BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
Print Friendly, PDF & Email

De ce să plătim contribuţii mai mari la stat începând cu 2018?

02.08.2017 | Bogdan MĂRCULEȚ
Abonare newsletter
Bogdan Mărculeț

Bogdan Mărculeț

Modificarea sistemului contribuţiilor sociale, anunţată printr-un comunicat sec de către Ministerul Finanţelor Publice, are un impact deosebit pentru fiecare dintre noi. Dincolo de discuţiile legitime despre cifre şi scăderea salariului, rămâne o problemă pe care nimeni nu o ridică: ce face statul în plus pentru salariaţi şi pentru contribuabili în general în schimbul prelevării unei cote de 35% din veniturile lor brute cu titlu de contribuţii sociale, faţă de 16,5% cât este în prezent?
Pentru o justă înţelegere a situaţiei, trebuie menţionat că în prezent cota de contribuţii sociale este, în principiu, de 39,25%, din care 16,5% este datorată de salariat, respectiv din salariul său brut, iar restul de 22,75% este suportată de către angajator.

Prin modificările plănuite de Ministerul Finanţelor Publice, salariatul va suporta singur, începând cu 2018, o cotă de 35%, reprezentând contribuţii sociale, faţă de 16,5%, cât suportă în prezent. Practic, din salariul brut, urmează să se scadă o cotă de 35% numai cu titlu de contribuţii, urmând să se scadă suplimentar şi impozitul pe venit.

Or, care este motivaţia juridică pentru care sarcina fiscală asupra contribuabilului creşte cu aproximativ 19 puncte procentuale în ceea ce priveşte contribuţiile sociale? Ce întoarce statul în plus cantitativ sau calitativ asupra contribuabililor săi pentru a justifica această creştere pe care o suportă exclusiv contribuabilul, respectiv beneficiarul serviciilor statului, în condiţiile în care riscul asigurat rămâne neschimbat?

Trebuie ţinut cont că dincolo de cifre, contribuţiile sociale reprezintă un instrument juridic, reglementat şi încadrat de Constituţia României şi aparţinând dreptului fiscal. Or, modificarea propusă de Ministerul Finanţelor Publice trebuie trecută în primul rând prin filtrul juridicului şi al constituţionalităţii.

Legea finanţelor publice defineşte contribuţia socială ca prelevare obligatorie a unei părţi din veniturile persoanelor fizice şi juridice, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei contraprestaţii.

Codul fiscal defineşte contribuţia obligatorie ca prelevare obligatorie realizată în baza legii, care are ca scop protecţia persoanelor fizice obligate a se asigura împotriva anumitor riscuri sociale, în schimbul cărora aceste persoane beneficiază de drepturile acoperite de respectiva prelevare.

Or, una din trăsăturile care deosebesc contribuţia socială de impozit este aceea că, în timp ce impozitul este menit să asigure nevoile publice, respectiv cheltuielile statului, contribuţia socială este stabilită în considerarea nevoilor persoanelor fizice, respectiv cu scopul asigurării contribuabililor împotriva unor riscuri sociale: boală, somaj, incapacitate temporară de muncă, etc. Contribuţia socială se raportează şi se defineşte prin contraprestaţia pe care statul trebuie să o ofere contribuabilului în cazul în care riscul în vederea căruia a fost instituită se îndeplineşte.

Este adevărat că în sistemul nostru constituţional şi fiscal între contribuţiile plătite şi serviciile oferite de stat nu trebuie să existe o echivalenţă matematică, perfectă, în sensul că statul nu întoarce servicii de aceeaşi valoare cu contribuţiile plătite, ci îţi asigură posibilitatea accesului la o serie de drepturi şi prestaţii.

Însă, aceste drepturi şi prestaţii nu trebuie să fie iluzorii sau disproporţionate.

În primul rând, Constituţia României vorbeşte despre principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale. Curtea Constituţională a României a decis, nu de puţine ori, că fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă şi echitabilă.

Or, creşterea contribuţiei datorate de salariaţi cu o cotă importantă (practic salariaţii vor plăti contribuţii duble faţă de cât plătesc în prezent) în condiţiile în care riscurile asigurate rămân neschimbate, nedublată şi de o creştere a cantităţii sau măcar a calităţii serviciilor prestate de stat în beneficiul contribuabilului, în materie de sănătate, somaj, etc., reprezintă, în opinia subsemnatului, o încălcare a proporţionalităţii şi echităţii care guvernează regimul contribuţiilor fiscale.

Această încălcare e cu atât mai evidentă cu cât, în ansamblu, cota de contribuţie totală va scădea, de la 39,25% (cât se plăteşte cumulat de angajat şi angajator în prezent) la 35%, potrivit comunicatului Ministerului Finanţelor. Ceea ce, teoretic înseamnă, că veniturile publice din care se suportă aceste cheltuieli pentru serviciile sociale vor scădea. Practic vor fi şi mai puţin bani pentru acoperirea cheltuielior ocazionate de intervenirea riscurilor sociale.

Or, în condiţiile în care nivelul serviciilor este cel din prezent şi riscurile asigurate sunt neschimbate, o astfel de măsură, neînsoţită de măsuri de eficientizare a cheltuirii banului public, va conduce la o deteriorare a serviciilor care se întorc înapoi de la stat către contribuabil.

Paradoxul şi absurdul acestor măsuri se închide perfect: salariaţii vor plăti mai mult din buzunarul lor pentru serviciile sociale, iar serviciile asigurate de stat în beneficiul contribuabililor vor scădea, cantitativ sau calitativ.

În al doilea rând, Curtea Constituţională a României a preluat în jurisprudenţa sa doctrina denumită a dreptului viu, în sensul că a stabilit şi dezvoltat exigenţe constituţionale sporite în sensul asigurării unei protecţii efective a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Această doctrină, aplicată în special în materia accesului la justiţie, poate fi translatată şi în materie fiscală. În acest sens, plata contribuţiilor sociale, în general, trebuie să fie contrabalansată de drepturi şi prestaţii efective, iar nu doar teoretice, pentru a fi în linie cu exigenţele constituţionale.

Or, dreptul la ocrotirea sănătiţii, dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţa medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de somaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sunt drepturi fundamentale consacrate de Constituţie. Dublarea contribuţiilor sociale ar trebui, în conformitate cu doctrina efectivităţii să antreneze o îmbunătăţire efectivă, concretă, chiar dacă nu perfect echivalentă, a serviciilor oferite în contraprestaţie. Altfel, se rupe raportul de proporţionalitate care trebuie să existe între contribuţie şi serviciul prestat.

În al treilea rând, pentru ca aleatoriul, dezordinea şi lipsa de coerenţă fiscală să fie completă, trebuie reamintit că de curând, prin Codul Fiscal s-a instituit deductibilitatea pentru serviciile medicale furnizate sub formă de abonament suportate de angajator pentru angajaţii proprii, în limita sumei de 400 euro. Dincolo de beneficiile pe care le acordă această prevedere salariaţilor sau de câştigurile pe care această prevedere la aduce în mediul sănătăţii private, practic, statul obligă salariaţii să suporte individual contribuţii sporite, inclusiv pentru sănătate, dar, în acelaşi timp, trimite şi încurajează trimiterea salariaţilor către unităţile sanitare private.

Or, din nou, ansamblul acestor măsuri nu reflectă filozofia constituţională şi fiscală a contribuţiilor sociale, cât timp sarcina contribuabilului creşte, dar, pe de altă parte, este trimis şi încurajat să meargă, pentru a beneficia de serviciile pentru care plăteşte mai mult la stat, în mediul privat. O măsura mai coerentă, nu neapărat şi cea mai bună, ar fi fost dacă, în paralel cu trimiterea la privat, s-ar relaxa sarcina fiscală a contribuabilului în materia contribuţiilor sociale: ce statul nu poate să asigure, să lase sistemului privat.

Dincolo de a face din critică un instrument la modă, este necesară o fundamentare juridică mai serioasă a măsurilor care vizează contribuţiile sociale, în sensul de a se tinde spre realizarea unei echivalenţe mai pronunţate între nivelul contribuţiei şi calitatea/cantitatea serviciilor oferite de stat. Justificarea că se reduce birocraţia aferentă ordinelor de plată pe care angajatorul trebuia să le completeze lunar pentru plata contribuţiilor către buget nu îndeplineşte această exigenţă. Această fundamentare ar trebui dublată de un control mai riguros al modului în care se cheltuiesc fondurile constituite din plata contribuţiilor sociale (a se vedea în acest sens, spre exemplu, rapoartele Curţii de Conturi cu privire la CNAS).

Avocat Bogdan Mărculeţ
Niculeasa Law Office

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week