Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Mediul virtual – un spațiu al ”legitimării” pentru ademenirea minorului în scopuri sexuale
22.07.2017 | Nicoleta LUPU

JURIDICE - In Law We Trust
Nicoleta Lupu

Nicoleta Lupu

Dezvoltarea vertiginoasă din ultimele decenii a surselor de informare, dar și a tehnologiilor de comunicare a creat premisele pentru apariția unor noi modalități de stabilire și menținere a relațiilor interumane, indiferent de natura acestora. Aceasta este o realitate incontestabilă și absolut normală pentru mulți dintre copiii și tinerii din ziua de astăzi, dar, în același timp, și o tentație insidioasă pentru o mare parte dintre adulți. Fără a cunoaște o anumită exemplificare exhaustivă sau pur empirică, vulnerabilitatea minorilor în contextul utilizării de către aceștia a spațiului cibernetic se distinge, în special, prin numeroasele implicații și consecințe de ordin fizic și psihologic care pot afecta integritatea lor sub toate aspectele. Similar realității obiective, un cadru de reglementare juridică este imperios necesar pentru a garanta copiilor o protecție adecvată și eficientă împotriva abuzurilor la care pot fi expuși în mediul virtual, în pofida faptului că încercările umanității de a ține pasul cu progresul tehnologic cunoaște multiple restanțe.

Activitatea copiilor pe internet, conectarea permanentă a acestora prin dispozitive mobile, multiplele funcții cu rol de socializare ale aplicațiilor, programelor și site-urilor accesate de minori, toate acestea constituie o stare de fapt și reflectă fidel modul în care tehnologia, cu toate varietățile sale, a modelat iremediabil societatea și viața cotidiană; or, ne confruntăm cu un proces ireversibil, care, într-o perioadă extrem de scurtă, s-a extins pe toate meridianele și-a ajuns la cotații maxime într-un timp record. Având în vedere această stare de lucruri, devine evidentă necesitatea stringentă de a corela și dirija, inclusiv prin intermediul unor instrumente juridice, continua perfecționare a tehnologiilor digitale și utilizarea acestora de către minori, prin raportare la mediul școlar, familial și social în care aceștia conviețuiesc.

Noile forme virtuale de socializare și interacțiune au amplificat și exacerbat un șir de probleme sociale, precum hărțuirea, intimidarea, autoizolarea, molestarea etc., probleme care, în cazul minorilor, dobândesc conotații mult mai periculoase și complexe, din cauza lipsei de experiență și a profilului psihologic scăzut al acestora.

Sporirea gradului de sensibilizare în rândurile populației, în special a părinților și a celor care zilnic interacționează cu persoane de vârstă fragedă (educatori, pedagogi, medici pediatri etc.), cu privire la noile provocări în ceea ce privește protecția minorilor în mediul electronic constituie, la etapa actuală, un obiectiv de importanță strategică, care poate fi realizat inclusiv prin crearea și elaborarea unor mecanisme juridice eficiente pentru contracararea riscurilor la care sunt expuși minorii în calitate de utilizatori fideli ai mediului online.

Este un fapt notoriu că unul dintre aspectele intrinseci ale globalizării, ca fenomen ce se manifestă la scară mondială, îl constituie digitalizarea cetățenilor tuturor statelor lumii. Totuși, atunci când vine vorba despre copii, aceștia au nevoi și vulnerabilități speciale, care trebuie abordate cu precauție, astfel încât mediul cibernetic să devină un spaţiu al oportunităţilor, în care aceștia să dobândească cunoştinţe, să comunice, să-şi dezvolte competenţele şi să-şi îmbunătăţească perspectivele profesionale.

Internetul a schimbat într-un mod covârșitor modul în care copiii interacționează cu lumea. Ei au acces la un volum imens de informații și la căi infinite de exprimare a creativității, putând comunica fără costuri și instantaneu cu persoane din întreaga lume. Cu toate acestea, mediul online, pe lângă beneficiile evidente, comportă, în lipsa unei informări corecte și a unei orientări adecvate, provocări ale căror țintă sunt, în principal, minorii. Or, siguranța online a copiilor este mai actuală și mai alarmantă ca oricând.

Făcând o trecere în revistă a instrumentelor juridice internaționale și naționale, care reglementează, exclusiv sau în principal, aspectele tratate supra, putem menționa cu titlu pur exemplificativ următoarele:
1) Convenția Organizației Națiunilor Unite din 1989 cu privire la drepturile copilului[1];
2) Convenţia pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale[2];
3) Convenţia privind criminalitatea informatică[3];
4) Directiva 2011/92/UE din 13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile[4];
5) Programul de la Stockholm – O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora[5];
6) Codul Penal al Republicii Moldova[6];
7) Legea privind drepturile copilului[7];
8) Legea privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane[8], etc.

Racolarea copilului – un comportament premeditat, menit să asigure încrederea şi cooperarea copiilor până la implicarea lor într-o relaţie sexuală – este un proces ce începe cu alegerea de către infractor a unui loc ţintă, ce va fi atrăgător pentru copii. În lumea reală (off-line), acesta poate fi un loc frecventat des de copii, precum e școala, centrele comerciale, terenurile de joacă și parcurile. Procesul de ademenire poate începe de o manieră libertină și aparent nevinovată, în timpul căruia infractorii își exprimă o atenție sporită față de copilul-victimă și modelează astfel atmosfera comunicării, încât victima să se simtă o persoană deosebită, intenția fiind de a stabili o relație prin care să câștige încrederea copilului. Conform Olson[9], dezvoltarea încrederii este componentul principal în procesul de ademenire a copilului, iar probabilitatea unei relații sexuale în lumea reală depinde de abilitatea infractorului de a cultiva încrederea victimei.

Pe măsura dezvoltării încrederii între copilul-victimă şi infractor, ultimul caută să convingă copiii să accepte o relaţie sexuală, introducând un element sexual în relaţia lor. O tactică metodică şi premeditată de a convinge o victimă să se angajeze în relaţii sexuale implică un proces care, inițial, familiarizează victima cu noţiunea de sex, după care, repetat, se angajează (cu copilul) în „activităţi sexuale”. Infractorul poate, spre exemplu, să destăinuiască „confidentului” său informaţii personale intime cu privire la viaţa lui sexuală, cu intenţia de a uşura determinarea recipientului să accepte angajarea în activităţi sexuale cu infractorul sau altă persoană. Demonstrarea pornografiei infantile este o altă modalitate eficientă de convingere, deoarece „pornografia sexualizează violul, violenţa, hărţuirea sexuală, prostituţia și abuzul sexual al copiilor, astfel celebrându-le, promovându-le, autorizându-le și „legitimându-le”[10].

În contextul Convenției Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale[11], ”acostarea copiilor în scopuri sexuale este propunerea făcută cu intenție de către un adult, prin intermediul tehnologiilor de comunicare și informaționale, pentru a contracta un copil care nu a împlinit vârsta legală de consimțământ în scopul comiterii asupra acestuia a oricărei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 18, alin. (1), lit .a) (activități sexuale cu un copil care, potrivit prevederilor în vigoare ale dreptului național, nu a împlinit vârsta legală pentru viața sexuală) sau la art. 20, alin. (1), lit. a) (producția de pornografie infantilă), dacă propunerea a fost urmată de fapte materiale care conduc la acea întâlnire”.

Din punct de vedere criminologic, este semnificativă constatarea potrivit căreia, mediul electronic a devenit un autentic furnizor de legitimare pentru pedofili și pentru conduita lor, fără ca aceasta să însemne că tehnologia poartă vina proliferării acestui fenomen. Cum bine s-a spus, nu tehnologia, ci utilizatorii ei comit abuzuri împotriva copiilor. Dacă până la apariția Internetului, persoanele cu inclinații pedofile erau indivizi singuratici, relativ izolați de comunitățile sociale reale și incapabili să-și împărtășească interesul pentru săvârșirea de infracțiuni împotriva minorilor, în prezent există largi grupuri în care asemenea persoane interacționează cu dezinvoltură, lipsite de inhibiții și cu o capacitate remarcabilă de a-și reprima orice sentimente de vinovăție, beneficiind, totodată, de stimulentul încurajărilor reciproce în a-și reproduce continuu comportamentul aberant. Ideea apartenenței la asemenea comunități, conștiința faptului că mai există mulți alții ca ei, la care se adaugă posibilitatea de a-și exprima gândurile în aceste grupuri, fără a suporta vreo cenzură, reprezintă factori de natură să le amplifice impulsul infracțional[12].

Noul trend în domeniu, insidios și periculos deopotrivă, este așa-numitul grooming[13], un mod de acțiune prin care, o persoană cu inclinații pedofile, pregătește transferul relației cu un minor, de pe ecranul calculatorului, în lumea reală, în scopul săvârșirii, față de acel minor, a unei infracțiuni privind viața sexuală. În acest mod, Internetul e folosit ca un mediu de socializare, subsumat unor scopuri de natură infracțională. Acele trăsături ale Internetului care facilitează comunicarea între persoane ce nu se cunosc, formând și consolidând, într-un interval relativ scurt de timp, relații de încredere altminteri greu de conceput în viața reală, sunt exploatate cu abilitate de făptuitori, pentru a crea noi amenințări la adresa minorilor.

Ministerul de Interne britanic definește grooming-ul ca fiind o conduită manifestată de un posibil pedofil, despre care o persoană rezonabilă ar avea motive să creadă că orice întâlnire cu un copil, ca efect al unei asemenea conduite, ar fi făcută într-un scop ilegal[14].

Într-o altă încercare de definire, formulată într-un studiu al organizației neguvernamentale Save the Children[15], grooming-ul constituie o strategie utilizată de un infractor sexual pentru a manipula copilul, astfel încât abuzul sexual să poată avea loc ulterior, în împrejurări apte să asigure controlul total al infractorului asupra copilului. Este un proces în care are loc o reducere graduală a mecanismelor de protecție de care dispune copilul, printr-o succesiune de acte manipulative, și care vizează inclusiv determinarea copilului de a tăinui faptul abuzului, odată ce acesta s-a consumat.

John Carr[16], explicând modul de operare al făptuitorului, accentuează latura pregătitoare a contactului real, care permite o amânare a întâlnirii propriu-zise cu victima, până în momentul în care legătura de încredere s-a fortificat într-o asemenea măsură, încât minorul, odată prezent fizic alături de pedofil, nu-i va putea nici măcar reproșa că a fost indus în eroare asupra identității, vârstei și intențiilor acestuia din urmă. Procesul de manipulare și ademenire pe cale virtuală poate fi, de la caz la caz, extrem de complex, parcurgând trasee sinuoase ce ating latura intimă, afectivă și sexuală a copilului, înlăturând treptat toate barierele firești de protecție ale acestuia, până în punctul la care victima se oferă, practic, adultului pedofil. Acesta este motivul pentru care grooming-ul săvârșit prin mijloace tehnologice reprezintă un pericol social în sine, necesitând a fi incriminat distinct de alte fapte aflate în legătură cu pedofilia mediată electronic.

Într-un alt studiu de referință[17], Rachel O’Connell identifică cinci etape ale grooming-ului. Mai întâi, se realizează legătura de amiciție cu minorul. Ocazional, făptuitorul îi poate solicita o fotografie obișnuită a sa, fără nici un fel de conotații sexuale. Apoi, se încearcă stabilirea unei veritabile relații de prietenie, minorul fiind îndemnat să vorbească despre problemele lui, ori despre faptul că cei din jurul lui nu-i înțeleg aspirațiile și felul de a fi. În a treia etapă, făptuitorul efectuează o evaluare a riscului de a fi descoperit de terți, chestionând copilul asupra localizării computerului în apartamentul său, precum și în legătură cu faptul dacă și alte persoane au acces la el. Etapa a patra marchează o consolidare a relației de prietenie și încredere, în care minorul și făptuitorul simt că pot discuta despre orice subiect. În fine, ultimul stadiu este cel în care făptuitorul îi va cere copilului să-i transmită o imagine a sa, într-o ipostază sexual explicită. Un răspuns favorabil la o asemenea solicitare îl va îndemna pe făptuitor să-i transmită, la rândul său, minorului seturi întregi de pornografie infantilă, spre a-i sonda interesul și a-l face să perceapă situația ca fiind una perfect normală. Este, totodată, momentul în care se va încerca organizarea unei întâlniri cu minorul.

În rândul specialiștilor s-a născut de curând ideea potrivit căreia, dincolo de intenția vădit ilicită a adultului angajat în procesul de grooming, există un comportament al minorului care are darul de a facilita, în cele din urmă, abuzul asupra sa, înlesnind misiunea făptuitorului. Se vorbește, în acest sens, despre o pretinsă predispoziție a pre-adolescenților de a se angaja, prin temperament, prin teribilismul caracteristic vârstei, ca și prin ignorarea riscurilor, în relații periculoase chiar și în lumea reală. În alți termeni, minorii care devin victime online datorită trăsăturilor specifice vârstei lor, s-ar fi expus oricum, și dincolo de computer, unor situații de natură să le pericliteze integritatea fizică sau chiar viața. În opinia lui John Carr[18], o asemenea abordare transformă copilul, pe nedrept, în complice al făptuitorului și tinde să desconsidere faptul esențial că vorbim despre o (potențială) victimă ale cărei slăbiciuni obiective sunt speculate cu abilitate de autorul faptei în teritoriul electronic mult mai nesigur decât cel din curtea școlii, din parcuri sau din jurul casei. De aceea, chiar dacă putem accepta ideea unor predispoziții – la nivelul grupei de vârsta 10-14 ani – de a intra în rolul victimei, nu este admisibilă o teorie a “împărțirii culpei” între făptuitor și minor, și, cu atât mai puțin, o reconsiderare a reglementărilor penale în această materie, pornind de la o asemenea constatare.

Totuși, rolul activ al minorilor, în contextul accesului la instrumentarul tehnologic al Internetului, poate duce, în anumite împrejurări, la forme de autovictimizare. Aceleași trăsături care caracterizează pre-adolescența și adolescența favorizează fapte de genul celor în care tinerii reproduc propriile lor imagini, evidențiind adesea un comportament sexual explicit, diseminându-le pe web, în modalități care îi fac identificabili și reperabili la distanță. Internetul abundă în site-uri destinate fotografiilor erotice (nu neapărat pornografice), în care apar expuși reprezentanți ai grupei de vârstă 10-14 ani, prin care aceștia, fără să realizeze, se oferă practic potențialilor infractori sexuali. Deosebit de autopericlitarea care rezultă dintr-un asemenea comportament, în cazuri determinate se poate vorbi și de săvârșirea de infracțiuni, atunci când imaginile respective reproduc un comportament sexual explicit al minorilor respectivi.

Din cele ce se cunoaște despre autorii infracțiunilor de abuz sexual asupra minorilor, nu pare deloc surprinzător că ei folosesc posibilitățile spațiului cibernetic – imensitatea, caracterul anonim și iluzoriu, lipsa unui control eficient și o piață potențială masivă, și internațională. Spațiul virtual oferă oportunități de neînchipuit pentru înșelăciune, iar caracterul latent pe care se bazează abuzul sexual asupra copiilor, permite un acces fără precedent la minorii vulnerabili în casele lor proprii. Conform rapoartelor din presa scrisă naţională, chat-room-urile sunt cele mai populare activităţi online ale copiilor, în timp ce majoritatea lor nu sunt deloc monitorizate. Prin intermediul lor persoanele adulte necunoscute pot contacta direct cu copiii. Ambianţa „sigură” de acasă, combinată cu încrederea în oameni, pe care copiii o au în mod natural la o vârstă anumită, îi face să uite că aceste persoane sunt străine pentru ei. Acest lucru îi înlesneşte abuzatorului sarcina de a „vâna” un copil, care în „lumea reală” niciodată nu ar intra în vorbă cu un necunoscut.

Centrul Internaţional „La Strada”, în perioada iunie-august 2013, a efectuat, în baza datelor obţinute prin realizarea unei cercetări privind siguranţa online a copiilor din Republica Moldova, un studiu[19] care a avut drept scop colectarea informaţiei despre comportamentul online al minorilor. Potrivit studiului, aproximativ 70% dintre copiii chestionaţi şi-au căutat în ultimele 12 luni cunoscuţi noi prin intermediul Internetului, mai des fetele şi copiii de la sate. Expedierea secvenţelor video unei persoane cunoscute doar prin Internet şi cu care nu s-a întâlnit anterior a fost menţionată de aproximativ 12% dintre cei chestionaţi. 19,7% dintre copii au adăugat pe lista prietenilor, în profilul personal din reţelele de socializare, persoane pe care nu le-au întâlnit în realitate şi au făcut schimb de date cu cineva pe care îl cunoşteau doar comunicând prin Internet. 47,3% dintre copiii care îşi fac cunoscuţi noi prin Internet şi comunică exclusiv prin acest spaţiu au fost solicitaţi pentru a se întâlni în realitate cu persoane cunoscute prin Internet. Mai mult de 11% dintre copii au indicat că persoane cunoscute prin Internet le-au făcut propuneri indecente, fapt pe care îl recunosc în special copii de 12 ani (29,9%). Peste 50% dintre adolescenţii participanţi la studiu s-au întâlnit măcar o dată cu persoane (cu excepţia rudelor) cunoscute prin Internet.

Vorbind despre implicațiile juridico-penale ale temei abordate, este absolut necesar de menționat faptul că art. 1751 din Codul Penal al Republicii Moldova[20], ”Ademenirea minorului în scopuri sexuale”, incriminează expres propunerea, convingerea, manipularea, amenințarea, promisiunea de a oferi avantaje sub orice formă, efectuate inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice, în vederea stabilirii unei întîlniri cu un minor, cu scopul săvîrşirii împotriva acestuia a oricărei infracţiuni privind viața sexuală, dacă aceste acțiuni au fost urmate de fapte materiale care conduc la o astfel de întîlnire. Articolul dat a suferit modificări substanțiale prin Legea nr. 121 pentru modificarea articolului 1751 din Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18 aprilie 2002[21], care nu doar a redenumit norma din Acostarea copiilor în scopuri sexuale în Ademenirea minorului în scopuri sexuale, dar a și completat latura obiectivă a infracțiunii cu noi acțiuni alternative (convingerea, manipularea, șantajul, amenințarea, promisiunea de a oferi avantaje) și a introdus trei circumstanțe agravante:

a) împotriva unui minor aflat într-o situație de neputinţă, care se datorează unei boli sau dizabilități;

b) de către un membru al familiei minorului, de către o persoană care locuia cu minorul sau de către persoana în a cărei îngrijire, sub a cărei protecție sau la a cărei educare ori tratament se află minorul;

c) de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru o infracțiune cu caracter sexual sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză.

În sensul prevederii de la art. 1751 CP RM, noțiunea de întâlnire presupune nu doar o întrevedere în același punct topografic, dar și o întrevedere virtuală, când victima și făptuitorul se găsesc la distanță unul de celălalt (de exemplu, în localități sau țări diferite). Ultima ipoteză – când făptuitorul și victima se află la distanță unul de celălalt – este valabilă mai ales în situația în care subiectul infracțiunii prevăzute la art. 1751 CP RM urmărește să săvârșească nu o infracțiune oarecare cu caracter sexual, dar infracțiunea specificată la art. 175 CP RM, atunci când aceasta se concretizează în: discuții cu caracter obscen sau cinic purtate cu victima referitor la raporturile sexuale; determinarea victimei să participe ori să asiste la spectacole pornografice; punerea la dispoziția victimei a materialelor cu caracter pornografic etc. În aceste condiții, infracțiunea prevăzută la art. 1751 CP RM este comisă prin intermediul tehnologiilor de informare și de comunicare[22].

Scopul infracţiunii prevăzute la art. 1751 CP RM este unul special: săvârşirea împotriva victimei a oricărei infracţiuni cu caracter sexual. În sensul art. 1751 CP RM, prin „infracţiuni cu caracter sexual” trebuie de înţeles nu doar infracţiunile prevăzute la art. 171-175 CP RM. Reieşind din dispoziţia art. 23 al Convenţiei Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale[23], noţiunea „infracţiuni cu caracter sexual” trebuie să se refere şi la infracţiunile specificate la art. 2081 şi 2082 CP RM.

Dacă e să facem referință la bunele practici europene, menite să prevină și să estompeze efectele adverse ale utilizării de către minori a tehnologiilor informaționale și de comunicare, sunt demne de menționat exemplele unor așa state ca:

– Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord – unde furnizorii de servicii de internet au adoptat un cod al bunelor  practici care  promovează „alegerea activă” (active  choice),  lăsând fiecărui ISP (internet service provider) libertatea de a decide în legătură cu implementarea acesteia. Acest lucru înseamnă că, la punctul  de vânzare, clienţii sunt întrebaţi dacă doresc să beneficieze de unelte de control parental, ele fiind oferite cu titlu gratuit.

– Franța – unde furnizorii de servicii de internet trebuie să asigure software gratuit pentru controlul parental.

– Germania – unde poate fi utilizat un software autorizat de „protecţie a tineretului”, pentru a împiedica accesarea de către copii a site-urilor web care oferă conţinuturi prejudiciabile. Germania aplică de asemenea un cadru de autoreglementare care permite furnizorilor să clasifice diferite tipuri de conţinut online, cum ar fi materialele video, site-urile web sau jocurile online.

– Finlanda și Belgia – unde au fost negociate coduri de conduită ale întreprinderilor, care acoperă, în cazul primului stat, platformele sociale, în timp ce în cazul celui de-al doilea, ele abordează o gamă mai largă de furnizori.

– Spania, Italia și Republica Cehă – sunt aplicate diverse mecanisme de semnalare a conţinuturilor şi a comportamentelor prejudiciabile, şi ilicite, cu sprijinul diverselor părţi interesate, cum ar fi poliţia, ONG-urile şi industria de profil.

În finalul acestei abordări tematice interdisciplinare aș dori să vin cu un șir de recomandări în adresa autorităților, instituțiilor de profil, ONG-urilor, părinților și tuturor celor care, direct sau indirect, interacționează cu minori, recomandări destinate să anticipeze și minimalizeze potențialele cazuri de victimizare/revictimizare a copiilor în spațiul cibernetic:

1) Sensibilizarea, protejarea și responsabilizarea minorilor în lumea digitală prin elaborarea de strategii, planuri de acțiune, studii, precum și prin adoptarea de acte legislative pertinente.

2) Utilizarea unei spectru cât mai larg de mecanisme tehnice, precum sisteme de filtrare, sisteme de verificare a vârstei, instrumente de control parental, astfel încât minorilor să le fie asigurat accesul la un conținut adecvat vârstei lor în mediul virtual.

3) Crearea și mediatizarea liniilor de asistență telefonică (hotlines), unde persoanele interesate pot semnala conținuturile sau comportamentele prejudiciabile din mediul electronic și unde se pot adresa în vederea obținerii unui ajutor de specialitate.

4) Elaborarea cadrului curricular necesar în vederea instituționalizării predării temelor care vizează siguranța online și a competențelor digitale în instituțiile de învățământ de toate categoriile, precum și în cele de plasament/asistență socială a minorilor.

5) Încurajarea furnizorilor de conținut mass-media online, precum și a furnizorilor de servicii de Internet să țină cont pe deplin, la proiectarea serviciilor lor, de protecția, siguranța și integritatea psiho-emoțională a minorilor.

6) Consolidarea cooperării în ceea ce privește site-urile web cu conținut ilegal și dăunător care provin din alte state prin diverse acorduri cu țările terțe, schimbul de cele mai bune practici în acest domeniu.

7) Sprijinirea autorităților și a instituțiilor de profil să îmbunătățească procedurile de identificare, semnalare și eliminare a paginilor de Internet care conțin sau difuzează materiale cu tentă sexuală, inclusiv prin acordarea de resurse financiare și de personal specializat în acest sens.

8) Stimularea producției de conținut online creativ și educativ destinat minorilor, bazat de pe standarde înalte de calitate și siguranță.

9) Monitorizarea zilnică și îndeaproape a activității minorilor în mediul virtual, precum și restricționarea accesului acestora la conținuturi inadecvate vârstei lor.

10) Implicarea consecventă a utilizatorilor și-a autorităților publice în procesul de elaborare și revizuire a măsurilor de autoreglementare de către furnizorii de servicii de Internet, precum și în procesul de monitorizare a acestor măsuri.

Bibliografie

Acte normative:
1. Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului: adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989.
2. Convenţia pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale: adoptată de Consiliul Europei la 25 octombrie 2007.
3. Convenţia privind criminalitatea informatică: adoptată de Consiliul Europei la 23 noiembrie 2001.
4. Directiva 2011/92/UE din 13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile.
5. Programul de la Stockholm – O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora: adoptat la 2 decembrie 2009.
6. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 72-74.
7. Legea privind drepturile copilului nr. 338 din 15 decembrie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr. 13.
8. Legea privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane nr. 241 din 20 octombrie 2005. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 164-167.
9. Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 121 din 02 iunie 2016. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 184-192.

Cărți:
1. Carr J., Child abuse, child pornography and the internet, Londra, 2004. – 40 p.
2. Centrul Internațional pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Femeii, ”La Strada”, Suport informațional pentru specialiști interesați de prevenirea exploatării sexuale comerciale a copiilor, Chișinău, 2011. – 104 p.
3. Centrul Internațional pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Femeii, ”La Strada”, Studiu privind siguranța copiilor online în Republica Moldova, Chișinău, 2014. – 60 p.
4. ECPAT International, Violence against Children in Cyberspace (A contribution to the United Nations Study on Violence against Children), Bangkok, 2005. – 91 p.
5. O`Connell R., A typology of child cybersexploitation and online grooming practices, University of Central Lancashire, 2003. – 20 p.
6. Save the Children Europe Group, Position paper regarding online images of sexual abuse and other Internet-related sexual exploitation of Children, Copenhaga, 2005. –40 p.

Articole științifice:
1. Brânză S., Infracțiunile prevăzute la art. 173-1751 CP RM în lumina ultimelor amendamente operate în legea penală // Revista științifică a USM ”Studia Universitatis”. Seria”Științe sociale”, 2013, nr. 8, p. 131-141.
2. Cheryl K. Olson, S.D. ș.a. Factors Correlated with Violent Video Game Use by Adolescent Boys and Girls // Journal of Adolescent Health, 2007, nr. 41, p. 77-83.
3. Davidson J., Martellozzo E., Policing The Internet And Protecting Children From Sex Offenders Online:When Strangers Become ‘Virtual Friends’ // Cybersafety Conference University Of Oxford, 8-10 September 2005, p. 7-20.


[1] Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului: adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989.
[2] Convenţia pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale: adoptată de Consiliul Europei la 25 octombrie 2007.
[3] Convenţia privind criminalitatea informatică: adoptată de Consiliul Europei la 23 noiembrie 2001.
[4] Directiva 2011/92/UE din 13 decembrie 2011.
[5] Programul de la Stockholm – O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora: adoptat la 2 decembrie 2009.
[6] Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 72-74.
[7] Legea privind drepturile copilului nr.338 din 15 decembrie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr. 13.
[8] Legea privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane nr.241 din 20 octombrie 2005. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 164-167.
[9] Cheryl K. Olson, S.D. ș.a. Factors Correlated with Violent Video Game Use by Adolescent Boys and Girls // Journal of Adolescent Health, 2007, nr. 41, p. 77-83.
[10] Centrul Internațional pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Femeii, ”La Strada”, Suport informațional pentru specialiști interesați de prevenirea exploatării sexuale comerciale a copiilor, Chișinău, 2011, p. 42.
[11] Convenţia pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale: adoptată de Consiliul Europei la 12 iulie 2007.
[12] Carr J., Child abuse, child pornography and the internet, Londra, 2004, p. 38.
[13] ECPAT International, Violence against Children in Cyberspace (A contribution to the United Nations Study on Violence against Children), Bangkok, 2005, p. 46-51.
[14] Davidson J., Martellozzo E., Policing The Internet And Protecting Children From Sex Offenders Online: When Strangers Become ‘Virtual Friends’ // Cybersafety Conference University Of Oxford, 8-10 September 2005, p. 7.
[15] Save the Children Europe Group, Position paper regarding online images of sexual abuse and other Internet-related sexual exploitation of Children, Copenhaga, 2005, p. 11. 
[16] Carr J., op. cit, p. 45.
[17] O`Connell R., A typology of child cybersexploitation and online grooming practices, University of Central Lancashire, 2003, p. 8.
[18] Carr J., op. cit, p. 4.
[19] Centrul Internațional pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Femeii, ”La Strada”, Studiu privind siguranța copiilor online în Republica Moldova, Chișinău, 2014.
[20] Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 72-74.
[21] Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 121 din 02 iunie 2016. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 184-192.
[22] Brânză S., Infracțiunile prevăzute la art. 173-1751 CP RM în lumina ultimelor amendamente operate în legea penală // Revista științifică a USM ”Studia Universitatis”. Seria ”Științe sociale”, 2013, nr. 8, p. 131-141.
[23] Convenţia pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale: adoptată de Consiliul Europei la 12 iulie 2007.


Nicoleta Lupu

Secţiuni: Content, Cyberlaw, Data protection, Drept penal, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO