Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

ICCJ. Inadmisibilitatea apelului împotriva deciziei de respingere a contestației în anulare
21.07.2017 | Alina MATEI


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că s-ar trece peste voința legiuitorului dacă s-ar admite că împotriva deciziei pronunțate în calea extraordinară de atac a contestației în anulare se poate promova o cale ordinară de atac, ajungându-se să se poată ataca cu apel sau contestație hotărâri pentru care legiuitorul nu a prevăzut această cale. De altfel, în acest sens este și Decizia nr. 5 din 4 martie 2015, ICCJ-DCD, prin care s-a stabilit că hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului. În spetță, instanța supremă a decis că nu îi este recunscută contestatorului calea de atac împotriva deciziei de respingere a contestației în anulare. (Decizia nr. 148/A din data de 26 aprilie 2017 pronunțată în apel de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect contestație în anulare)

Avocat partener Alina Matei
SĂVESCU & ASOCIAŢII

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate