DIICOT-Sibiu. Trafic de droguri de mare risc. Percheziţii domiciliare, reținere, arest la domiciliu arestare preventivă
18 iulie 2017 | Adina GANȚOLEA
DIICOT-Sibiu. Trafic de droguri de mare risc. Percheziţii domiciliare, reținere, arest la domiciliu arestare preventivă.
La data de 14 iulie 2017, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sibiu au surprins în flagrant pe inculpaţii S. G. şi S. E. în timp ce intenţionau să efectueze tranzacţii ilicite cu droguri de mare risc pe raza municipiului Sibiu, în parcarea unui complex comercial.
Astfel, s-a reţinut că, inculpaţii S. G. şi S. E. intenţionau să vândă o cantitate de 50 g de cocaină la preţul negociat de 3700 Euro și 125 de comprimate de ecstasy (MDMA) la preţul negociat de 5000 lei.
Organele de urmărire penală au intervenit şi au procedat la imobilizarea inculpaţilor în momentul în care se cântăreau substanțele pe care aceştia le comercializau, respectiv 127 de comprimate pătrate de culoare verde având ştanţat de una dintre feţe simbolul „peace”, iar pe cealaltă faţă textul „peace”, ce a reieşind a conţine MDMA şi aproximativ 50 grame de cocaină, substanţă pulverulentă de culoare albă cristalizată.
Totodată, asupra acestora au mai fost identificate încă 12 (doisprezece) plicuri artizanale de culoare albă care conțineau fragmente vegetale de culoare maro, despre care sunt indicii că reprezintă tot substanţe stupefiante.
Cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliul acestora au mai fost identificate şi alte substanţe stupefiante: un comprimat de culoare verde de acelaşi tip cu cele comercializate, muguri de cannabis introduşi într-o pungă de plastic ascunsă într-un butoi de plastic de culoare albastră, 2 pacheţele din hârtie împăturite, conţinând masă vegetală de culoare maro de aceleaşi gen cu cea găsită asupra acestora cu ocazia flagrantului.
De asemenea au fost identificate şi ridicate sumele de 1345 Euro şi 1000 lei.
Din cercetările efectuate în cauză s-a reţinut că drogurile de mare risc fuseseră procurate şi ascunse anterior la domiciliul din mun. Şelimbăr de către un alt inculpat, S. M., care, deşi arestat preventiv anterior, în data de 30 iunie 2017, pentru comercializarea aceloraşi tipuri de droguri împreună cu o altă persoană, le-a indicat sus-numiţilor (fratele şi tatăl lui) locaţia unde se aflau ascunse drgurile, pentru ca aceştia să procedeze la comercializarea lor (întocmind în acest sens şi o schiţă detaliată identificată la percheziţia domiciliară).
În noaptea de 14/15 iulie 2017, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de inculpaţii S. G și S. E., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc.
În data de 15 iulie 2017 au fost prezentaţi Tribunalului Sibiu cu propunerea de arestare preventivă, faţă de inculpatul S. E. dispunându-se arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile, iar faţă de inculpatul S. G. dispunându-se măsura arestului la domiciliu.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
:: sursa: www.diicot.ro
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro