Aventură pe uliță, tehnologia și tarantula
20 iulie 2017 | Ligia IONESCU
Ligia Ionescu
Vară ciudată, în miez de iulie, cu vreme ca de septembrie. Dar asta, desigur, nu ne mai miră. Nimic nu mai e ca înainte, ne spunem de atâtea ori între noi, adulţii. Ehee… unde sunt verile şi vacanțele noastre de altă dată, care – desigur – erau altfel. Forfotă mare dis-de-dimineaţă, azi, lângă o piaţă din Bucureşti.
Copii somnoroşi, părinţi cu cafeaua nebăută, bunici îngrijoraţi de vremea vrăjmaşă, aşteaptă autocarul. Au valize pe role, rucsacuri şi umbrele multicolore. Zgribuliţi de ploaia neaşteptată, se pregătesc de plecarea celor mici în tabără pe drumurile patriei, departe, tocmai în străbuna Bucovină. Bucurie mare, se revăd cu învăţătoarea de care s-au despărţit greu în clasa a IV-a. Se face prezența şi copiii urcă în autocar fără să se uite prea mult în spate, unii lăsând zăpăciţi bagajele în seama părinţilor. Sunt bucuroşi că şi-au regăsit colegii şi învăţătoarea pe care o iubesc, îşi fac planuri strategice de aşezare în camere şi în mastodontul modern care îi va purta spre marea evadare.
Părinţii discută cu învăţătoarea despre situaţia telefoanelor mobile: hotărât lucru „tentaţiile” trebuie să stea cât mai mult timp în grija Doamnei. Nu de alta, dar povestea auzită azi era adevărată (şi probabil are deja statut de legendă): într-o tabără, un copil a făcut o glumă şi a sunat părinţii, spunându-le că în cameră e o tarantulă. Evident, a doua zi, dimineaţa la ora 5, mama ghiduşului era deja în tabără. „Dragă, unde e adeverinţa medicală, că trebuie să o arătăm Doamnei? Ai luat apă? Ai grijă să te speli întotdeauna pe mâini! Te rog din suflet să mănânci! Ai pus banii pentru intrările la muzee?” Până aici nimic nou, îmi spun în sinea mea că aşa ar fi spus părinţii noştri şi când eram noi copii. Apoi aud amuzată: „Să nu uiţi mobilul, vezi că în buzunarul din faţă ai încărcătorul! Să ai grijă să-ţi pui bateria externă în funcţiune dacă ţi s-a terminat cea de pe telefon! Să nu uiţi să ne suni, sau mai bine dă-ne mesaj pe WhatsApp! Să postezi neapărat pe Facebook! Să nu stai noaptea pe jocuri! Oare or fi având net pe-acolo?” „Pe vremea mea”, cu siguranţă că părinţii îşi iubeau copiii la fel de mult, dar condiţiile vremurilor erau altfel şi în mod natural, îngrijorările în astfel de situaţii ar fi fost altele, legate mai mult de nevoi primare cum ar fi mâncarea.
Un lucru important ne deosebeşte fundamental azi, tehnologia. Copiii se întreabă acum fără emfază, cum era pe atunci fără PC, laptop, tabletă, mobil şi internet. „Dacă net nu e, nimic nu e”, spunea o puştoaică fiind foarte sigură că asta e deja o lege universal valabilă.
Despărţirea de puşti trebuie să se facă cu mai puţină emoţie, pentru că ei fac parte din „generaţia Pixel” şi, deci, sunt altfel… se urcă în autocar şi, ca orice membru al acestei generaţii care se respectă, din reflex, îşi deschid imediat mobilele. Începe apoi o mini-invazie a părinţilor. Vor să ştie unde şi cu cine stau, dacă şi-au aşezat bagajele, care sunt condiţiile şi să le mai dea ultimele indicaţii. O fetiţă plânge şi se scutură de sughiţuri iar un băieţel rămâne cumva agăţat pe scara autocarului, vrând parcă să renunţe la aventură şi să se întoarcă în culcuşul moale de acasă. Pare nehotărât dar, până la urmă, cu ochii acoperiţi de părul răsfirat şi de câteva lacrimi, face pasul cel mare, nu înainte da o căuta încă o dată cu privirea prin mulţime, pe „Mami” (probabil e în prima sa tabără).
Migraţia se termină, părinţii coboară şi încep să facă tot felul de semne, pentru ca despărţirea să fie cât mai veselă. Porţile autocarului se închid şi mastodontul alb şi modern porneşte, trezindu-i pe părinţi la realitate: Haide măi, că aşa era şi pe vremea noastră, ne spunem râzând cu nostalgie, deşi, dacă s-ar putea, unii ar trimite şi drone ca să-i însoţească.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
