Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Cel de-al XVII-lea Congres al Conferinței Curților Constituționale Europene Batumi, Georgia, 28 iunie – 1 iulie 2017. Rolul curților constituționale în asigurarea respectării și aplicării principiilor constituționale
18.07.2017 | Marieta SAFTA

JURIDICE - In Law We Trust

Marieta Safta

În perioada 28 iunie – 1 iulie 2017 a avut loc, la Batumi, Georgia, cel de-al XVII-lea Congres al Conferinței Curților Constituționale Europene, cu tema Rolul curților constituționale în asigurarea respectării și aplicării principiilor constituționale. 

La lucrările Congresului au participat reprezentanți ai instanțelor de jurisdicție constituțională/curților supreme și ai altor înalte autorități din sistemul judiciar al statelor membre ale Conferinței, Uniunii Europene, ai altor organizații regionale din domeniul constituțional, precum și reprezentanți ai Comisiei de la Veneția.

Conferința Curților Constituționale europene a fost înființată în anul 1971, iar în prezent reunește un număr de 41 de instanțe de jurisdicție constituțională și alte instituții relevante în domeniu[2]Curtea Constituțională a Georgiei, gazda manifestării din anul 2017, a devenit membră cu drepturi depline a Conferinței Curților Constituționale Europene în anul 2000, la Bruxelles.

Lucrările și intervențiile în cadrul Congresului s-au desfășurat în principal pe baza contribuțiilor transmise de către instanțele de jurisdicție constituțională sub forma răspunsurilor la chestionarul[3] întocmit de țara gazdă. În fundamentarea temei[4] și elaborarea chestionarului s-a avut în vedere faptul că principiile constituționale au un rol semnificativ în controlul de constituționalitate, dar cadrul și domeniul de aplicare al acestor principii pot varia între statele membre ale Conferinței. Un principiu poate fi exprimat explicit sau implicit de normele constituționale. În timp ce unele constituții definesc literalmente esența principiilor de bază, altele sunt dezvoltate în principal prin jurisprudența curților constituționale. În acest din urmă caz, instanțele constituționale au un rol esențial în identificarea și definirea domeniului de aplicare al principiilor pe care le implică ordinea constituțională. În acest context, este important să se determine sursele pe care o instanță constituțională își poate baza interpretarea principiilor constituționale. Prezintă, de asemenea, importanță, anume aspecte legate de formarea și dezvoltarea principiilor și caracterul lor juridic. Mai exact, dacă principiile constituționale au un înțeles independent sau ar trebui întotdeauna interpretate în legătură cu un drept constituțional concret. În plus, ar trebui să se facă distincția între drepturile fundamentale și principiile în ceea ce privește modul în care acestea sunt interdependente în funcție de semnificația lor constituțională. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că rolul instanțelor constituționale în procesul de modificare a unei constituții poate varia între statele membre ale Conferinței, ca și procedurile de revizuire în sine, precum și  natura principiilor constituționale care pot fi revizuite. Unele constituții definesc în mod explicit „dispoziții nerevizuibile”. Astfel de „prevederi eterne”, pe de o parte, limitează puterea legiuitorului constituțional și, în același timp, dau legitimitate instanței constituționale să efectueze controlul de constituționalitate al modificărilor constituționale.

Un număr de 37 de Curți[5] au răspuns acestui chestionar, structurat, în esență, pe două direcții de analiză: rolul Curții Constituționale în definirea și aplicarea principiilor constituționale explicite/implicite și, respectiv, natura juridică a principiilor constituționale/răspunsul la întrebarea dacă este posibil să se stabilească o ierarhie în cadrul Constituției  între normele pe care aceasta le consacră, cu referire distinctă la dispozițiile constituționale care nu pot face obiectul revizuirii (dispozițiile ”eterne”) și controlul de constituționalitate a modificărilor aduse Constituției.

Rapoartele prezentate și intervențiile realizate au evidențiat faptul că  toate instanțele de jurisdicție constituțională invocă/fac referire la  principiile constituționale în cadrul controlului de constituționalitate. Viziunea generală cu privire la principiile constituționale este aceea că ele formează un nucleu de bază în jurul căruia se structurează corpul legilor fundamentale. Într-o exprimare sugestivă, Curtea Constituțională Federală a Germaniei arată că aceste principii «constituie o „busolă internă” pentru interpretarea normelor constituționale ». Ele ”includ dispozițiile individuale și, datorită naturii lor generale și fundamentale, definesc cadrul pentru Constituție”[6]. Există un consens general asupra faptului că  normele constituționale nu pot exista izolat, ci se bazează și trebuie interpretate prin prisma și în cadrul principiilor constituționale.

Modul în care principiile fundamentale sunt interpretate și aplicate diferă însă în funcție de atribuțiile concrete ale instanțelor de jurisdicție constituțională. În general însă, acestea au o marjă de apreciere consistentă în această materie, în virtutea rolului lor de unice autorități care realizează justiția constituțională. În unele state există dispoziții exprese în sensul fundamentării/raportării controlului de constituționalitate la principiile constituționale[7], însă în majoritatea statelor, structura argumentării și considerentele deciziilor prin care sunt interpretate și aplicate principiile constituționale nu au un temei juridic expres, fiind elaborate în cadrul și în virtutea rolului încredințat de legiuitorii constituanți  instanțelor  de jurisdicție constituțională –”gardieni ai Constituției”[8]. Principiile constituționale pot constitui  temei pentru controlul de constituționalitate în mod independent sau orientează interpretarea altor norme constituționale[9].

Cât privește consacrarea și sfera principiilor fundamentale, discuțiile în cadrul Congresului au evidențiat existența, deopotrivă, a unor principii explicite/expres stabilite în corpul legilor fundamentale, de regulă în preambulul acestora[10], precum și a unor principii implicite, care sunt deduse din interpretarea textelor constituționale ca un întreg/în ansamblul lor, cu identificarea de conexiuni și sensuri noi ale unor norme legale[11]. Pentru identificarea, interpretarea și aplicarea principiilor constituționale sunt utilizate o varietate de metode: gramaticală, teleologică, sistematică, istorică, fiind unanim acceptat – cu referire expresă la materia drepturilor fundamentale – că o interpretare pur literală nu este compatibilă cu specificul acestora. Pe lângă metodele tradiționale enunțate a fost evidențiată în mod deosebit metoda interpretării evolutive, care presupune reevaluarea textelor în timp, în raport de evoluțiile socio-culturale și istorice. Tot astfel, a fost dezvoltată problematica rolului lucrărilor pregătitoare ale constituțiilor, precum și a valorii conferite în cadrul controlului de constituționalitate unor documente precum, în cazul Moldovei, Declaraţia de Independenţă. În prezentarea distinctă realizată in cadrul Congresului, Curtea Constituțională a Moldovei a arătat că aceasta ”derivă din consensul popular general ce a legitimat-o şi din conţinutul său definitoriu pentru noul stat”, ceea ce ”îi conferă Declaraţiei de Independenţă, în ordinea constituţională din Republica Moldova, o funcţie transversală prin raportare la celelalte prevederi constituţionale (într-un mod similar cu principiile generale referitoare la statul de drept, drepturile şi libertăţile fundamentale, dreptatea şi pluralismul politic etc.), ea fiind nucleul blocului de constituţionalitate”. Aceste principii au fost deduse de Curte ”reieşind din aspiraţiile poporului exprimate în Declaraţia de Independenţă, arătându-se că orice interpretare a Constituţiei urmează să fie operată pornind de la obiectivele originare ale Constituţiei, care sunt prevăzute în Preambul şi din care derivă textul Constituţiei în sine. În concluzie, atunci când există mai multe interpretări, opţiunea conformă Preambulului prevalează”[12].

Cât privește cea de-a doua direcție de analiză, s-a constatat că, în general, legile fundamentale nu caracterizează, în mod explicit, principiile constituționale, ca având o forță juridică superioară în raport de celelalte norme constituționale. Aceste legi pot fi înțelese doar ca un întreg consolidat,  nivelul Constituției înseși determinând să nu fie posibil ca normele pe care le cuprinde să fie mai ierarhizate ca forță juridică, și nici ”măsurate” una în detrimentul celeilalte[13]. Sunt însă situații în care anumite principii sunt considerate piatra de temelie, în sensul că au un statut special și beneficiază de o protecție specială[14]. Nu este vorba însă de o ierarhie în sens formal, ci mai mult substanțial.

Referitor la problematica distinctă a modificării constituțiilor și a competențelor conferite instanțelor de jurisdicție constituțională în această privință,  au reținut un spațiu mai larg dezbaterile referitoare la  dispozițiile constituționale care nu pot fi supuse revizuirii, și a căror rațiune este păstrarea ”nucleului dur” al Constituției, ce constituie baza pentru întreaga structură a statului. Au fost puse în discuție viziunile diferite cu privire la acest tip de norme: necesitatea și rolul lor de întărire a structurii sistemului constituțional al statului respectiv, iar,  în sens opus, contestarea lor pe motiv că ar fi contrare principiilor democrației. Sunt si situații în care nu sunt reglementate norme  cu statut de ”clauze eterne”, însă modificarea lor trebuie să parcurgă o procedură specială.

În ceea ce privește competența Curților Constituționale în procedurile de revizuire a Constituției, în unele state aceasta este stabilită în mod expres[15], iar în altele rezultă implicit din alte norme constituționale care au fost interpretate de instanțele de jurisdicție constituțională în acest sens, de exemplu pe baza interpretării noțiunii de ”lege”, ca obiect al controlului de constituționalitate și a lipsei distincției referitoare la natura legii (ordinară sau constituțională)[16]. Limitele competențelor instanțelor de jurisdicție constituțională în acest cadru variază și sunt obiect de controverse, un factor important fiind și autoritatea câștigată de curți.

Concluziile formulate, pe baza tuturor rapoartelor prezentate[17] au fost în sensul că principiile și normele Constituției alcătuiesc un sistem armonios, astfel că nu pot exista, din punct de vedere logic, contradicții între acestea. Toate principiile au aceeași forță juridică, fie că vorbim de principii explicite sau implicite – acestea din urmă nu sunt ”mai puțin normative” sau mai puțin importante. În măsura în care există un pericol de conflict între principii și alte norme constituționale, instanțele de jurisdicție constituțională trebuie să le interpreteze într-un asemenea mod încât toate să realizeze un întreg coerent sau să facă aplicarea  teoriei justului echilibru[18]. Din această perspectivă, a fost evidențiat și rolul ”creativ” al activității curților constituționale, manifestat îndeosebi în identificarea drepturilor fundamentale care nu au o consacrare expresă în textul Constituției.[19].


[1] Prim magistrat asistent la Curtea Constituțională, detașată la Ministerul Justiției în funcția de secretar de stat.
[2] Pentru componență, în ordinea accederii, a se vedea aici
Curtea Constituțională a României  a devenit membră a Conferinței în anul 1994, la Budapesta, și a gazduit cel de-al XV-lea Congres al Conferinței, în calitate de stat care a deținut președenția sa, în anul 2011.
[3] A se vedea aici.

[4] A se vedea aici.

[5] Rapoartele naționale sunt disponibile aici 
si vor fi publicate în volumul Congresului.
[6] A se vedea aici.
[7] Cum este, de exemplu, cazul României, unde Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în  Capitolul I – Dispoziții generale, precizează în mod expres rolul Curții Constituționale de ”garant al supremației Constituției” și poziția sa de ”unică autoritate de jurisdicție constituțională în România” (art.1), stabilind, totodată, sfera actelor normative ce pot forma obiectul controlului de constituționalitate, arătând că acestea sunt neconstituționale dacă ”încalcă dispozițiile sau principiile Constituției.” [art.2 alin.(2) din lege].
[8] A se vedea aici.
[9] Penru dezvoltări, cu referire la drepturi și libertăți fundamentale, a se vedea aici raportul Curții Constituționale a Sloveniei.

[10] De exemplu: stat de drept, securitatea juridică, supemația Constituției, forma democratică de guvernământ.
[11] De exemplu: principiul proporționalității.
[12] A se vedea aici Raportul Curții Constituționale a Moldovei.

[13] S-a exprimat și ideea că o asemenea ierahie poate fi stabilită numai pe baza acordului realizat de autorii constituției; dacă un astfel de acord există, este posibilă o ierarhie a normelor în cadrul legii fundamentale și poate fi justificată din punct de vedere constituțional- Arief Hidayat, Constitutional principles in state administration and government- Curtea Constituțională a Republicii Indonezia și Asociația curților constituționale și a instituțiilor echivalente din Asia.
[14] De exemplu, garantarea demnității umane, căreia Curtea Federală Germană îi atribuie un rol/statut special.
[15] Un exemplu fiind chiar România, unde Curtea Cnstituțională se pronunță asupra inițiativelor de revizuire, precum și asupra legii de revizuire a Constituției adoptată de Parlament – a se vedea raportul României aici,
raportul Portugaliei.
[16] A se vedea raportul Curții Constituționale a Austriei aici 
sau a Cehiei aici.
[17] Raportor – Lali Papiashvili, judecător la Curtea Constituțională a Georgiei.
[18] ”fair balance”
[19] Cu referire la Hotărârea nr. 162 din 2014; am realizat această constatare și în ceea ce privește Curtea Constituțională a României, cu referire punctuală la interpretarea normelor constituționale în concordanță cu cele internaționale în materia drepturilor omului, în temeiul art. 20 din Constituție – a se vedea T. Toader, M. Safta – ”Receptarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului prin intermediul controlului de constituționalitate”, în volumul In Honorem Corneliu Bîrsan, Ed. Hamangiu, 2013, pp. 817-827. A se vedea aici.


Conf. univ. dr. Marieta SAFTA

Secţiuni: Content, Drept constitutional, Opinii, Selected, UNIVERSITARIA | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO