Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC




 1 comentariu

Neconstituționalitatea art. 345 alin. (1) CPP
11.07.2017 | George-Dominic POP

JURIDICE - In Law We Trust

În conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (1) CPP „La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4) CPP, judecătorul de cameră preliminară soluționează cererile și excepțiile formulate ori excepțiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părților și ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum și ale procurorului.”

În aprecierea noastră, limitarea dreptului judecătorului de cameră preliminară de a administra, la cerere sau din oficiu, orice probe necesare pentru verificarea legalității actelor de urmărire penală sau a probelor administrate în prima fază a procesului penal, constituie o normă neconstituțională, după cum vom arăta în continuare.

Cu titlu preliminar, arătăm că pentru demonstrarea conflictului dintre legea fundamentală și dispozițiile art. 345 alin. (1) CPP, este necesar a ne apleca asupra obiectului și finalității procedurii de cameră preliminară, care sunt încorsetate de o manieră nejustificată de actuala redactare a normei procesual penale defăimate, realitate de natură a vătăma atât dreptul la un proces echitabil și la apărare al părților și subiecților procesuali (art. 6 din CEDO și art. 21 alin. (3) și 24 alin. (2) din Constituția României), dar și funcția fundamentală a judecății, de înfăptuire a justiției (art. 124 din Constituția României).

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 342 CPP, judecătorului de cameră preliminară îi este recunoscută competența funcțională ca, după trimiterea în judecată, să verifice aspectele de regularitate ale actului de sesizare al instanței și legalitatea actelor de urmărire penală și a probelor administrate în cursul primei faze a procesului penal.

Față de această dimensionare legislativă a obiectului procedurii de cameră preliminară, în mod corect s-a constatat în doctrină că scopul acestei etape prealabile judecății este de stabilire a limitelor învestirii prin preconstituirea unui material judiciar verificat și asanat în ipoteza excluderii unor probe sau a anulării unor acte de urmărire penală[1].

Văzând acest obiect și scop limitat al procedurii prevăzute de art. 342-348 CPP, distinct de al judecății în fond, instituirea unei proceduri derogatorii de la cea a judecății propriu-zise și implicit limitarea activităților jurisdicționale care pot fi îndeplinite de către judecătorul de cameră preliminară este justificată, în măsura în care aceste excepții nu anihilează sau restrâng în mod excesiv posibilitatea exercitării controlului judecătoresc a posteriori asupra legalității probelor și a actelor de urmărire penală.

Din această perspectivă, redactarea art. 345 alin. (1) CPP este deficitară, fiind în antiteză cu principiile contradictorialității, oralității și nemijlocirii, specifice fazei de judecată a cărei etapă este și camera preliminară, nerecunoașterea abilității funcționale a judecătorului de cameră preliminară de a administra în cadrul acestei proceduri prealabile judecății a probelor necesare pentru stabilirea legalității actelor procesuale sau procedurale ale organului de urmărire penală ori a modalității de obținere sau administrare a probelor de către acest organ judiciar.

Limitarea mijloacelor de probă admisibile în procedura de cameră preliminară la „înscrisurile noi prezentate”, este de natură a restricționa, de o manieră incompatibilă cu dreptul la un proces echitabil, posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a verifica legalitatea probelor, prin administrarea oricăror alte mijloace de probă care pot aduce lumină asupra respectării prevederilor legale cu ocazia strângerii probelor de către organul de urmărire penală.

Mai mult, elementul procedural cuprins în art. 345 alin. (1) CPP contravine dreptului dreptul recunoscut inculpatului de a contesta de pe poziții de egalitate cu acuzarea (art. 6 din CEDO) manieră în care aceste probe au fost obținute în cursul primei faze a procesului penal, acesta fiind în imposibilitate de a evidenția prin orice elemente probatorii utile motivele de nelegalitate invocate.

Indubitabil construcția normativă a oricărui proces penal este subsumată regulii favor defensionis, care presupune acordarea unor avantaje procesuale apărării, pentru a fi adusă la nivel de egalitate cu acuzarea, care beneficiază de forța și disponibilitățile statale pentru instrucția cauzei în prima fază a procesului penal.

Or, având în vedere că atât modalitatea de efectuare a actelor de urmărire penală, cât și de obținere a unor probe de către organele de urmărire penală, presupune clarificarea inclusiv a împrejurărilor de fapt în care au fost îndeplinite activitățile procesuale amintite, este în mod cert dezavantajat acuzatul, atunci când îi este limitat dreptul de a dovedi pe calea administrării de probe în cursul camerei preliminarii motivele de nelegalitate ale actelor de urmărire penală și ale probelor contestate.

Maniera de redactare a art. 345 alin. (1) CPP nu face altceva decât să îl priveze pe cel acuzat, împreună cu celelalte părți sau subiecți procesuali principali care participă în procedura de cameră preliminară, de posibilitatea efectivă de a comenta și combate din perspectiva legalității actele și probele acuzării.

În acest sens, amintim că o componentă intrinsecă a contradictorialității și oralității care caracterizează a doua fază a procesului penal este dată de configurarea cadrului normativ de o asemenea manieră încât toți participanții la procedura camerei preliminare să poate discuta în mod efectiv cererile și excepțiile formulate, inclusiv din perspectiva obținerii administrării contraprobelor care dovedesc nelegalitățile invocate.

Această derogare de la trăsăturile specifice judecății produce și o atingere dreptului la apărare recunoscut în mod nediferențiat în tot cursul procesului penal prin dispozițiile art. 10 CPP[2], fiind iluzorie o exercitare efectivă și deplină a acestuia în condițiile în care procurorul are plenitudine de competență în efectuarea actelor procesuale și administrarea probelor în cursul urmăririi penale, căreia însă nu îi corespund garanții satisfăcătoare consacrate în favoarea acuzatului în etapa prealabilă judecății.

Mutatis mutandis, sunt actuale și în actuala ipoteză de reglementare a art. 345 alin. (1) CPP considerentele care au determinat anterior instanța de control constituțional să constate neconstituționalitatea normei în vechea redactare[3], considerente potrivit cărora este încălcată egalitatea de arme dintre acuzare și apărare prin rolul preferențial acordat procurorului, care avea o poziție privilegiată față de ceilalți participanți, prin accesul unilateral la cererile și excepțiile inculpatului, fără ca posibilitatea reciprocă să îi fie recunoscută și acuzatului.

Or, în actuala reglementare, nu se bucură de aceleași privilegii procurorul care poate administra probe și îndeplini acte prin modalități și mecanisme în general nepublice și inaccesibile părților în cursul urmăririi penale, fără ca măcar un judecător, cu funcție de verificare a acestor acte și probe să poată verifica legalitatea acestora, la cerere sau din oficiu, pe calea altor mijloace de probă concludente în sensul acesta?

În aceste condiții, egalitatea de arme, componentă a dreptului la un proces echitabil în înțelesul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu este satisfăcută câtă vreme participanții procesuali aflați pe poziții antagonice nu au la îndemână aceleași instrumente judiciare[4] în fazele succesive ale procesului penal.

Mai mult, însăși rolul fundamental al instanței de judecată de îndeplinire a actului de justiție este restrâns în mod arbitrar, în condițiile în care nu îi este acordat dreptul judecătorului de cameră preliminară de a dispune măcar administrarea probei cu înscrisuri.

Elocventă în acest sens este întrebuințarea în corpul art. 345 alin. (1) CPP a atributului „prezentate” în relație cu înscrisurile care pot fi administrate în procedura de cameră preliminară, ceea ce implică posibilitatea administrării exclusiv a probelor înfățișate de părți, persoana vătămată sau procuror, fiind îngrădită inclusiv posibilitatea pentru judecătorul de cameră preliminară de a administra ex oficii proba cu înscrisuri, acesta fiind ținut doar să primească și să evalueze scriptele prezentate de ceilalți participanți procesuali.

Indiscutabil aceasta constituie o îngrădire nejustificată a dreptului funcțional al judecătorului de cameră preliminară de a administra în procedura de cameră preliminară nu doar proba cu înscrisuri apreciată drept utilă stabilirii legalității probelor obținute în cursul urmăririi penale, dar chiar a oricărei alte probe care poate servi acestui scop funcțional al etapei prealabile judecății.

Apare drept contradictoriu a recunoaște judecătorului de cameră preliminară posibilitatea excluderii probelor potrivit art. 102 CPP și a sancționării actelor întocmite de către organul de urmărire penală fără respectarea legii cu nulitatea absolută sau relativă (art. 281-282 CP), însă în același timp acesta să fie lipsit de posibilitatea reală de a cerceta, prin administrarea de probe, condițiile, circumstanțele și cauzele în care aceste încălcări ale legii s-au produs.

Este de netăgăduit, având în vedere complexitatea activității organelor de urmărire penală, că pentru a discerne dacă probele au fost obținute de o manieră legală sau dacă actele acestuia au fost îndeplinite cu observarea normativului procesual penal, nu de puține ori este necesară reconstituirea ideologică a unor fapte trecute (e.g. condițiile efective în care a fost autorizat investigatorul protejat, maniera de amplasare a mijloacelor de supraveghere tehnică, cronologia actelor procesuale ale procurorului, etc.).

Or, posibilitatea dovedirii împrejurărilor de fapt care reverberează asupra legalității probelor și actelor de urmărire penală în procedura de cameră preliminară este imanentă verificării efective a cererilor și excepțiilor privind viciile enunțate, lipsind însă în soluția legislativă consacrată de art. 345 alin. (1) CPP instrumentele, metodele și mijloacele prin care pot fi administrate probele relevante în acest sens.

Demersurile judecătorului de cameră preliminară subsumate acestei finalități sunt  anihilate în mod artificial prin lipsa reglementării dreptului acestuia de a administra probe prin care să fie furnizate elementele informative care servesc la cunoașterea stărilor de fapt în legătură cu obținerea de către organul de urmărire penală a probelor sau îndeplinirea de către acesta a actelor de urmărire penală.

Nu trebuie omis că în sistemul procesual național sarcina administrării probelor revine deopotrivă procurorului (art. 99 alin. (1) CPP), cât și subsidiar judecătorului (art. 374 alin. (10) CPP), ancheta defensivă a inculpatului nefiind recunoscută, precum este cazul în sistemele procesuale adversiale pure.

Ca atare, în cursul judecății garantul actului de justiție echitabil și principalul apărător al drepturilor acuzatului este tocmai judecătorul, funcție pe care nu o poate îndeplini în plenitudinea sa în condițiile în care nu poate lua la cunoștință în mod nemijlocit de circumstanțele factuale în care au fost obținute probele acuzării, tocmai în etapa în care este chemat să se pronunțe asupra legalității acestora.

Ar mai fi de arătat că anterior, instanța de control constituțional a arătat în considerentele Deciziei 641/2014 (paragraful 60) că se constituie în un motiv de neconstituționalitate al art. 345 alin. (1) CPP imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a administra probe pentru a stabili legalitatea probelor în cursul urmăririi penale.

În ciuda efectului obligatoriu al considerentelor hotărârilor Curții Constituționale[5], această critică de neconstituționalitate nu a fost urmată în practica judiciară de recunoașterea dreptului participanților la procedura camerei preliminarii de a solicita și de a obține administrarea de probe circumscrise scopului enunțat, context în care apreciem că este nevoie de o nouă intervenție a Curții Constituționale, în sensul constatării neconstituționalității soluției legislative cuprinse în art. 345 alin. (1) CPP.

În concluzie, redactarea art. 345 alin. (1) CPP prin nerecunoașterea dreptului participanților la procedura camerei preliminarii de a-și fundamenta cererile și excepțiile privitoare la nelegalitatea actelor de urmărire penală și a probelor administrate în prima fază a procesului penal pe orice mijloace de probă care dovedesc motivul de nelegalitate, precum și prin lipsirea judecătorului de cameră preliminară de atributul verificării legalității actelor procesuale și procedurale dispune sau a probelor obținute de către organul de urmărire penală prin administrarea oricăror probe concludente scopului enunțat, intră în conflict cu garanțiile unui proces echitabil în care să poată fi exercitat dreptul la apărare în mod neîngrădit (art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție), precum și cu rolul judecății care se înfăptuiește în numele legii, în mod egal și imparțial (art. 124 din Constituția României).


[1] A. Zarafiu, Procedură penală, Editura C.H. Beck, București, 2014, p. 342.
[2] I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală, Partea specială, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 208.
[3] CCR, Decizia 641/2014.
[4] A. Zarafiu, op.cit., p. 348.
[5] A se vedea în acest sens Decizia 1/1995 a CCR.


Avocat Dominic George Pop

Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Neconstituționalitatea art. 345 alin. (1) CPP”

  1. Ioan BUCSA spune:

    S-a transformat această cameră preliminară intr-un nou proces. Ar trebui intervenit legislativ şi readuse pe un făgaş normal aceste norme de procedură penală, altfel procesele penale vor fi din ce in ce mai lungi şi mai costisitoare…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.