Despre silvicultură în modificarea Codului silvic
31 iulie 2017 | Antoanela COSTEA
Antoanela Costea
Modificarea recentă a Codului silvic, aduce câteva schimbări substanţiale în modul de reglementare a regimului silvic, creând cadrul necesar pentru paza tuturor suprafeţelor din fondul forestier naţional[1] (lipsa pazei fiind una dintre principalele cauze generatoare de fapte ilegale în legătură cu fondul forestier), alături de reconsiderarea răspunderii personalului silvic.
Cu privire la asigurarea serviciilor silvice incluzând paza pentru proprietatea publică sau privată a unei unităţi administrativ-teritoriale sau proprietatea privată a persoanelor fizice şi juridice, în reglementarea anterioară a Codului silvic, proprietarul avea obligaţia să solicite şi să încheie un contract de administrare şi/sau asigurare servicii silvice [conform art. 16 alin. (4) coroborat cu art. 17 alin. (2) lit. a-b)]; cu menţiunea că, pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice având suprafaţa proprietăţii mai mică sau egală cu 30 ha, costurile serviciilor silvice se asigură integral de la bugetul de stat[2] (conform art. 97 alin. (1) lit. a).
De precizat faptul că în practică, pentru fondul forestier proprietate privată se regăsesc situaţii unde fie proprietarii nu-şi respectă obligaţia de mai sus, fie cu proprietarii decedaţi şi succesiunea nedezbătută, fie cu proprietarii neidentificaţi, având drept consecinţă lipsa asigurării serviciilor silvice pentru suprafeţele aflate în asemenea situaţii.
Iată că legiuitorul a ţinut să reglementeze această situaţie social-economică existentă, soluţia introdusă prin modificarea Codului silvic fiind dispunerea obligativităţii menţionate pentru „deţinătorul” fondului forestier.
Aşadar, prin modificarea art. 16 alin. (4) din legea-cadru, „ocolul silvic care administrează şi/sau asigură serviciile silvice, pentru suprafaţa cea mai mare de fond forestier, pe teritoriul unei comune, unui oraş sau municipiu (…) este obligat, la cererea deţinătorului, să asigure pe bază de contract serviciile silvice pentru suprafeţele de fond forestier de maximum 30 ha, aparţinând persoanelor fizice şi juridice, de pe raza comunei, oraşului sau municipiului respectiv”, situaţie pentru care se impune şi reglementarea acordului indispensabil al proprietarului de drept, dat fiind că dreptul de dispoziţie asupra proprietăţii revine esenţialmente acestuia din urmă.
Alin. (5) şi (6) ale aceluiaşi articol, soluţionează o altă situaţie existentă în practică, respectiv „pentru fondul forestier în suprafaţă de maximum 30 ha inclusiv, pentru care nu există administrare sau pentru care nu sunt asigurate serviciile silvice, iar proprietarul nu se poate identifica sau pentru care proprietarul a decedat şi nu s-a realizat dezbaterea succesorală, structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură notifică în scris unitatea administrativ-teritorială în raza căreia se găseşte suprafaţa de fond forestier cu privire la intenţia de a se asigura servicii silvice pentru aceste suprafeţe”, iar notificarea „se transmite şi ocolului silvic nominalizat care va efectua un control de fond/va evalua, în condiţiile legii, eventualele pagube aduse fondului forestier pentru suprafaţa pentru care nu există servicii silvice şi va asigura serviciile silvice pentru această suprafaţă”. O completare necesară situaţiei reglementate, priveşte eventualele pagube constatate la efectuarea controlului de fond/evaluare pentru care este evident injustă calcularea contravalorii pagubelor aduse fondului forestier (ocolul care urmează să asigure serviciile silvice, va trebui să-şi diminueze fondul de conservare şi regenerare cu 50% din contravaloarea pagubelor constatate în fondul forestier pentru care nu era responsabil, prin urmare se impune aducerea unei excepţii de la prevederile Codului silvic art. 33 alin. (2) lit. e[3]).
Situaţia proprietarilor care nu-şi respectă obligaţia de a contracta servicii silvice este reglementată de alin. (10) şi următoarele, prin care „pentru suprafeţele de fond forestier de maximum 30 ha, pentru care nu există administrare sau pentru care nu sunt asigurate serviciile silvice, asigurarea serviciilor silvice de către ocolul silvic nominalizat se face prin act de constatare încheiat între reprezentantul ocolului silvic nominalizat şi reprezentantul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, după realizarea controlului de fond/evaluarea de către ocolul silvic, în condiţiile legii, a eventualelor pagube aduse fondului forestier (…), iar contravaloarea serviciilor silvice se suportă de către proprietar/succesorul în drepturi, în baza devizului întocmit şi comunicat de ocolul silvic nominalizat”. De menţionat că valoarea devizului „acceptat în mod expres sau tacit prin necontestare de proprietar/succesorul în drepturi, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării, constituie titlu executoriu, fiind temei pentru facturarea şi recuperarea contravalorii serviciilor silvice efectuate”. Pentru această situaţie trebuie reglementată atât procedura de comunicare şi contestare, cât şi clarificarea statutului succesorului în drepturi.
Reiterând, această clarificare este necesară şi pentru o altă reglementare nou introdusă prin art. 20 alin. (3) Codul silvic, unde „proprietarul/succesorul în drepturi/orice persoană care are calitatea de a beneficia de uzufruct şi demonstrează cu documente potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care are încheiat contract de administrare sau de servicii silvice pe o perioadă de minimum 10 ani pentru fondul forestier pe care îl deţine, cu suprafaţa de maximum 10 ha, poate recolta un volum de maximum 5 mc/an/ha de pe această suprafaţă, în funcţie de caracteristicile structurale ale arboretului; volumul care se poate recolta pe un hectar, indiferent de numărul persoanelor beneficiare sau de calitatea acestora, este de maximum 5 mc/an”.
Într-o analiză anterioară, privitoare la sancţionarea contravenţională a succesorilor în drepturi, respectiv a succesorilor legali, atrăgeam atenţia asupra prevederilor Codului silvic în vigoare la acel moment, care prevedea strict şi limitativ doar proprietarilor posibilitatea de a solicita/încheia contracte de administrare şi/sau servicii silvice, dar şi a riscurilor încheierii unui contract cu un succesor, în lipsa certificatului de moştenitor.
Prin urmare, considerăm că soluţia legiferată răspunde nevoilor actuale ale sectorului pe segmentul administrarea şi gestionarea durabilă a pădurilor, necesitând însă îmbunătăţiri şi clarificării complinitoare cel puţin în sensul celor sesizate mai sus, şi astfel eliminarea potenţialelor situaţii litigioase generate de modificările actuale.
Cu privire la reconsiderarea răspunderii personalului silvic sub raportul asigurării serviciilor silvice de pază, elementul de noutate este reprezentat de prevederea specifică prin care „personalul silvic cu atribuţii de pază răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile Codului muncii, pentru pagubele produse pe suprafeţele de fond forestier sau în terenurile din afara fondului forestier pe care le are în pază, în situaţia în care în termen de 24 de ore de la constatarea pagubelor nu informează, în scris, ocolul silvic; şeful ocolului silvic răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile Codului muncii, pentru pagubele produse pe suprafeţele de fond forestier sau în terenurile din afara fondului forestier dacă nu sesizează unităţile de poliţie sau jandarmerie cele mai apropiate, în maximum 24 de ore de la înregistrarea informaţiei referitoare la constatarea pagubelor[4]”, fiind însă necesare completări cu privire la culpa persoanei a cărei răspundere este atrasă, precum şi a delimitării pagubelor. Reţinem că, făcând abstracţie de modificările intervenite, de lege lata[5] răspunderea personalului silvic este raportată la pagubele produse fondului forestier naţional, fiind strict şi limitativ stabilită forma de vinovăţia (neîndeplinirea, totală sau parţială, a atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier)[6].
Analiza de faţă surprinde doar o parte din modificările operate (printre cele neprecizate, însă semnificative prin prisma efectului, sunt măsurile de soluţionare a „crizei” lemnului de foc necesar populaţiei[7]), schimbări care vor avea un aport însemnat la gestionarea durabilă a fondului forestier, bun de interes naţional[8], desigur cu ajustările necesare unei aplicării unitare, clare şi eficiente în sensul schimbărilor preconizate[9] de legiuitor.
[1] „Totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producţie administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie forestieră, inclusiv cele neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990, inclusiv cu modificările de suprafaţă, conform operaţiunilor de intrări-ieşiri efectuate în condiţiile legii, constituie, indiferent de forma de proprietate, fondul forestier naţional.” [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, republicat].
[2] Hotărârea Guvernului nr. 864 din 16 noiembrie 2016 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru asigurarea serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor juridice şi fizice care desfăşoară activităţi economice, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha” şi a Procedurii de acordare de la bugetul de stat a costurilor serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor juridice şi fizice care nu desfăşoară activităţi economice, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha.
[3] Legea nr. 46/2008 Codul silvic, republicat, prevede la art. 33 alin. (2): “Fondul de conservare şi regenerare a pădurilor prevăzut la alin. (1) se constituie din următoarele resurse: (…) e) 50% din cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse fondului forestier proprietate privată;”
[4] Art. 51 alin. (21)din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, republicat.
[5] Ordonanţa de Urgenţă nr. 59 din 26 mai 2000 privind Statutul personalului silvic, cu modificările şi completările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr. 1076 din 23 septembrie 2009 pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier.
[6] „Pagubele produse fondului forestier naţional, cauzate de neîndeplinirea, totală sau parţială, a atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier, se impută celor responsabili, în solidar cu pădurarul titular de canton silvic, precum şi cu alte persoane cu atribuţii pe linie de pază, potrivit fişei postului” (art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 1076/2009 pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier).
[7] Art. 59 alin. (52-54) din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, republicat.
[8] “Fondul forestier naţional este, după caz, proprietate publică sau privată şi constituie bun de interes naţional.” (art. 3 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, republicat).
[9] Expunerea de motive fundamentând iniţiativa legislativă de modificare a Codului Silvic: a se vedea aici.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
