade. Iar eu sunt rodul încrederii pe care dumnealui a avut-o, la un moment dat, în mine, cu atât mai mult cu cât mi-a îndreptat atenţia către instituţiile Dreptului Procesual Penal.
Cătălina-Elena Cristea: Restanţe aţi avut?
Cristian Bălan: Da, dar asta doar pentru că, aşa cum orice om vrea, mi-am dorit să fiu cât mai complet :). Glumesc. Restanţele au fost căi prin care am aflat cum să învăţ dreptul, au fost lecţii care i-au arătat studentului de atunci cum să ajungă să fie responsabil, organizat. Iar cea mai bună dovadă că ele au făcut din mine o variantă mai bună e faptul că au dispărut în ultimul an de facultate – deşi se spune că e cel mai greu.
Cătălina-Elena Cristea: Am auzit că drumul spre magistratură ar trebui să treacă prin avocatură. Care este cel mai mare beneficiu al faptului că vă este cunoscută foarte bine viaţa de avocat?
Cristian Bălan: Nu ştiu dacă chiar ar trebui să treacă prin avocatură. Cred că drumul spre magistratură ar trebui să treacă prin viaţă, nu neapărat printr-o altă profesie. Cunosc colegi foarte buni, care nu se regăsesc în profesia de avocat, deci timpul petrecut acolo ar fi fost în mare parte unul pierdut.
Cred că în sistemul judiciar, diversitatea asigură în mare parte eficienţă. Şi judecătorii tineri, lipsiţi de experienţe profesionale anterioare, sunt la fel de utili ca şi judecătorii mai în vârstă, care au mai activat şi în alte profesii. Este o problemă de viziune a fiecărui judecător şi de organizare a sistemului judiciar. Tocmai de aceea, consider că se pot completa viziuni tranşate de experienţe diferite, de generaţii diferite şi, de altfel, de mecanisme diferite de gândire, astfel încât să se ajungă la un rezultat mai bun, iar nu invers. A considera că avocatura sau orice altă experienţă profesională este o etapă imperioasă înainte de magistratură este o limitare neinspirată pentru ceea ce înseamnă justiţia, căci nu anii ne oferă echilibrul necesar unui judecător; acest echilibru se dobândeşte încă din anii studenţiei sau din momentul în care am luat decizia să urmăm această cale. Dacă nu este descoperit înainte de a alege acest drum, atunci orice căutare ulterioară a lui nu va fi cea autentică. Poate părea o opinare rigidă, dar observ cum lumea magistraţilor a devenit o bulă la care toţi juriştii vor să adere fără să-și găsească din asta o exprimare a echităţii, a ceea ce sunt, cu adevărat, ci doar un scop de a fi. De aceea, încurajez o ordine puţin inversă: să ne găsim întâi acest scop, iar abia apoi să dăm valoare acestuia prin anii de experienţă care-l vor şlefui.
Ţin minte din facultate cum ne vorbeau profesorii despre Consiliul Bătrânilor din vechime, care uneori, găseau util a asculta şi părerea tinerilor, pentru a judeca speţa, în raport de nişte elemente pe care altfel nu le-ar fi putut observa sau nu le-ar fi acordat aceeaşi importanţă. Mintea omului este complexă şi, cu timpul, îşi pune probleme care, uneori, încurcă firul natural al logicii. De aceea, observăm cum, uneori, copiii spun lucruri mai simple, prin cuvinte mai mici, lucruri pe care adevărul nostru absolut pe care credeam că-l cunoaştem nu le-a observat până atunci.
Beneficiile mele din experienţa profesională anterioară cred că sunt multe. Înţeleg unele activităţi ale avocatului, cum a lucrat la dosar, cum şi-a pregătit apărarea şi caut să evit în conduita mea anumite aspecte care pe mine mă deranjau la judecători. Este deosebit de importantă înţelegerea faptului că avocatul nu este omniscient şi omniprezent, că nu are capacitatea de a fi peste tot în acelaşi timp, conduită care, sigur, nu întrece limitele profesionalismului.
Cătălina-Elena Cristea: De ce aţi ales să activaţi la Secţia penală?
Cristian Bălan: Poate pentru acelaşi motiv pentru care am ales şi procedura; m-am simţit mult mai atras de latura penală şi, mai ales, de procedura penală. Nu o spun înlăturând farmecul pe care dreptul civil îl are, prin esenţa lui, ci găsesc doar o completare între cele două. Dreptul penal este, totuşi, mai atrăgător pentru realitatea obiectivă pe care o descrie, pentru vizionarea mai clară a problematicilor sale. Este, cumva, mai aproape de noi. Sau, cel puţin, aşa l-am simţit eu. Un alt motiv este faptul că la facultate mi s-a oferit această oportunitate şi, astfel, am avut şansa să văd în ochii studenţilor aceeaşi licărire pe care o simţeam eu, pe aceleaşi bănci. Cred că este pur şi simplu o chestiune de aplecare, iar pentru mine a fost pasiune de ani întregi, pe care timpul nu a făcut decât să o graveze şi mai profund în suflet.
Cătălina-Elena Cristea: Ce părere aveţi despre faptul că se spune că judecătorii sunt zei?
Cristian Bălan: Cred că cei care afirmă acest lucru s-au confruntat cu anumite derapaje ale unor colegi. Judecătorul trebuie să înţeleagă că este un simplu funcţionar care este chemat să aplice legea într-o speţă unde ceilalţi cetăţeni nu au avut înţelepciunea de a găsi o soluţie singuri. De cele mai multe ori, soluţiile presupun compromisuri, de aceea este greu ca acestea să vină de la părţi.
În materie penală, judecătorul este chemat a da o soluţie pentru o persoană care se află într-o poziţie vulnerabilă. Indiferent cine este inculpatul şi ce a făcut, sigur nu îşi doreşte să se întâlnească cu mine sau cu colegii mei. Şi nici să se închine la vreun zeu. Oamenii ar trebui să aibă picioarele atât de lungi încât să atingă pământul cu ele, iar gâtul, atât de lung, încât să nu aibă capul în nori. De la muritori, la zei, nu e decât o veşnicie. Nu cred că trebuie să ne prindem destinul într-o infatuare a unei simple profesii.
De aceea, cred că este mult ca vreun judecător să se gândească că are vreo putere, pentru a se crede zeu. Dacă am reuşi găsim formula pentru a înlătura toate consecinţele faptelor ilicite, pentru a reintegra în societate pe toţi cei care au greşit sau pentru a rezolva toate problemele celor care vin în faţa noastră, atunci poate ar trebui să ne considerăm şi puternici. Până atunci, rămâneam nişte funcţionari competenţi a interpreta şi aplica legile la speţele date. Dacă o facem bine sau nu, asta e singura diferenţă între noi. Şi, sigur, singura care contează. Restul nu este decât o luptă cu noi înşine, de a găsi cea mai bună variantă a noastră, care să completeze atât latura profesională, cât şi pe cea obişnuită, de zi cu zi. Nu roba ne face zei, pentru că asta ar însemna să fim zei până la apus.
Cătălina-Elena Cristea: Când intraţi în sala de judecată, ce senzaţie vă dă scaunul judecătorului?
Cristian Bălan: Responsabilitate, din multe puncte de vedere. Cei care vin în faţa mea speră să le rezolv cumva problema, doar vin la „judecată”.
În general, e foarte greu să te ridici la aşteptările tuturor celor din jurul tău, dar nu asta e reţeta unui succes. Totuşi, când acei oameni sunt justiţiabili, când vin cu încrederea că tu eşti cel capabil să le rezolvi problema în discuţie într-un mod corect, scaunul de judecător chiar are o altă greutate.
Cătălina-Elena Cristea: De la prima şedinţă de judecată ce vă mai aduceţi aminte?
Cristian Bălan: Că au venit toate părţile şi nu s-a mai amânat dosarul. Am avut emoţii, dar părea o şedinţă simplă pentru că era lipsă de procedură în dosar. Însă după ce am intrat eu, a intrat şi partea, însoţită de martor, astfel că emoţiile au trebuit să dispară rapid, pentru a conduce şedinţa de judecată. Din fericire era 16 iulie, deci şedinţa era de vară, cu un dosar.
Cătălina-Elena Cristea: Cum este un judecător bun, în mintea dumneavoastră?
Cristian Bălan: Un judecător care îşi înţelege atribuţiile, îi înţelege pe cei din faţa lui, vine cu plăcere la serviciu şi îndrăgeşte ceea ce face.
Pare uşor spus într-o singură frază, dar ideea de „bun”, de „bine” e mai mult decât atât. Fiecare vede acest bine din punctul lui de vedere, ceea ce face treaba mea mult mai dificilă. Totuşi, încerc să găsesc o variantă cât mai apropiată de ceea ce găsesc eu a fi judecătorul ideal. Poate nu există, dar, dorindu-ne să fim aşa, ne apropiem cât mai bine.
Cătălina-Elena Cristea: Până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mai e mult?
Cristian Bălan: Depinde de viitoarele modificări legislative, dar nu ştiu ce voi face peste 10 ani. Îmi doresc să promovez la Tribunalul Bucureşti pentru a schimba cazuistica şi a judeca speţe mai complexe, dar deocamdată este prea devreme să mă gândesc la Înalta Curte.
Cătălina-Elena Cristea: Studenţii dumneavoastră vă cer sfaturi pe ce drum să o ia?
Cristian Bălan: De multe ori o fac şi de fiecare dată este o întrebare grea, pentru că trebuie să cunoşti persona care îţi cere părerea, pentru a-i da un astfel de sfat. Eu le recomand mereu să meargă în sală, să vadă poziţia fiecărui participant şi să se gândească la ce le-ar plăcea, ce rol să-şi aleagă. De asemenea, nu trebuie să uite că drumul profesional ales nu este fără întoarcere. Într-adevăr, odată cu trecerea timpului schimbarea profesiei devine din ce în ce mai grea, dar dacă nu se regăsesc în ceea ce fac, nu le recomand să continue.
Cătălina-Elena Cristea: Vă mulţumesc foarte mult.
Cristian Bălan: Şi eu vă mulţumesc!
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
