ANCPI. Tranzacțiile imobiliare efectuate în primele șase luni din 2017
11 iulie 2017 | JURIDICE.ro
Luni, 10 iulie 2017, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a publicat situația tranzacțiilor imobliare la nivel național în primele șase luni ale anului 2017, potrivit unui comunicat ANCPI.
În primul semestru al anului 2017 au fost înregistrate, în toată țara, 282.810 de vânzări. În luna iunie 2017, numărul imobilelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, a fost de 48.485.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în:
– București – 33.373
– Cluj – 19.072
– Ilfov – 15.732.
Cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă s-au înregistrat în:
– Sălaj – 1.869
– Gorj – 2.142
– Caraș-Severin – 2.056.
În luna iunie 2017, cele mai multe imobile au fost vândute în București – 6.700.
Numărul ipotecilor, la nivel național, în primul semestru din 2017, a fost de 112.226. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în:
– București – 22.363
– Ilfov – 7.676
– Cluj – 7.219.
Cele mai puține ipoteci s-au înregistrat în județele:
– Caraș-Severin – 575
– Gorj – 504
– Sălaj – 435.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole, în primele șase luni ale acestui an, sunt:
– Timiș – 4.283
– Dolj – 3.605
– Arad – 3.237.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro