ICCJ. Perceperea mărcii de consumator
25.07.2017 | Alina MATEI

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, raportat la jurisprudența CJUE (C-251/97 Sabel, C-193/06 Nestle, C-334/05 Shaker, C-591/12 Bimbo), că marca este percepută, în mod normal, ca un tot de publicul relevant, care nu procedează la o examinare a diferitor detalii ale mărcii sau ale unui semn utilizat ca marcă, consumatorul neavând întotdeauna posibilitatea să studieze semnele concomitent. Pentru că nu face o comparație directă între mărci/semne, consumatorul obișnuit se bazează pe imaginea lor imperfectă pe care o păstrează în memorie. Evaluarea globală a similarității vizuale, auditive sau conceptuale trebuie să se bazeze pe impresia de ansamblu care se creează, având în vedere, în special, elementele distinctive și dominante ale mărcilor/semnelor. (Decizia nr. 500 din data de 17 martie 2017 pronunțată în recurs de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect încălcare drept de folosință exclusivă marcă)
Avocat partener Alina Matei
SĂVESCU & ASOCIAŢII