Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
Print Friendly, PDF & Email

Regulamentul delegat (UE) de înlocuire a anexelor la Regulamentul de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă
13.07.2017 | Elena ALBU


În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 182/1 din 13 iulie 2017 a fost publicat Regulamentul delegat (UE) 2017/1259 al Comisiei din 19 iunie 2017 de înlocuire a anexelor I, II, III și IV la Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă.

Regulamentul (CE) nr. 861/2007 stabilește, în anexele sale, formularele care trebuie utilizate pentru a facilita aplicarea sa.

Regulamentul (CE) nr. 861/2007 a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2015/2421 al Parlamentului European și al Consiliului. Modificările aduse procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă ar trebui să apară în formularele din anexe. Din motive de claritate, anexele ar trebui să fie înlocuite în întregime.

Dat fiind că modificările aduse Regulamentului (CE) nr. 861/2007 vor începe să se aplice de la data de 14 iulie 2017, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare la data de 14 iulie 2017.

Anexele I, II, III și IV la Regulamentul (CE) nr. 861/2007 se înlocuiesc cu textele din anexa la prezentul regulament.

Prezentul regulament intră în vigoare la data de 14 iulie 2017.

Consilier juridic Elena Albu

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate