Litigii, achiziţii publice, arbitraj, banking, concurenţă, drept civil, drept penal, dreptul familiei, dreptul muncii, executare silită, fiscalitate, fuziuni & achiziţii, insolvenţă, Internet, procedură civilă, proprietate intelectuală, societăţi
Afaceri transfrontaliere, asigurări, construcţii, contencios administrativ, contravenţii, drept comercial, drept constituţional, dreptul sportului, dreptul UE, energie, health & pharma, infrastructură, jocuri de noroc, media & publicitate, mediere, piaţa de capital, protecţia consumatorilorprotecţia mediului, telecom
 
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
Print Friendly, PDF & Email

Principiul legalității căii de atac. Constituționalitate

17 iulie 2017 | Anda-Laura TĂNASE

DATA PROTECTION
Gratuit pentru membri

În Monitorul Oficial al României Partea I nr. 391 din 24 mai 2017 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 41/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă într-un dosar aflat pe rolul acesteia.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de instanța de judecată, îl reprezintă dispozițiile art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, „în măsura în care se interpretează că menționarea eronată a termenului de declarare a căii de atac nu produce efecte juridice”. În realitate, modul de formulare a acestuia reflectă motivarea excepției de neconstituționalitate, astfel încât Curtea va reține ca obiect al acesteia prevederile art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat, text legal care are următorul cuprins: „(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

În opinia instanței de judecată, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii, judecătorul având îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces, principiul legalității procesului civil fiind expres prevăzut de art. 7 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește dispozițiile art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea reține că acestea consacră o regulă cu valoare de principiu constituțional care decurge din prevederile art. 126 și 129 din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Principiul legalității căii de atac nu face altceva decât să stabilească expres că legea este cea care recunoaște sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul sau părțile dintr-un proces.

Curtea reține că în prezenta cauză instanța de judecată deduce neconstituționalitatea dispozițiilor art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă prin raportare la o situație dată, respectiv, în practică, o instanță de judecată a prevăzut în mod eronat în dispozitivul hotărârii termenul pentru declararea căii de atac, apreciind, astfel, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că menționarea eronată în hotărâre a termenului de declarare a căii de atac nu produce efecte juridice. Or, având în vedere aceste susțineri, Curtea observă că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, ci privesc modul de interpretare și aplicare a textelor legale de către instanțele de judecată, iar eventualele greșeli ale acestora nu pot reprezenta motive de neconstituționalitate care ar putea fi cenzurate pe calea controlului de constituționalitate exercitat de instanța de contencios constituțional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată”, iar nu cu privire la modul de aplicare a legii, astfel încât excepția apare ca fiind inadmisibilă. Așadar, eventualele greșeli de aplicare a legii nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

În continuare, referitor la susținerea potrivit căreia este vădit disproporționat tratamentul prevăzut în situația din cauza pendinte față de cel prevăzut de art. 457 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă, Curtea reține că pentru situația în care părțile își exercită drepturile procesuale în sensul indicat în mod eronat în dispozitivul hotărârii judecătorești, bazându-se pe aparența de legalitate a acesteia, și nu potrivit principiului legalității căilor de atac, urmează ca instanța de judecată să aprecieze asupra unui eventual remediu procesual aplicabil în cauză.

De altfel, Curtea reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, realizează un control de constituționalitate în ceea ce privește legile și alte acte normative, în timp ce problemele privind coordonarea legislativă revin autorității legiuitoare, iar cele referitoare la aplicarea legii, instanței de judecată. Coordonarea legislativă ține de competența puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuțiile Consiliului Legislativ.

Prin urmare, Curtea reține că modul de interpretare și aplicare a textelor legale, precum și verificarea respectării termenelor procedurale reprezintă chestiuni ce țin de competența instanței de judecată, iar eventualele greșeli ale acesteia nu se pot converti în vicii de neconstituționalitate. Așadar, Curtea nu are competența de a elimina din conținutul normativ al textului, pe calea controlului de constituționalitate, o anumită interpretare izolată și vădit eronată a acestuia, legislația în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenței instanțelor judecătorești, iar Curtea și-ar aroga competențe specifice acestora, transformându-se din instanță constituțională în una de control judiciar.

Astfel, Curtea decide:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Avocat Anda-Laura TĂNASE
Țuca Zbârcea & Asociații


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.