Augustin Zăbrăuțanu: Eu am dat la drept ca să fiu avocat
12 iulie 2017 | Alina MATEI
Alina Matei
Augustin-Zabrautanu
Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule avocat Augustin Zăbrăuțanu, pentru că ați acceptat să acordați un interviu cititorilor J. Ce ați pus în joc atunci când v-ați hotărât să urmați cursurile Facultății de Drept?
Augustin Zăbrăuțanu: Eu vă mulțumesc. Răspunsul la întrebarea dvs. este simplu: totul. Deși mă feresc cât pot de cuvintele mari, ăsta e adevărul gol-goluț. Am intrat la Facultatea de Drept a Universității din București abia la a treia încercare. Am terminat școala normală în 1995, mult prea relaxat pentru o admitere cu 20 de candidați pe loc. Mi-au trebuit 2 ani să turez motoarele suficient cât să intru. Au fost 2 ani dificili: aveam post de învățător în satul meu natal, făceam săptămânal naveta 80 km pentru testări la Bacău. Când am picat a doua oară, la Iași (am dat examen o dată și la Iași, unde se dădea sinteză) a fost prima dată (până acum J) în existența mea când m-a cam cuprins disperarea. Părinții m-au sprijinit necondiționat, tatăl meu având un rol hotărâtor în „resuscitarea” mea din acele momente. De altfel, cea mai mare mulțumire am simțit-o când i-am spus tatei că am intrat: a plâns de bucurie. L-am mai văzut plângând doar când s-a prăpădit bunica mea.
Alina Matei: Adevărata măsură și vigoare a Dreptului penal ați surprins-o în facultate? Profesorii au lipit de dumneavoastră steaua Dreptului penal?
Augustin Zăbrăuțanu: Sincer, nu știu ce să spun. În studenție eu am fost „fanul” seminarelor. Evident că am fost fascinat de cursurile deosebite ale profesorilor noștri, dintre care amintesc aici pe Profesorul Filipaș, Profesorul Filipescu la Internațional Privat, fie-le țărâna ușoară, Profesorul Volonciu şi Profesorul Neagu (la cursurile căruia participam din fascinație, pur și simplu), Profesorul Cioclei (cu care făceam și seminarele de Criminologie), Profesorul Stoica, Profesorul Lucian Mihai, Profesorul David la Dreptul Concurenței, Profesorul Sitaru la Dreptul Comerțului Internațional. Dar eu mă consider produsul oamenilor deosebiți cu care am făcut seminare: în primul rând Claudiu Buglea, căruia și astăzi, după 17 ani de când l-am cunoscut, consider că îi datorez mai bine de jumătate din ce sunt eu ca avocat, este primul meu Maestru. Claudiu Buglea este una dintre cele mai mari șanse pe care eu le-am avut. Să continuăm: Romeo Popescu, Corneliu Liviu Popescu, Jean Andrei, Cătălin Predoiu, Lavinia Lefterache, Carmen Paraschiv, Bogdan Bulai, Petruț Ciobanu, Traian Briciu, Simona Gherghina și, cu voia dvs., cel mai iubit om de către generația noastră, irepetabilul Bogdan Dumitrache. Eu, Drept, cu oamenii ăștia am început să pricep. Ei sunt Magiștrii mei. Revenind la întrebare: eu am îndrăznit să fac penal când m-am simțit în stare. După ani buni de practică serioasă de drept privat (în special comercial, insolvență, comerț internațional, transporturi şi asigurări internaționale). Nu te joci cu libertatea oamenilor. Doar că la un moment dat, a trebuit să mai ținem seama de un element: partenerul meu absolut, Carmen Zăbrăuțanu (cu care împart nu doar biroul de avocatură şi casa de insolvență, ci și ultimii noștri 17 ani de viață și 2 copii), este un practician în zona de drept privat mult mai bun decât mine. Unul dintre cei mai buni litigatori pe care i-am întâlnit: e foarte dură, rece, eficientă, un procedurist foarte bun. Așa că, acum câțiva ani am decis să separăm cele două mari arii de practică ale biroului, eu coordonând astăzi practica de penal, managementul riscului și al situațiilor de criză (nu numai și nu neapărat de natură penală).
Alina Matei: Duhul avocaturii când v-a ademenit? Nu vă ședea mai bine spunându-vă lumea” să trăiți, domnul judecător/procuror”?
Augustin Zăbrăuțanu: Eu am dat la drept ca să fiu avocat. Nu a existat, nu există și nu va exista, sub nicio formă, altă „tentație”. Visul de a fi avocat a crescut, cumva, în mintea mea pe nesimțite. Îmi amintesc, din nou, o istorie cumva hazlie, tot cu tatăl meu, povestindu-i acum vreo 10 ani ce chestii interesante facem noi, în special în consultanță, în comercial, general vorbind. Tata a avut o reacție care mi-a dat de gândit, întrebându-mă direct „Și avocatură, adică penal, când ai de gând să începi să faci?”. Noi suntem litigatori, în primul rând. Fără experiența practică a litigiilor, nici nu cred că am putea face eficient consultanță. Mai cu seamă în cadrul practicii noastre de management al riscului și al crizelor cu care sunt confruntați profesioniștii, dar nu numai. În concluzie, atâta vreme cât o să fiu sănătos și mă vor plăti clienții, avocatura este „one way” pentru mine. „The only way”.
Alina Matei: Cei ce privesc din afară lumea avocaților specializați în Dreptul penal pe bună dreptate sesizează esența valorii care este în joc: libertatea. De ce nu se întâmplă așa și cu avocații civiliști? Căci și banii sunt izvor de libertate.
Augustin Zăbrăuțanu: Discutăm despre categorii diferite. Ca avocat, eu am întâlnit două situații cu adevărat speciale: penalul și litigiile legate de copii. Libertatea și relațiile cu copiii nu pot fi comparate cu nimic. Banii se fac și se cheltuie cu mai mult sau mai puțin folos, sau chiar se pot pierde. Anii de libertate sau cei pierduți când copilul tău crește fără tine, nu ți-i mai poate da nimeni înapoi, și nici compensa în vreun fel. S-au dus, nu se mai întorc. Banii sunt un mijloc foarte important. Nu știu dacă și izvor.
Alina Matei: Clienții cu ce pot fi de folos în propriile lor dosare? Sunt stresați și lasă totul în seama dumneavoastră? De ce anume le este cel mai mult teamă?
Augustin Zăbrăuțanu: Clienții îşi pot fi de folos, în primul rând, cu sinceritate și deschidere față de avocatul lor. În penal, nu ai întotdeauna timpul de partea ta. Mai deloc, de fapt. Aici intervine elementul surpriză. Sau, mai corect spus, de evitare a surprizei. Efectul de anticipație. Clienții noștri sunt, în genere, oameni de afaceri. Dacă reușesc să ne contacteze suficient de devreme încât să apucăm să cunoaștem speța până să se declanșeze tot cortegiul de „inconveniente” inerente unei investigații penale (percheziții, audieri, măsuri preventive și/sau asigurătorii), e mai puțin complicat. Dacă nu, nu. Ne adaptăm.
Alina Matei: Dar dumneavoastră v-a fost vreodată teamă că, deși clientul nu a săvârșit fapta pentru care este cercetat/judecat, probele nu fulgerau puternic în dosar?
Augustin Zăbrăuțanu: Mai degrabă mi-e teamă că fulgeră prea tare. Mai ales unele dintre ele, cum ar fi denunțurile și unele declarații „dezinteresate”, care apar la momentul „oportun” și contrazic mare parte din restul probatoriului administrat, inclusiv cele declarate până atunci de persoanele cu pricina. Nu-mi dau seama de ce, probabil datorită (sau din cauza J) elementului de noutate, acestea capătă o aură de „regină a probelor”. De asta mie nu-mi plac fulgerele și tunetele. Mai cu seamă în dosarele penale.
Alina Matei: Avem un Cod penal nou. Cum l-ați descrie?
Augustin Zăbrăuțanu: În ultimii 5 ani s-au schimbat toate codurile. Pe de o parte, din punct de vedere al resurselor, sistemul judiciar este același, în mod evident insuficient sprijinit administrativ pentru a se adapta acestei realități. Referitor la Codul penal și de Procedură penală, cred că intervențiile „înțeleptului legiuitor” asupra proiectelor așa cum fuseseră acestea redactate de către specialiști, nu au fost de bun augur. Exemplul sporului obligatoriu de pedeapsă în cazul concursului de infracțiuni este grăitor sau dispariția fostului art. 181 din Codul penal anterior, care dădea posibilitatea procurorului sau instanței să aplice o sancțiune administrativă atunci când fapta săvârșită nu prezenta „gradul de pericol social al unei infracţiuni datorită atingerii minime aduse uneia din valorile apărate de lege“. Instituțiile nou introduse, respectiv renunțarea sau amânarea aplicării unei pedepse nu substituie această “pierdere“. În ceea ce privește Codul de procedură penală, instituția camerei preliminare (încă) îndrăznesc să afirm că este un coșmar (aproape) în totalitate inutil.
Alina Matei: Cum explicați croșeele Curții Constituționale servite Codului penal? Dacă ar avea ochi Codul penal, ar fi înroșiți, asemenea unei cireșe coapte și s-ar vedea lacrimile șiroind, precum mai auzim de unele picturi prin biserici.
Augustin Zăbrăuțanu: Tulburătoare comparație. Curtea Constituțională nu face decât să analizeze sesizările părților afectate de aplicarea în propriile dosare a unor dispoziții legale neconstituționale. Au fost deja admise câteva zeci de excepții de neconstituționalitate ale unor prevederi ale Codului penal și de Procedură penală până în prezent, unele deja transpuse în legislație, altele nu. Subiectul Deciziilor CCR 405/2016 şi 392/2017 referitor la reglementarea abuzului în serviciu este unul extrem de sensibil și fierbinte, dezbătut pe toate părțile de mai toată lumea. Numai JURIDICE.ro a găzduit pe tema asta câteva dezbateri până acum. Eu sper că prezența în fruntea Ministerului Justiției a unui reputat specialist în Drept penal, fost judecător CCR, să genereze soluții reale de ameliorare a multora dintre „neajunsurile” acestor Coduri.
Alina Matei: Cât de curte constituțională este Curtea Constituțională a României care interzice publicarea opiniilor separate sau concurente? Cu ce ne confruntăm?
Augustin Zăbrăuțanu: Plenul Curții a acordat Președintelui CCR anumite prerogative „neobișnuite”. Un precedent pe care eu îl găsesc cel puțin îngrijorător. De exemplu, nu mi-e clar mecanismul prin care o eventuală opinie separată sau concurentă a Președintelui CCR ar putea să fie supusă acestui mecanism.
Alina Matei: Din vârful sufletului dumneavoastră de avocat o să vă rog să ne spuneți care este cea mai bulversantă decizie de admitere a CCR în materie penală?
Augustin Zăbrăuțanu: Decizia 265/2014 privind constituționalitatea dispozițiilor art. 5 din Noul Cod penal, mai cu seamă raportat la Decizia 7/2014 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul ICCJ.
Alina Matei: Care sunt cele mai simple, dar și cele mai dificile activități ce intră pe lista unui avocat de drept penal? La dezbaterea live de luni de pe J, 26 iunie, privind accesul la dosar – https://dezbateri.juridice.ro/7397/chiar-vrei-sa-ti-vezi-dosarul – am auzit ce dificultăți mari pot apărea, deși legea pare să fie clară.
Augustin Zăbrăuțanu: Simplu nu prea găsesc să fie mai nimic din activitatea avocatului, în general, nu doar în ceea ce privește gestionarea dosarelor penale. Participarea la efectuarea actelor de urmărire penală în dosarele cu foarte multe parți implicate poate fi extrem de dificilă, precum și gestionarea poziției clientului în dosar, până reușim să avem acces la documentele din dosar și să înțelegem împreună unde ne aflăm și să ne cristalizăm strategia. Eu găsesc foarte dificilă, spre exemplu, și redactarea motivelor de apel, atunci când clientul (nu întotdeauna și dosarul) ajunge la noi cu câteva zile înainte de data limită. Așteptarea pronunţării (de multe ori amânată foarte mult) este incredibil de dificilă. Cel mai greu îmi este când anunț clientului o soluție de condamnare cu executare, mai cu seamă când este definitivă. După ani de anchete și procese, oamenii sunt, în general, pregătiți pentru ce e mai rău, dar, în astfel de situații, cred că nimeni nu poate fi îndeajuns de pregătit.
Alina Matei: Unde vă place mai mult să apărați clientul, în fața procurorului sau înaintea judecătorilor?
Augustin Zăbrăuțanu: Mi-e greu să privesc lucrurile în termenii ăștia, deoarece încerc, în genere, un sentiment acut (și persistent, în același timp), al nedreptății pe care individul e obligat să o suporte, procedural vorbind, din partea statului. Stat care, pur și simplu, te poate „strivi” prin organele lui de „forță”. În instanță e mai redusă presiunea, mai ales aceea a timpului. Lucrurile sunt cumva mai predictibile, termenele de judecată, pașii procedurali. Repet, discutăm doar din perspectiva posibilității de a te organiza, de a-ți „pregăti apărarea”, atât din perspectiva avocatului, dar mai ales din cea a clientului. Există și din păcate sunt folosite (de multe ori excesiv în timpul urmăririi penale) suficiente metode care pot goli de conținut principii precum cel al „loialității administrării probelor”, prevăzut de art. 101 NCPP sau al respectării dreptului la apărare, drept constituțional (art. 24 din Constituție), consacrat și de art. 10 NCPP. Dreptul la o „apărare efectivă”, aș îndrăzni eu să adaug.
Alina Matei: Vă cărați singur dosarele, roba, sau stagiarul?
Augustin Zăbrăuțanu: Uneori da, alteori nu. Încă nu am trăit sentimentul „Maestrului”. Nici nu știu dacă m-aș încadra J – în marea majoritate a timpului, umblu în blugi, adidaşi și cu rucsac. Cine știe, poate peste 20 de ani… J Serios vorbind, fiecare facem ce e de făcut la un moment dat în birou: purtăm robe, studiem dosare, le mai și căram, redactăm documentele necesare, în funcție de pricepere, mai cu seamă.
Alina Matei: Facebook are 2 miliarde de utilizatori. Sunteți foarte activ pe Facebook. Ce reprezintă pentru dumneavoastră Facebook? A, şi de ce credeţi că legiuitorul chinez a interzis Facebook?
Augustin Zăbrăuțanu: Nici nu știam că-s atât de mulți utilizatori! Eu sunt un novice în ceea ce privește Facebook – am cont doar de un an și jumătate. Deși târziu, am descoperit în Facebook o posibilitate excelentă de comunicare și informare, cu prieteni vechi, foști colegi, prieteni noi (mai mult sau mai puțin virtuali). Îmi place mai ales că acolo pot ieși din bula mea, îi pot vedea pe cei care văd lucrurile altfel decât le văd eu. Dezavantajele majore sunt legate de consum: de timp, de baterie şi de date! J
Alina Matei: Dau oricând like vorbelor lui Eugen Ionescu cum că nimic nu e mai rușinos decât să fii prost. Mai este astăzi rușinea de luat în seamă?
Augustin Zăbrăuțanu: Dojana supremă a copilăriei mele era „Nu fi nerușinat”! Atât de „greu” se prăvălea în copilărie cuvântul ăsta peste mine, încât știam că am sărit calul. Așa că, lipsa de rușine (înțeleasă mai cu seamă că lipsă de bun simț), este pentru mine o carență educaţională gravă, definitorie pentru persoanele cu care nu vreau să am de-a face. Pe de altă parte, de foarte multe ori omul nerușinat este prost și fudul. Rar o să vedeți proști rușinați de prostia lor. Eu chiar aș îndrăzni să afirm că rușinea te cam izbăveşte de prostie. E un medicament teribil de eficient în acest sens.
Alina Matei: Ce mediu vă doriți pentru copiii dumneavoastră?
Augustin Zăbrăuțanu: Educațional vorbind, îmi doresc pentru ei un mediu competitiv, în care colegii și prietenii să aibă preocupări și interese cât de cât comune. Să aprecieze lectura, de exemplu, să aibă parte de cât mai multă independență de la vârste cât mai fragede, atât cât se poate în zilele noastre. De exemplu, oricât de dificil este lucrul ăsta în București, încercăm să ne organizăm viața în așa fel încât noi să putem merge pe jos la birou, la instanțe, copiii să poată merge pe jos la grădiniță și școală. Cred sincer că ăsta-i un lucru tare important pentru dezvoltarea lor: copilul să poată, de pe la 10 – 11 ani să meargă singur la școală, să iasă la joacă cu prietenii, să meargă la mici cumpărături neînsoțit. Să trăiască propria viață, nu numai ce-i livrăm noi, gata „prefabricat” și, chipurile, testat.
Alina Matei: Ultima carte citită care e?
Augustin Zăbrăuțanu: În ultima perioadă, nu știu de ce, am simțit nevoia să recitesc din Orwell și Kafka dar și „Groapa” lui Eugen Barbu. Acum citesc „Cartea Ieruncilor” a lui Marian Nazat.
Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.
Augustin Zăbrăuțanu: Le doresc sănătate și vacanță plăcută.
Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.
Augustin Zăbrăuțanu: Eu vă mulțumesc. Sunt bucuros și onorat, în același timp.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
