Secţiuni » JURIDICE NEXT » Universitaria
Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi

Legea pentru stimularea personalului de inovare din instituții de învățământ superior de stat


6 iulie 2017 | Alexandru MATEI

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 515 din data de 4 iulie 2017 a fost publicată Legea nr. 158/2017 pentru stimularea personalului de cercetare, dezvoltare și inovare din instituții de învățământ superior de stat și unități de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul național în vederea impulsionării procesului de dezvoltare economico-socială și culturală a României.

Prezenta lege asigură cadrul legal pentru impulsionarea activităților de cercetare științifică, dezvoltare, inovare, creație, servicii și transfer tehnologic din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și unităților de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul național, prin atragerea de resurse financiare din mediul economic privat, și pentru dezvoltarea parteneriatului public-privat.

Instituțiile de învățământ superior de stat și unitățile de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul național, în interacțiunea cu entitățile economico-sociale și din domeniul culturii, oferă diverse tipuri de servicii specializate, activități de expertiză, consiliere și asistență științifică.

Implementarea activităților se face de către următoarele categorii de personal:
– personal didactic de predare;
– personal didactic auxiliar;
– personal nedidactic;
– cercetători;
– masteranzi și doctoranzi.

Pentru dezvoltarea și consolidarea centrelor/institutelor de cercetare, inclusiv pentru susținerea unor reviste sau mobilități, instituția de învățământ superior de stat și/sau unitatea de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul național poate aloca o sumă reprezentând maximum 10% din volumul cheltuielilor indirecte.

Avocat Alexandru Matei
SĂVESCU & ASOCIAȚII

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii