CSM. Selecție 3 experți specializați în domeniul managementului judiciar. UPDATE: Rezultatele selecției
24 iulie 2017 | JURIDICE.ro
Vineri, 21 iulie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat că s-a dispus selectarea judecătorului Mariana Feldioreanu, preşedintele Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, în calitate de expert, potrivit unui comunicat CSM.
***
Joi, 6 iulie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat lansarea procedurii pentru selecția a 3 experți (doi judecători, un procuror și un specialist IT), în vederea participării acestora ca experți la seminariile organizate în domeniul managementului judiciar în cadrul proiectului „Asistenţă pentru consolidarea capacităţii instituţionale în domeniul formării judecătorilor şi procurorilor pentru aplicarea noilor legi”, co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă, potrivit unui comunicat al CSM.
Seminariile se adresează judecătorilor și procurorilor, care ocupă funcții de conducere la nivelul instanțelor și parchetelor. Trei dintre cele șase seminarii vor fi dedicate instanțelor și celelalte trei, parchetelor. La fiecare seminar vor fi invitați să participe câte 20 de judecători și, respectiv 20 de procurori.
Seminariile vor avea o durată de 2 zile și se vor desfășura în București, conform următorului calendar:
– Seminarul I 12-13 iunie 2017;
– Seminarul II 28-29 septembrie 2017;
– Seminarul III 2-3 octombrie 2017;
– Seminarul IV 6-7 noiembrie 2017;
– Seminarul V 23-24 noiembrie 2017;
– Seminarul VI 14-15 decembrie 2017.
Cei interesați pot transmite dosarul de înscriere, cuprinzând documentele prevăzute în caietul de sarcini, până cel târziu la data de 20 iulie 2017.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro